Sari direct la conținut

România e țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa. Tu și Fundația Vodafone puteți schimba lucrurile în bine

Smile Media
Fundația Vodafone România schimbă realitatea sumbră din maternitățile autohtone prin cea mai mare investiție medicală realizată până acum, Foto: Fundația Vodafone
Fundația Vodafone România schimbă realitatea sumbră din maternitățile autohtone prin cea mai mare investiție medicală realizată până acum, Foto: Fundația Vodafone

​Fundația Vodafone România schimbă realitatea sumbră din maternitățile autohtone prin cea mai mare investiție medicală realizată până acum. Angela Galeta, directorul Fundației, explică în ce constă Fondul Viață pentru Nou Născuți și cum o donație de 2 euro face diferența între viață și moarte.

Care sunt nevoile pe care le-ati identificat în teren, în maternități?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: În acest moment, doar 9% dintre spitalele din România au secții de nivel III dotate cu toată aparatura necesară terapiei intensive neonatale. Este vorba despre 25 de secții, toate situate în 14 mari orașe din țară, în județele: Timiș, Bihor, Cluj, Mureș, Sibiu, Brașov, Dolj, Dâmbovița, Constanța, Galați, Bacău, Iași, Suceava și în București. Restul de 91% de secții sunt de nivel I și nivel II, slab dotate și cu multiple nevoi.

Care rămâne cea mai frecventă problemă, din ce ați identificat în teren, prin proiectele pe care le-ați derulat în ultimii 10 ani cu Fundația Vodafone România?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: În general, problemele sunt legate de dotări și de o criză a personalului de specialitate, pentru că neonatologia prezintă anumite particularități. Pacienții sunt foarte fragili, totul este la dimensiune foarte mică. Îngrijirea lor necesită cunoștințe și aptitudini specifice.

Rămâne nașterea discriminatorie în România? Cât contează pentru un bebeluș care vine pe lume cu probleme de sănătate faptul că s-a născut la Craiova, Botoșani sau Moldova Nouă?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Pentru un bebeluș care vine pe lume cu probleme de sănătate, locul nașterii contează foarte mult. Dacă te naști într-o secție dotată corespunzător, unde se poate stabili rapid un diagnostic corect, unde există aparatură care să permită efectuarea unui tratament adecvat sau stabilizarea și transportul spre o secție de rang superior, șansele de supraviețuire și recuperare vor fi mari. Întâmplarea face că avem proiecte de dotare în toate cele trei orașe menționate mai sus: Botoșani și Craiova finalizate, Moldova Nouă în curs de implementare.

Care sunt planurile pentru a sprijini acești bebeluși, prin Fondul Viață pentru Nou-Născuți, pogramul pe care îl derulați?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Fundația Vodafone România se implică în zona de neonatologie de acum 10 ani, când a început construirea de la zero a secției de terapie intensivă neonatală de la Spitalul Marie Curie din București. În acest moment, secția de la Marie Curie este considerată cea mai modernă unitate cu acest specific din sud-estul Europei. Anul trecut am dotat cu echipamente medicale 6 secții, în Mediaș, Târgu Mureș, Caransebeș, Craiova, Botoșani și Slatina. Anul acesta urmează alte 4 orașe (Câmpulung Muscel, Cluj, Luduș și Moldova Noua). Prin Fondul Viață pentru Nou-Născuți vom continua să acționăm pe trei paliere: vom dota cu echipamente și aparatură cât mai multe secții de nivel I si II din țară, vom susține un program de training și specializare a cadrelor medicale din secțiile de neonatologie în care intervenim și nu în ultimul rând, vom conecta cât mai multe secții la rețeaua națională de telemedicină. Copiii trebuie sa aibă aceeași șansă la viață indiferent de locul in care se nasc!

De ce sa ne indreptam atentia spre programul Fondul Viata pentru Nou-Nascuti?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Pentru că este cumplit să pierzi un copil și pentru că este cumplit că suntem în continuare țara din Europa cu cea mai mare mortalitate infantile. Eu cred ca stă în puterea noastră, a tuturor, să contribuie la schimbarea acestei statistici. Este important să ne implicăm cu toții, la nivel individual, la nivel de societate civilă, la nivel de companii. Noi spunem mereu că „Împreuna putem face lucruri” și adevărul este că nimeni nu face nimic singur. Companiile pot veni cu anvergură, cu putere financiară, cu tehnologie, cu rețele de angajați care se implică în susținerea proiectelor sociale. Contribuția fiecăruia este extrem de prețioasă în acest ecosistem. Ca persoane fizice putem dona prin SMS cu textul RITM la 8845 – donație lunară de 2 Euro, putem redirecționa 3,5% din impozitul pe profit, iar firmele pot sponsoriza Fundația Vodafone România pentru achiziția de echipamente medicale în secțiile de nivel I și II. Toate variantele prin care se poate dona sunt prezentate pe site-ul nostru: https://fundatia-vodafone.ro/tine-romania-in-viata/

Cat de usor sau greu este sa derulezi un astfel de program in Romania?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Nu este ușor, și uneori este foarte greu. Dar indiferent cât de complicat poate să pară într-un anumit moment, fiecare viață salvată, fiecare bebeluș care are șansa unui start bun în viață merită tot efortul nostru.

Recent Fundația Vodafone România a anunțat că sprijină conectarea a 17 secții de terapie intensivă nou-născuți la rețeaua națională de telemedicină. Cum se va întâmpla asta și ce va schimba?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Până de curând, în România existau 10 secții și compartimente de terapie intensivă neonatală legate într-o rețea de telemedicină națională, trei dintre ele fiind dotate cu sisteme de telemedicină prin proiecte finanțate de Fundația Vodafone România. Punctul de start a fost acum trei ani, când doctorul Cătălin Cîrstoveanu a conectat, printr-un proiect european, primele opt secții de neonatologie într-o rețea de telemedicină. Etapa pe care am anunțat-o, și pe care o derulăm în parteneriat cu ACV România, marchează o bornă foarte importantă: la finalul proiectului, toate cele 25 de secții de terapie intensivă nou-născuți de nivel III din țară și doua secții de nivel II vor fi conectate între ele. Telemedicina le permite medicilor să se conecteze rapid cu specialiști din alte unități sanitare aflate în țară sau străinătate, să transmită date medicale securizate, să se consulte cu echipe multidisciplinare, să ia decizii rapide legate de tratamentul sau transferul unui pacient. Sistemul securizat permite conectarea aparatele medicale (ecograf, EKG, monitor funcții vitale etc) astfel încât medici aflați în teleconferință să poată vedea în timp real care este starea nou-născutului. Să nu uităm că doar aproximativ 9% dintre unitățile sanitare, toate aflate în marile orașe, au secții cu aparatura și specialiștii care pot îngriji cazurile medicale complexe. Pe viitor, sistemele de telemedicina vor putea conecta specialiștii cu pacienți aflați în orașele mici, crescând șansele de supraviețuire și însănătoșire pentru bebelușii care se nasc cu probleme de sănătate.

Cum colaborați cu medicii, cu cei care conduc acest maternități în care interveniți?

Angela Galeta, Fundația Vodafone: Disponibilitatea medicilor și a autorităților de a colabora cu noi este unul dintre criteriile la care ne uităm atunci când alegem să intervenim într-o secție. Experiența ne-a arătat că fără o asemenea colaborare proiectele nu sunt viabile.

Mai sunt în România medicii puși chiar în situația de a alege care bebeluș are mai multă nevoie de un anumit aparat? Acum, în 2023?

Situații de acest gen pot să apară, din păcate. De aceea este foarte important să dotăm corespunzător secțiile. Cu cât o secție este mai dotată, cu atât scade riscul de a se ajunge în situația în care trebuie să faci o asemenea alegere.

Articol susținut de Fundația Vodafone

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro