Sari direct la conținut

UPDATE Erdogan și alianța de la guvernare au obținut peste 50% dintre voturi în alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică

HotNews.ro
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP

Tayyip Erdogan și alianța de la guvernare au învins în alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică, cel mai important test electoral din ultimul deceniu și jumătate. Victoria în alegeri îi aduce lui Erdogan puterile executive și discreționare pe care și le dorea și îi va extinde controlul asupra națiunii cu 81 de milioane de cetățeni cel puțin până în 2023.

UPDATE 08.11Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur, el având un scor de 52,5% după numărarea a peste 99% dintre voturi. Partidul său, AK Party, a obținut doar 42,5% dintre voturi, dar aliații de la guvernare (formațiunea naționalistă MHP) au și ei 11,1%.

UPDATE 03:35 Turcia a ales să „lupte cu determinare împotriva tuturor grupurilor teroriste „, a declarat luni preşedintele Recep Tayyip Erdogan după câştigarea alegerilor prezidenţiale, relatează dpa.

UPDATE 22:54Erdogan își declară victoria în alegerile prezidențiale

UPDATE 22:44Recep Tayyip Erdogan, susţinut de AK Party, a obţinut 52,6% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 96% din buletinele de vot

UPDATE 22:16Partidul lui Erdogan, AK Party, are 42,6% după numărarea a 95,2% din voturi, naționaliștii MHP au 11,28%, iar formațiunea de opoziție CHP are 22,5%.

UPDATE 21.43Erdogan are un scor de 53,32 procente după numărarea a 90,2% din voturile pentru prezidențiale. După numărarea a 90,17% dintre opțiunile la parlamentare, partidul lui Erdogan, AK Party, are 43,1%, naționaliștii MHP, aliații partidului de la guvernare au 11,37%, principala formațiune de opoziție, CHP, are 22,3%, iar partidul pro-kurd HDP are 10,64%

UPDATE 20.26După numărarea a 61,1%dintre voturi, AK Party are 45,18 procente, iar aliatul său, partidul naționalist MHP are 11,78 procente (Reuters).

Erdogan are 55% după numărarea a 70% dintre voturile pentru alegerile prezidențiale.

UPDATE 20.08După numărarea a 40% dintre voturi, AK Party are 46,93%, iar principalul partid de opoziție, CHP 19,49%. Partidul Democrat al Poporului, pro-kurd, afirmă că va obține 11-12 procente, epste pragul de 10%. De asemenea, AK Party apreciază că Erdogan va câștiga prezidențialele din primul tur, cu peste 51% dintre opțiuni.

UPDATE 19.22Partidul de la Putere, AK Party, este cotat la 49,93% după numărarea a 18,72 dintre voturi. La scrutinul prezidențial, Erdogan are 58% după numărarea a 30% dintre opțiunile alegătorilor.

UPDATE 18.48Primele rezultate, după numărarea a 16% dintre voturi, îl creditează pe Erdogan cu 60% dintre opțiuni în scrutinul prezidențial. Dar, arată Diego Cupolo, jurnalist cu experiență în Turcia, cifra aceasta va scădea.

În Turcia nu există exit-poll-uri, primele rezultate apar odată cu venirea serii. Comisia Electorală interzice orice știri despre numărătoare înainte de ora 21.00 pentru a fi sigură că votarea s-a încheiat în toate secțiile, dar, de obicei, devansează această oră după ce s-a asigurat că toți alegătorii aflați la coadă au votat, potrivit Guardian.

Principalul contracandidat al lui Erdogan, Muharrem Ince, a declarat că nu are nicio îndoială că rezultatul alegerilor va fi ”foarte bun”, dar a cerut turcilor să protejeze urnele de vot de posibile fraude făcute de AK Party.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro