Senatoare, după ce un parlamentar POT a propus ca bolnavii de cancer să-și plătească o parte din costul tratamentului: „Parcă e dintr-un film”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL) a transmis joi, după ce un senator al Partidului Oamenilor Tineri (POT) a propus, într-o iniţiativă legislativă, ca pacienţii bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului, că „parcă e dintr-un film”, dar „e realitate şi e de neacceptat”, notează News.ro.
„Parcă e dintr-un film. Dar e realitate. Şi e de neacceptat. Un senator al Partidului Oamenilor Tineri (POT) propune ca pacienţii bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului. Nu, nu e o glumă. Nu e un scenariu SF. E un proiect de lege depus în Parlamentul României”, a scris Pauliuc într-o postare pe Facebook.
„Nu putem cere bani în plus pentru tratamentul oncologic unor oameni care deja plătesc, zi de zi, un preţ uriaş – fizic, emoţional şi psihologic”, subliniază senatoarea.
Pauliuc mai spune că ea crede cu tărie că orice lege care vizează sănătatea, în mod particular prevenirea şi combaterea cancerului, trebuie elaborată doar în consultare cu specialiştii din sistemul medical, asociaţiile de pacienţi, societatea civilă, „altfel, riscăm să transformăm Parlamentul într-un laborator de experimente sociale fără nicio legătură cu nevoile reale ale cetăţenilor”, adaugă Nicoleta pauliuc.
„Cred într-un stat care pune compasiunea mai presus de calcule bugetare şi care tratează cu responsabilitate şi empatie nevoile celor mai vulnerabili. Accesul gratuit şi necondiţionat la tratament trebuie să rămână un pilon de bază în lupta împotriva cancerului”, mai menţionează senatoarea.
Ce spune senatorul care a iniţiat proiectul de lege
„Vin cu o primă lămurire (scrisă) cu privire la Proiectul meu Legislativ (…) pe care l-am depus la Senat înainte de Crăciun. Această „lămurire” o fac, motivat fiind de faptul că am văzut că a stârnit nu doar interes din partea unor cetăţeni, ci si o îngrijorare, care a fost alimentată în spaţiul public şi mai ales pe reţelele de socializare de o sumedenie de dezinformări, manipulări informaţionale care au circulat în săptămânile trecute (chiar de Sfintele Sărbători) şi care circulă încă şi care se bazează pe NE-adevăruri şi răstălmăciri și detanurări grave asupra intențiilor reale pe care le-am avut şi le am cu acest proiect de lege”, spune senatorul Gheorghe Vela.
Vela arată că, prin acest proiect legislativ, a avut în vedere ocrotirea în primul rând a persoanelor NE-asigurate care au fost „dezbrăcate” de asigurare de către Guvernul Bolojan.
„Ceea ce propun eu prin acest PL este tot o „gratuitate”, dar „partială” şi mai ales „mascată”…pentru oamenii nevoiaşi care suferă de cancer, fiindcă cei 5% pot fi plătiti în rate sau chiar deloc, dacă aceşti oameni dovedesc că nu au venituri. Există persoane ne-asigurate cu venituri şi persoane ne-asigurate fără venituri. Pe acesti oameni, care sunt cei mai necăjiti dintre toti care sunt și ne-asiguraţi, dar şi fără venituri, eu doresc să-i ajut cu prioritate. Fiindcă eu caut să-i aduc practic şi pe aceşti oameni în starea de a beneficia de tratamente oncologice ca şi cum ar fi şi ei „asiguraţi”.
Apoi unii dintre români chiar dacă au dreptul la tratamente ori intervenţii gratuite pentru anumite afecţiuni cum este și cancerul totuşi sunt nevoiți să aştepte mult timp în funcţie de programarea făcuta de spitale, care lucrează în colaborare cu Casele de Asigurări. Sunt oameni care au trebuit să aştepte peste 3 luni de zile ca să facă un RMN. Unii oamenii au doar „OBSESIA GRATUITĂŢII”, dar eu am „obsesia URGENTEI” tratării oamenilor bolnavi de cancer. Sunt mulţi oameni bolnavi de cancer care se pot stinge în linişte de cancer aşteptând o intervenţie medicală „gratuită” din partea statului pe când ar putea să beneficieze de ea dacă ar plăti doar o MICĂ parte din costul ei şi chiar această „plată” sau „CO-PLATĂ” să fie făcută eşalonat în mai multe rate sau chiar deloc pentru că în Legea propusă de mine există şi posibilitatea exonerării şi exceptării totale de la această CO-PLATĂ, nu doar pentru MINORII bolnavi de cancer cum am propus, ci şi pentru persoanele care se află într-un stadiu grav de boală de cancer şi mai ales pentru persoanele care dovedesc că nu au venituri…”, spune senatorul.
