sâmbătă 17 august
Grevă cu 1 milion de medici în India, după violarea și uciderea în spital a unei doctorițe de 31 de ani
Spitalele și clinicile din India au refuzat pacienții, cu excepția cazurilor de urgență, sâmbătă, în timp ce cadrele medicale au început o grevă de 24 de ore în semn de protest față de violul brutal…„Izolați-l pe Crin, îl apreciază pe Geoană”. Atacul fostului președinte PNL „ascunde un conflict între Iohannis pe de o parte, Antonescu și Hellvig în cealaltă parte”
Multe mesaje-cheie interne distribuite comunicatorilor PNL, și obținute de HotNews, arată cum sunt învățați să reacționeze după criticile aduse de Crin Antonescu conducerii partidului, panourilor lui Nicolae Ciucă și candidaturii generalului la prezidențiale. La trei…Incendiu de pădure în apropiere de stațiunea Băile Olăneşti / Incendiul a fost localizat
Pompierii vâlceni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în pădurea din zona staţiunii Băile Olăneşti, potrivit News.ro. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea anunţă că incendiul de pădure din localitatea Băile Olăneşti a fost localizat. …Şapte cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate de la începutul verii
Şapte cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România din luna iunie până la jumătatea lunii august, fiind vorba despre şase bărbaţi şi o femeie, arată un raport publicat de Institutul…China: Șomajul în rândul tinerilor, la cel mai ridicat nivel din acest an / Cifre dezamăgitoare pentru gigantul asiatic
Rata șomajului în rândul tinerilor din China, o prioritate pentru Beijing, a ajuns la 17,1% în iulie, cel mai ridicat nivel de la începutul anului, potrivit cifrelor oficiale care întăresc îngrijorările cu privire la creșterea…LIVE Război în Ucraina, ziua 906: Trupele ucrainene avansează în Kursk și produc „pagube maxime”, spune Kievul / Trupele rusești se retrag peste râul Seim
Președintele ucrainian Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale și-au întărit pozițiile în regiunea Kursk a Rusiei la aproape două săptămâni de la incursiunea lor și a cerut decizii îndrăznețe din partea aliaților Kievului…Ucrainenii au folosit rachete HIMARS pentru distrugerea unui pod în Kursk, susține Moscova
Ministerul rus de Externe a declarat că Ucraina a folosit rachete occidentale, probabil HIMARS de fabricație americană, pentru a distruge un pod peste râul Seim în regiunea Kursk, ucigând voluntari care încercau să evacueze civili,…Tatăl fotbalistului Lamine Yamal a fost externat. Mounir Nasraoui l-a lăudat pe polițistul care i-a pansat rana de la piept
Tatăl fotbalistului spaniol Lamine Yamal a fost externat din spital, vineri, la două zile după ce a fost înjunghiat în oraşul său natal Mataró, în Catalonia (nord-est), potrivit imaginilor televizate, relatează lefigaro.fr. Imaginile filmate de…Zelenski: Trebuie să provocăm pagube maxime tuturor poziţiilor ruseşti şi facem acest lucru
Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk contribuie la distrugerea logisticii armatei ruse şi la consumarea rezervelor acesteia, a declarat, vineri seara, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit News.ro. „Au existat deja mai multe rapoarte ale comandantului-şef Sirski…Roma, invadată de șobolani, viespi orientale și șerpi. „Este o adevărată junglă”
Un zoolog din Roma spune că oraşul italian a devenit „o adevărată junglă”, pe fondul unei creşteri a prezenţei şerpilor, a viespilor orientale, a pescăruşilor şi a şobolanilor din cauza unei combinaţii de temperaturi ridicate…INTERVIU. Locul din România cu 31 de campioni olimpici, mondiali și europeni și unde Ceaușescu a intrat cu buldozerul ca să facă agricultură: „Aici farmecul nu se poate povesti, se trăiește”
Vino la Mila 23, în Delta Dunării! Aici auzi istoriile cu Ivan Patzaichin și cei 31 de campioni ai Deltei Dunării. Descoperi locurile lent, în ritm de pagaie. Auzi și obsesia sturionului care l-a și…Izmir, al treilea cel mai populat oraș din Turcia, amenințat de un incendiu de pădure care s-a extins
Un incendiu de pădure a cuprins, vineri seară, zone rezidenţiale din Izmir, al treilea cel mai populat oraş turc, informează AFP și News.ro. Trei cartiere din districtele centrale Karsiyaka şi Bayrakli au fost evacuate, în…Lider suprinzător și meritat: oltenii și-au spulberat adversarul
Universitatea Craiova a demolat-o pe Gloria Buzău, scor 5-1, vineri seară, într-o partidă din etapa a 6-a din Liga 1. Citiți articolul integral pe Golazo.ro.De ce refuză asigurătorii plata daunelor: de la mașini transformate în pluguri de zăpadă, boli preexistente plus alte invenții
Dacă vrei să-ți transformi iarna mașina de teren sau camionul într-un plug de zăpadă și ai ghinionul de a provoca un accident auto, vei plăti pagubele din propriul buzunar, pentru că o astfel de daună…Weekend trending în București, 17-18 august: marele picnic din Cișmigiu, Turul României la ciclism, dronele de la Piața Unirii și 50 Cent
Cu mica vacanță de Sfânta Marie, te-ai aștepta ca în acest weekend Capitala să se mai elibereze un pic și totul să fie mai respirabil. Totuși, chiar dacă multă lume va fi plecată din oraș,…Negocierile pentru încetarea focului în Gaza au fost întrerupte. Se vor relua săptămâna viitoare
Negocierile privind încetarea focului în Gaza s-au oprit, vineri, la Doha, negociatorii urmând să se întâlnească din nou săptămâna viitoare pentru a ajunge la un acord privind încetarea luptelor dintre Israel şi Hamas şi eliberarea…Donald Trump stârnește din nou mânia veteranilor și a adversarilor săi politici
Fostul președinte al SUA și candidatul republican la alegerile din noiembrie se mândrește adesea cu faptul că este un susținător mai bun al forțelor armate ale țării decât democrații, în ciuda unui istoric consistent de…O polițistă de 21 de ani aflată în timpul serviciului a murit într-un accident, în județul Brașov, după ce mașina în care se afla a fost lovită de remorca unui TIR
O poliţistă în vârstă de 21 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a murit vineri după-amiază, într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 13, în zona Pădurea Bogăţii, informează News.ro. Primele…vineri 16 august