Skip to content

Militar american condamnat la 100 de ani de inchisoare pentru viol si crime in Irak

Un soldat american, Paul Cortez, a fost condamnat, joi, la o suta de ani de inchisoare pentru ca a participat la violarea si asasinarea unei tinere irakiene de 14 ani si la uciderea altor trei membri ai familiei sale, au anuntat surse din armata, citate de agentiile internationale de presa.

Sergentul, in varsta de 24 de ani, a scapat de condamnarea la moarte deoarece a acceptat sa pledeze vinovat la acuzatiile de crima, viol, asociere in vederea comiterii de infractiuni, obstructionare a justitiei si provocarea unor incendii criminale.

El a fost condamnat de o curte martiala de la Fort Campbell, statul Kentucky.

In noiembrie, un militar american, James Barker, de 23 de ani, care si-a recunoscut vinovatia in acest caz, a fost condamnat la inchisoare pe viata.

Alte trei persoane sunt acuzate in acest dosar si risca pedeapsa cu moartea.

Episodul tragic s-a produs in noaptea din 11 spre 12 martie, anul trecut, la Mahmoudiya, la 30 de km de Bagdad. Acuzatii au violat si asasinat o fata de 14 ani si apoi i-au ucis mama, tatal si pe sora ei.