Sari direct la conținut

Marea Britanie numeşte un nou comandant pentru a pune capăt migraţiei ilegale în zona Canalului Mânecii

HotNews.ro
Migranti salvati in Canalul Manecii, Foto: Gary Stone / News Licensing / Profimedia
Migranti salvati in Canalul Manecii, Foto: Gary Stone / News Licensing / Profimedia

Marea Britanie a numit duminică un comandant care să conducă eforturile de zădărnicire a traversărilor ilegale ale Canalului Mânecii la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, ceea ce presupune crearea unui nou rol după creşterea numărului de sosiri ale imigranţilor pe coasta sudică a Angliei, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Ministrul de interne Priti Patel l-a numit pe Dan O’Mahoney, fost ofiţer în Marina Regală, în calitate de comandant care va gestiona ameninţările reprezentate de traversările ilegale ale Canalului Mânecii şi a anunţat că va colabora cu autorităţile franceze pentru a face această rută neviabilă pentru traversările cu ambarcaţiuni mici.

În ultimele zile, profitând de valul de căldură şi de marea calmă, sute de oameni – printre care şi copii şi femei însărcinate – au purces la traversarea periculoasă de 33 de kilometri a Canalului Mânecii, la bordul unor ambarcaţiuni mici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro