Sari direct la conținut

Ericsson isi intareste prezenta pe piata chineza

HotNews.ro

Compania suedeza de telecomunicatii Ericsson a semnat duminica un acord in valoare de un miliard de dolari, pentru furnizarea de echipamente de telecomunicatii pentru extinderea retelei operatorului chinez de telefonie mobila, China Mobile Communications, informeaza Reuters. Potrivit oficialilor companiei suedeze, Ericsson detine o treime din piata de telecomunicatii din China.

Presedintele executiv al Ericsson, Carl-Henric Svanberg, a semnat acordul la Stockholm, cu ocazia vizitei intreprinse in Suedia de catre presedintele chinez Hu Jintao, prima vizita efectuata vreodata in aceasta tara de catre un lider chinez.

“Detinem o treime din piata chineza de telecomunicatii, iar semnarea acestui contract reprezinta un alt pas semnificativ in aceasta dezvoltare”, a declarat Carl-Henric Svanberg cu ocazia semnarii acordului.

Ericsson va furniza echipamente de baza, suport tehnic si servicii pentru extinderea acoperirii GSM a companiei China Mobile Communications in 19 regiuni din China. Grupul suedez a anuntat ca livrarile au inceput deja.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro