Sari direct la conținut

Amical: Germania vs Ucraina – Test dificil pentru adversara României

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Germania – Ucraina, meci de pregătire, este programat, luni, 3 iunie, de la ora 21:45, pe Max Morlock Stadion din Nurnberg, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 2.

Germania, calificată direct din postura de ţară organizatoare, şi Ucraina, ajunsă la turneul final în urma unui play-off, se întâlnesc într-una dintre cele mai tari partide amicale de dinaintea Campionatului European din 2024.

Germania a înregistrat cinci victorii, două rezultate de egalitate şi şase înfrângeri în cele 13 meciuri amicale disputate în 2023 şi 2024, după eliminarea ruşinoasă de la CM 2022, când nu a reuşit nici măcar să treacă de grupe la competiţia organizată în Qatar.

Reprezentativa condusă de Julian Nagelsmann s-a impus în ambele partide de pregătire disputate în 2024, în faţa a doua pretendente la trofeul Euro 2024, 2-0 cu Franţa în deplasare (23 martie) şi 2-1 cu Olanda acasă (26 martie), după ce încheiase anul 2023 cu două eşecuri, 2-3 pe teren propriu cu Turcia (18 noiembrie) şi 0-2 în Austria (21 noiembrie).

„Nationalmannschaft” este pe locul 16 în clasamentul FIFA şi va mai disputa o partidă amicală înainte de debutul la Euro 2024, vineri, 7 iunie, la Monchengladbach, cu Grecia.

La Euro 2024, Germania va juca în Grupa A, cu Scoţia, Ungaria şi Elveţia.

Ucraina s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2024 după ce a câştigat play-off-ul B din Nations League, la care a ajuns din postura de cea mai bună echipă care nu a câştigat grupa din care a făcut parte şi în care a trecut în semifinale de Bosnia-Herţegovina, scor 2-1 în deplasare, şi în finală de Islanda, scor 2-1 pe teren propriu (s-a jucat la Wroclaw, în Polonia).

Viitoarea adversară a României de la Euro 2024 s-a clasat pe locul 3 în Grupa C din preliminarii, cu 14 puncte, la egalitate cu Italia, care a terminat pe locul 2 (avantajată de rezultatele meciurilor directe), şi cu şase mai puţine ca Anglia, care a ocupat locul 1, şi s-au calificat la turneul final din Germania.

Naţionala condusă de Serhii Rebrov este pe locul 22 în clasamentul FIFA şi va mai disputa două partide amicală înainte de debutul la Euro 2024, vineri, 7 iunie, la Varşovia, cu Polonia, şi luni, 11 iunie, la Chişinău, cu Moldova.

La Euro 2024, Ucraina va juca în Grupa E, cu Belgia, România şi Slovacia.

Cele două echipe naţionale s-au întâlnit ultima oară într-un meci amical disputat la Bremen, pe 12 iunie 2023, scor 3-3, iar ultima confruntare oficială a avut loc în 2020, în Liga A din Nations League, când Germania s-a impus de fiecare dată cu Ucraina, 2-1 în deplasare, în tur, şi 3-1 acasă, în retur (nemţii sunt neînvinşi în disputele directe, cu cinci victorii şi patru remize).

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Germania – Ucraina.

Germania – Ucraina 1
Cotă 1,42

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro