Sari direct la conținut

Telefoanele pliabile – În ce punct au ajuns și ce ar putea urma pentru Samsung și concurenții săi

HotNews.ro
Telefoane pliabile Samsung, Foto: Hotnews
Telefoane pliabile Samsung, Foto: Hotnews

​În lume se vor cumpăra în acest an peste 15 milioane de telefoane pliabile, iar segmentul, deși rămâne de nișă, crește pe o piață totală a smartphone-urilor care este în scădere. Samsung are „partea leului”, dar nici rivalii nu stau degeaba. Cum arată prezentul pentru „foldable phones” și ce urmează.

Datele Counterpoint spun că în lume s-au vândut 9 milioane de telefoane pliabile în 2021, iar în acest an vor fi 16 milioane. În prima parte a acestui an cotele de piață arată astfel: Samsung 62%, Huawei 16% și Oppo 3%. Pentru a doua parte a anului, dat fiind că s-au lansat noile modele Z Flip4 și Z Fold4, este de așteptat ca Samsung să aibă o cotă de 80%.

Este mult în urmă momentul 2019 când au fost lansate primele modele și când Samsung a avut mari probleme la ecranul primului său telefon pliabil. Modelele lansate nu mai sunt precum unele de test, au devenit mature, sunt mult mai rezistente, balamalele nu mai par fragile și s-a dovedit clar că pot fi folosite cu succes zi de zi.

IDC estima că în 2025 s-ar putea vinde în lume peste 27 de milioane de telefoane pliabile, iar diverse surse estimează că în 2024 sau 2025 Apple va lansa primul model pliabil, iar asta va însemna că ar putea ajunge rapid locul doi la cotă de piață.

Cel mai mare minus pentru pliabile ține de preț: Z Fold 4 pornește de la 8.900 lei, iar Z Flip 4 de la 5.400 lei, un punct bun fiind măcar că prețurile nu s-au modificat mult față de anul trecut, mai ales că au crescut prețurile diverselor componente.

Clar că mai este mult de lucru la capitolul scădere de preț, iar asta ar trebui să se vadă în anii următori. Totuși, nu ar trebui să așteptăm scăderi spectaculoase de preț: probabil la viitoarele generații Z Flip prețul de lansare poate scădea la sub 5.000 de lei în următorii ani, dar pare greu de crezut că va ajunge în zona 4.000 – 4.500 lei.

Cât despre Z Fold, fiind modelul super-premium, cu ecran mare, nu pot fi așteptate reduceri semnificative de preț și va rămâne clar la peste 1.500 euro.

Telefoanele pliabile sunt interesante deoarece sunt atât de diferite de smartphone-urile clasice, poți „jongla” între un ecran mare și unul mic și poți folosi ușor mai multe aplicații simultan. În plus, ecranul mare este excelent pentru filme și jocuri.

Companiile produc și lansează pliabile fiindcă marja de profit este mult mai mare la ele decât la telefoanele de intrare în gamă sau la cele din gama medie, iar cifrele de pe plan mondial arată creștere de 20% la vânzările de smartphone-uri super-premium, cele care costă de la 900 de dolari în sus.

Per total scade întreaga piață a smartphone-urilor, dar crește segmentul premium, cel mai profitabile pentru companii precum Samsung și Apple.

Dar pliabilele vor rămâne o nișă, fiindcă au prețuri de peste 5.000 lei pe o piață unde cei mai mulți români cumpără telefoanele în intervalul 1.000-1.500 lei.

Criticii telefoanelor pliabile spun că au mai multe minusuri decât plusuri, pornind de la prețul piperat și de la faptul că aceste telefoane se vor a fi și smartphone și tabletă în același timp, dar nu sunt excepționale la niciuna dintre categorii, fiind grele, groase și fragile. Criticii mai spun și că este mai bine – și clar mai ieftin – să-ți iei un smartphone bun, dar și o tabletă pe care să folosești când ai nevoie de a viziona conținut pe un ecran mare.

Dar aceste telefoane „foldable” au adus diversitate într-un segment al smartphone-urilor în care toate modelele arătau aproape la fel și era nevoie de „aer proaspăt”. Mai rămâne ca pliabilele să devină accesibile la preț, iar asta va depinde de prețul componentelor, dar și de soluțiile tehnologice pe care le vor găsi companii precum Samsung, Huawei, Oppo, Motorola și, într-un final, Apple.

Companiile testează telefoane cu diverse moduri de pliere și „împăturire” și au o mulțime de prototipuri, însă puține au șansa să ajungă mainstream, dat fiind că trebuie să fie rezistente și să aibă un preț cât de cât acceptabil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro