Skip to content
Marius Iacob, Foto: Agerpres

Toader: Cum aş fi putut să îl desemnez pe Marius Iacob la şefia DNA câtă vreme a scris în proiectul managerial că a coordonat zece structuri teritoriale, dintre care unul este Ploieştiul?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că în cadrul interviului cu cei patru candidaţi pentru şefia DNA i-a respins pe trei dintre ei care au lucrat anterior în conducerea Direcţiei, afirmând că îi cunoaşte pe toţi personal, dar “alta este aprecierea instituţională”. Ministrul spune că nu îl putea numi în funcţia de procuror-şef al DNA pe fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi, Marius Iacob, care a scris în proiectul managerial că a coordonat zece strucuri teritoriale ale DNA, printre care şi unitatea de la Ploieşti, unde au lucrat Lucian Onea şi Mircea Negulescu. „S-a înscris probabil din dorinţa de a îndrepta ceea ce a stricat în prealabil la DNA Ploieşti sau la altele”, a susţinut Toader.

“În prima etapă a interviului cu cei patru candidaţi (pentru şefia DNA – n.r.) am respins trei dintre dânşii, care au lucrat în strucura de conducere a DNA. Eu îi cunosc personal, am spus că îi apreciez, dar una este cunoaşterea personală, aprecierea personală, alta este cea instituţională, profesională. Este în detrimentul lui Marius Iacob, dar imaginaţi-vă cum aş fi putut eu, ca ministru al Justiţiei, să îl desemnez pe Marius Iacob la şefia DNA, câtă vreme el a scris în proiectul managerial faptul că a coordonat zece strucuri teritoriale, servicii teritoriale, dintre care unul este Ploieştiul?”, a spus Tudorel Toader, potrivit News.ro.