Sari direct la conținut

Zi grea pentru Salvamont. Aproape 100 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore

HotNews.ro
Zi grea pentru Salvamont. Aproape 100 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore
Intervenție a salvamontiștilor Foto: Facebook - Salvamont România

Aproape 100 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, după intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, informează Agerpres.

„O zi foarte grea pentru salvatorii montani. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 96 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată luni dimineaţa pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Maramureş (17), Lupeni (12), Neamţ (11), Predeal (9), Braşov şi Cluj (câte 7).

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 97 de persoane.

Dintre acestea, 34 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital. Alţii au primit acordul să fie duşi cu maşinile aparţinătorilor la unităţi medicale, precizează sursa citată.

„Din păcate, două persoane au fost găsite decedate. Au fost transportate şi predate Serviciului IML”, anunţă Salvamont.

S-au primit şi 44 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

INTERVIURILE HotNews.ro