Skip to content

Vreme neobișnuită la început de martie. Anunțul meteorologilor pentru întreaga lună

Vremea se schimbă în martie: ANM anunță temperaturi peste medie în prima parte a lunii și puține ploi. Ulterior, până pe 30 martie, valorile termice și precipitațiile vor reveni la normalul perioadei.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă între 02 – 30 martie.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 2 – 9 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în cea mai mare parte a țării, cu o intensificare a căldurii în zonele montane și submontane. Excepție fac regiunile sud-estice, unde temperaturile se vor menține apropiate de normele climatologice.

În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează un regim pluviometric deficitar la nivelul întregii țări, semn că prima decadă a lunii va fi marcată de zile însorite și foarte puține ploi.

În a doua săptămână a lunii, în perioada 9 – 16 martie, valorile termice se vor stabiliza în jurul mediilor sezoniere în majoritatea regiunilor. Totuși, în vestul și nordul țării, vremea s-ar putea menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit.

Deficitul de precipitații va rămâne o constantă, meteorologii avertizând că ploile vor fi extrem de puține la nivelul întregii țări, menținând astfel tendința de secetă instalată la începutul lunii.

În intervalul 16 – 23 martie, temperaturile vor rămâne apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, cu mici excepții în zonele intracarpatice, unde valorile termice pot fi ușor mai ridicate.

Veștile sunt bune în privința precipitațiilor: după o perioadă secetoasă, regimul pluviometric va reveni la normal în cea mai mare parte a țării.

Luna se va încheia cu o vreme stabilă. În ultima săptămână a intervalului, 23 – 30 martie, mediile termice se vor încadra în limitele specifice perioadei la nivel național, fiind posibile valori ușor mai ridicate doar local, în nordul și centrul teritoriului.

De asemenea, cantitățile de precipitații estimate vor fi, în general, cele normale pentru finalul lunii martie, anunță meteorologii.

Sursa foto: Dreamstime.com