Să citim mai atent discursul lui Viktor Orban: indică confuzia care domnește acum în Ungaria

De la Piatra Secuiului, de sus, se deschide o priveliște uimitoare către Rimetea și toată valea Trascăului, spre Râmeți și mai apoi în planul opus, către Cheile Turzii; deși muntele de calcar măsoară puțin peste 1100 de metri, culmea sa se înalță peste toate celelalte culmi dimprejur și străjuiește semeț văile, ca o replică la scară mai mică a Alpilor.

Piatra Secuiului este loc de pelerinaj pentru maghiari, iar acest lucru este ușor de constatat când pornești în ascensiune spre vârf, întâlnind colegi de urcuș care te salută firesc cu „Jó reggelt kívánok!” sau „Helló!”. Până sus, poteca trece prin grohotiș și, ici – colo, întâlnești pietre mari pe care este vopsit tricolorul românesc. Ajuns sus, în șaua muntelui, între Piatra Secuiului și Colții Trascăului, dai de o troiță și o cruce de piatră, vopsită trei sferturi în culorile tricolorului românesc.

Mai sus, în Piatra Secuiului, sunt două borne pe care le-am găsit vopsite în culorile tricolorului maghiar și ne-am fotografiat (și cu) ele, amintindu-mi că, în urmă cu ceva mai bine de un an, doamna Katalin Novák a făcut aceeași ascensiune, s-a fotografiat cu una dintre bornele în tricolorul maghiar și a postat pe Facebook mesajul: „Am ajuns pe vârf, la 1130 metri. M-am simțit bine să fac drumeții după sărbătoarea comună”[4].

Eu unul nu am reușit să înțeleg care ar fi miza acestui război al bornelor de pe Piatra Secuiului; pentru că am rămas tot un romantic idealist, m-am întrebat la ce bună confruntarea cu vopsele, în condițiile în care sus pe munte sunt două borne și, dacă e musai să fie vopsite tricolor, una poate fi în tricolorul maghiar și cealaltă în cel românesc?

Ar fi o dovadă de bună înțelegere, de înțelepciune, de toleranță… Deși, în ce mă privește, le-aș curăța de vopsea și le-aș lăsa așa, în culoarea materialului din care au fost plămădite, ca simbol al succesului ascensiunii deloc facilă a acestei culmi de munte.

De ce nu este posibilă o astfel de abordare non-conflictuală, acest dans periculos pe marginea a ceea ce ne separă în loc să favorizăm ceea ce ne unește?

Întrebarea nu este retorică, mai ales acum, pe fondul războiului revizionist al Rusiei dus împotriva statului suveran Ucraina, care încurajează enorm toate mișcările suveraniste și revizioniste din Balcani până în Belgia. În acest context, atitudinea liderilor maghiari și reacțiile de cele mai multe ori stupide ale Bucureștiului îmi dau, mie personal, tot mai mult de gândit.

În urma vacanței din luna mai 2022, pe care doamna Katalin Novák a făcut-o în România – prilej cu care a urcat și Piatra Secuiului -, între MAE român și Palatul Sándor s-au schimbat mesaje publice tăioase, după ce președinta Ungariei a participat, la Alba Iulia, la sărbătoarea dedicată marcării a 400 de ani de la înființarea de către principele Gabriel (Gábor) Bethlen, a Colegiului Reformat.[5]

La acel moment, MAE, condus de Bogdan Aurescu, a publicat următoarea reacție la vizita privată a doamnei Novák: „Potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat”; iar Președinția Ungariei a răspuns: „Nu vom tăia niciodată cordonul ombilical dintre patria-mamă și maghiarii care au ajuns să trăiască în afara granițelor Ungariei, și nici nu vom permite, niciodată, ca acesta să fie tăiat”.

Un exemplu tipic de non-diplomație, de discurs al surzilor dus de personaje lipsite de educația pe care Socrate o prețuia atât de mult la un lider al statului[6].

Au trecut puține zile de când Viktor Orban ne-a fericit din nou cu un discurs tipic, naționalist, populist, antieuropean și pro-putinist la Tușnad. Pentru cine este doritor să îl parcurgă în întregime, discursul poate fi găsit aici.

Înconjurat de naționaliști notorii, personaje ce se auto-desemnează creștin-conservatoare, dar sunt revizioniști cu state vechi ca Zsolt Németh sau Lászlo Tökés, Viktor Orban aproape că pare un lider echilibrat, un politician înțelept care vorbește bine și spune adevărul, chiar dacă, sau tocmai pentru că astfel contrazice „guvernarea mondială”, dă cu tifla Bruxelles-ului și Casei Albe și ridică în slăvi „realizările prietenilor săi” Vladimir Putin și Xi Jinping.

De această dată Viktor Orban a decis să asezoneze evenimentul de la Tușnad cu un joc zeflemist la adresa liderilor politici ai României, căruia i-a căzut victimă – previzibil – premierul Marcel Ciolacu și, indirect, și ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, care nu a reușit să-l convingă pe premier să se comporte înțelept, inteligent, adică prudent (să dea dovadă, cum ar veni, de sophia și phronesis).

Desigur, faptul că Viktor Orban, în hybrisul său, s-a pretat la un astfel de joc politic murdar în relația sa cu „prietenii” din România, cu al „20-lea premier cu noroc”[7], spune la fel de multe despre caracterul său precar, viciat, nedemn de un lider european, dar perfect agreabil în relația cu Vladimir Putin, care de aproape un an și jumătate ia peste picior Ucraina aruncându-i obuze, rachete și drone în cap.

UNGARIA, UN VECIN ÎNDÂRJIT

Cum am ratat oportunitatea de a fi aproape de Ungaria, măcar așa cum sunt Italia și Austria? Care au fost acele oportunități ratate pe care nici Budapesta și nici Bucureștiul nu au știut sau nu au vrut să le exploreze? De ce această îndârjire între noi, când, de fapt, românii și maghiarii simpli pot dovedi oricând că mai multe sunt lucrurile care ne apropie decât cele care ne despart? De ce continuăm cu această ridicare din umeri reciprocă: „Noi și voi suntem prea diferiți!”

La Tușnad, discursul lui Viktor Orban, această școală de vară a „creștin-conservatorismului naționalist” pe care, tot aici, Viktor Orban la numit „iliberalism”, a fost securizat de Jandarmeria Română – și nu de companii private de securitate, cum se obișnuiește al evenimentele publice organizate privat; un serviciu pe care premierul Marcel Ciolacu i l-a făcut „prietenului” său ipocrit – pentru a preveni tulburările ce puteau fi create de protestul organizat de câteva asociații românești de extremă dreaptă[8].

O anchetă jurnalistică[9] a arătat cam ce credeau românii protestatari mobilizați la Tușnad sau maghiarii aflați în zonă, în timp ce Viktor Orban îi „catehiza” pe urmăritorii săi (ce au avut acces la adunarea publică) în tainele iliberalismului, antieuropenismului și pro-putinismului, scoțând la iveală marea confuzie care ne îndreaptă pe toți, români și maghiari deopotrivă, către ceea ce va fi la un moment dat – dacă o ținem tot așa – o cotitură dramatică a istoriei.

Dar evenimentul recent de la Tușnad a mai relevat ceva: o mare confuzie care domnește, în realitate, în Ungaria, pe măsură ce nivelul de trai cunoaște un regres sensibil, mesajele anti-UE ale lui Viktor Orban se înăspresc, iar politica de partizanat pro-Putin și anti-Kiev naște tot mai multe întrebări. Să luăm, de exemplu, câteva dintre ideile din mesajul lui Zsolt Németh, expuse la Tușnad[10]:

Generația noastră nu a fost niciodată atât de aproape de un război cum este acum și Ungaria; în acest context, dorește să facă eforturi diplomatice pentru a restabili pacea. (…) E nevoie de aceste eforturi diplomatice pentru pace, pur și simplu din cauza faptului că noi nu credem că un conflict armat poate rezolva situația acolo, nu credem că armele pot da un răspuns acceptabil. Ungaria, Guvernul Ungariei, a spus următorul lucru: noi nu vrem să participăm la acest război în niciun fel.

În același timp, Ungaria trebuie să urmeze în mod foarte precaut acești pași diplomatici, pentru că noi avem o tradiție istorică sau o experiență istorică foarte nefastă, și anume, în câteva războaie ne-am trezit de partea perdanților. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în ultimul secol și dorim să evităm această situație. Deci, trebuie să mergem mai departe pe calea asta, a diplomației, dar în așa fel încât, până la urmă, să nu ne trezim iarăși de partea perdanților.

Este foarte clar că trebuie să condamnăm Rusia pentru fapta comisă, pentru că este partea care a agresat Ucraina și trebuie să spunem foarte clar și răspicat: Ucraina are drept să se apere. Are acest drept și acest drept, din partea noastră, înseamnă că există o cerință foarte clară de partea ucrainenilor, o solicitare foarte clară, și anume, să ne solidarizăm cu națiunea ucraineană. Și noi, ungurii, trebuie să acționăm în consecință, să ne manifestăm solidari.

Apărarea drepturilor minorităților a devenit o chestiune foarte complicată, pentru că observați ce se întâmplă în Ucraina. Și acolo există o minoritate rusă, nu-i așa? Minoritate rusă care este atacată de ucraineni. Deci, se folosește din nou chestiunea minorității ca un pretext. În acest context, este extrem de greu să protejăm interesele minorităților.

Și nu am pomenit și nu vreau să intru în detalii, n-am pomenit despre catastrofa, dezastrul care se întâmplă cu maghiarii din Ucraina Subcarpatică, legea limbii minorităților, legea educației de acolo și multe alte acte normative au foarte multe efecte negative și asupra minorității maghiare, dar și asupra altor minorități din Ucraina.

Trebuie să avem o strategie foarte clară pe termen lung, dar această strategie cu siguranță va include și livrarea în continuare de către Rusia Ungariei a gazelor naturale și a țițeiului. Ungaria este foarte conștientă de această situație și este o dorință foarte clară din partea Guvernului de la Budapesta de a reduce această dependență, de a diversifica resursele; suntem în relații foarte bune, în acest sens, și cu Croația, și cu Turcia și cu celelalte țări.

Deci, trebuie să infirmăm cu fermitate faptul că (…) stă acum foarte frumos Guvernul de la Budapesta, relaxat, pentru că noi avem legături foarte strânse cu Moscova și Moscova ne va furniza până în veci gaze naturale și țiței și așa mai departe.

Fără îndoială, discursul lui Németh, care reflectă frământările serioase din spatele guvernării lui Orban, care nu mai livrează rezultatele promise de ceva timp, a fost pus în umbră de discursul premierului, discursul vedetă de la Tușnad. Doar că realitatea nu se pliază după discursuri eclatante, ci are dezvoltările sale proprii, inexorabile. Realitatea trebuie privită critic, mai ales atunci când evenimentele publice sunt organizate de politicieni ca să-și ofere șansa de a o oculta.

Vorbind despre confuzia guvernării FIDESZ și de situația limită către care Ungaria este împinsă de ambițiile lui Viktor Orban, András Simor, fost guvernator al Băncii Centrale a Ungariei, a explicat într-un interviu la televiziunea ATV că perspectiva ca țara să fie exclusă din Uniunea Europeană nu mai este doar o simplă speculație improbabilă[11]:

În ceea ce privește perspectivele economiei ungare, fostul guvernator nu se așteaptă ca aceasta să sufere o implozie, ci mai degrabă să alunece lent pe tobogan. Deficitul bugetar al Ungariei a crescut la un nivel record după ce prim-ministrul Viktor Orban s-a angajat într-un val de cheltuieli înainte de alegerile de anul trecut, pe care le-a câștigat.

Țara are, de asemenea, cea mai mare inflație și cea mai mare rată a dobânzii din UE, într-un moment în care ajutoarele UE de peste 30 de miliarde de dolari rămân blocate. Aceste fonduri au fost reținute de Bruxelles pentru că guvernul a renunțat la angajamentele democratice.

În aceste condiții, o ieșire din blocul comunitar nu este scenariul cel mai probabil, dar este unul posibil. Probabilitatea, dacă era 10% anul trecut, acum s-a ridicat la 20%-30%, iar guvernul, cel mai probabil, va manevra țara într-o situație în care o ieșire din Uniunea Europeană devine o alternativă reală.

Trist. Și totodată problematic, pentru că noi și ungurii suntem legați, oricât am ridica din umeri și am crede: noi și ei suntem diferiți, nimic nu ne leagă. Greșit și lipsit de viziune! Avem nevoie de o lupă nouă, mai potrivită, prin care să privim astăzi realitatea și ea nu este cea a naționalismului, ci a europenismului.

Argumentele pentru maghiari se găsesc în protestul împotriva orbanismului, al intelectualilor ardeleni, publicat anul trecut și semnat de Péter Eckstein-Kovács, László Fosztó, Attila Gáspárik, Gyula Kozák, László Magyari Nándor și Zsuzsa Selyem sau în mesajele lui Markó Béla[12]:

Campaniile saturate de ură promovate în ultimul deceniu contribuie pe deplin la deteriorarea relațiilor sociale chiar și la nivelul vieții cotidiene. Nu trebuie și nu vrem să ne temem de Bruxelles, de George Soros, de migranți sau de minorități sexuale! Nu avem nevoie de protecție împotriva lor. Dorim dialog, nu discursuri alarmiste.

Să fim, deci, înțelepți și buni europeni. Avem destule exemple în istorie ca să putem înțelege corect către ce fel de lume ne-ar îndrepta, dacă nu ne împotrivim, personaje ca Vladimir Putin, Viktor Orban sau George Simion și ai lui din fruntea AUR.

Nu-i musai nici să gândim proiecte romantice de unire româno-maghiară. Este de ajuns să ne avem ca frații în Uniunea Europeană și, când ne întâlnim, să ne salutăm curtenitor, ridicându-ne pălăriile:

-Vă salut, cu stimă! Cum vă merge astăzi?

-Tisztelettel köszöntelek! Köszönöm, minden rendben! –Cuteste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro