Un necrolog de 1 aprilie (de Radu F. Alexandru)

In spiritul eternei noastre predispozitii pentru aparente si a superficialitatii cu care ne aplecam asupra esentei, dl. Calin Popescu Tariceanu a considerat ca problema pe care trebuie sa o rezolve prioritar, pentru a scoate PNL din criza acuta de credibilitate in fata electoratului este exclusiv o chestiune de imagine.

A angajat pe bani grei doi consilieri de import (care au mai inregistrat, spre cinstea lor, un rasunator esec lucrand in Romania pentru PSD), le-a urmat orbeste sfaturile si a adoptat peste noapte tonul si aerul unui om ce trebuie sa degaje o fermitate de neclintit.

Retusurile, in general, nu dau rau, indiferent de cat de gros si de vizibil e fardul, dar problema care trebuia rezolvata tinea de fond si nu de aparente si viza prin excelenta raspunsul la o intrebare esentiala: in ce conditii si alaturi de cine este dispus PNL sa ramana la guvernare? Astazi, cunoastem raspunsul: cu orice pret, alaturi de oricine. Mai putin PD.

Suntem in fata unei situatii cu totul atipice, in care un partid rupe alianta cu care a castigat alegerile, intoarce spatele unui partener cu care continua sa fie si azi in fruntea optiunilor electoratului si se abandoneaza sinucigas in bratele unui partid: PSD, cu care nu are tangential un punct de compatibilitate ideologica si cu care duce, cel putin public, de 16 ani un razboi politic, ce nu a

inregistrat pana acum nici macar un armistitiu. Victoria in alegerile din 2004 a Aliantei D.A. a fost castigata ca urmare a unei campanii ce amenda in termenii cei mai duri guvernarea PSD. „Locomotiva” Aliantei D.A., candidatul la presedentia statului, Traian Basescu, a ajuns la Cotroceni gratie felului in care de ani de zile s-a ilustrat ca unul dintre adversarii cei mai inversunati ai PSD.

Cei mai multi dintre cei care au votat Alianta nu erau neaparat suporteri infocati ai PNL sau PD, dar erau in schimb opozanti implacabili ai PSD.

A trece cu buretele peste toate aceste incontestabile realitati si a face un compromis de o asemenea anvergura presupune pentru presedintele PNL asumarea deliberata a unui risc urias, expunerea publica a unei argumentatii in fata careia sa ajungi sa te simti obligat sa iei in calcul elemente ce pana atunci le-ai ignorat si, nu in ultimul rand, sa-ti fi consultat aprioric partidul, referitor la postura in care il plasezi.

Din mesajul televizat al dlui. Tariceanu, adresat obsesiv „dragilor lui romani”, am retinut ca principalul si, evident, singurul vinovat pentru ingroparea Aliantei D.A. si scoaterea PD de la guvernare ar fi presedintele Traian Basescu.

Numeroasele cusururi ale sefului statului sunt cele l-au impins pe primul-ministru sa ia decizia pe care a luat-o! Ma rog, temperatura de camera mortuara la care au ajuns relatiile dintre premier si presedinte au intrat deja in folclor si e consemnata pana si in presa straina ca un aspect cotidian, cand se vorbeste despre Romania.

Dar de aici si pana a executa PD e un pas urias, pe care Calin Popescu Tariceanu l-a facut fara sa rosteasca un singur cuvant, daca ar fi fost indreptatit, despre calitatea precara a oamenilor pe care PD i-a trimis in cabinet; despre felul in care ministri pedisti incalca sau, mai grav, boicoteaza programul de guvernare; despre refuzul acestora de a conlucra cu ceilalti ministri, sub bagheta

primului-ministru liberal. Nu ni se ofera nici un element care sa ne faca sa credem ca suntem in fata unei asemenea situatii. PD este executat pur si simplu nu pentru niste eventuale pacate imputabile si inadmisibile, ci pentru relatia originara care il leaga de presedintele Basescu! Logica e in totalitate stramba si il pune pe dl.

Tariceanu intr-un ireconciliabil dezacord cu „dragii romani” care, conform sondajelor de opinie, au o cu totul alta perceptie asupra sefului statului.

Dar hai s mergem mai departe si sa dam crezare premierului, care vrea sa ne convinga asupra imposibilitatii de a mai controla o echipa din care ar face parte PD.

Era eliminarea PD si cardasia cu PSD singura solutie la care Calin Popescu Tariceanu putea apela? Da, in masura in care agatarea acestuia de guvernare se devoaleaza ca un scop in sine, ce subordoneaza orice alt interes: al tarii si al partidului si exclude din discutie o alternativa infinit mai onorabila decat cea adoptata: trecerea PNL pe bancile opozitiei.

Fara sa fi consultat baza partidului, sustinut doar de grupul adunat in jurul lui, si care controleaza azi PNL, presedintele Tariceanu intoarce spatele unui electorat al carui sprijin e greu de imaginat ca va mai putea fi obtinut la viitoarele alegeri.

Este un dar nepretuit la care PSD, cu ceva vreme in urma, nici nu visa si, daca dam crezare celor care, imediat dupa ’90, vorbeau de planurile obsesive ale FSN de eliminare a partidelor istorice de pe scena politica, putem spune ca astazi, prin formula de guvernare pentru care a optat, Calin Popescu Tariceanu i-a implinit voia (indiferent de numele de astazi al eternului partid al

„emanatilor”) si a semnat necrologul PNL. Faptul ca acest anunt funest a fost facut intr-o zi de-o inconfundabila semnificatie: 1 Aprilie, nu lasa loc, din pacate, nici unei sperante ca ar fi vorba doar de o pacaleala si vorbeste limpede asupra consecintelor dramatice, de neevitat, la care a fost condamnat PNL.