Virtuti si vicii: Stalin, Machiavelli si relativismul moral

Stiu ca suna socant, dar nu se poate nega ca Stalin a avut o Weltanschauung si a fost, in felul sau, un intelectual. Unul autodidact, homicid, liberticid si fanatic, dar un intelectual. Nu fusese si Engels in fond un autodidact? Tot astfel, nu putem ignora afinitatile dintre bolsevism si traditia radicalismului politic si filosofic, occidental si rus. Marxismul a fost apoteoza relativismului etic, a suspendat distinctiile traditionale dintre bine si rau, a definit binele in chip instrumental, utilitar si pragmatic, drept tot ceea ce serveste cauza mesianicului proletariat, clasa presupus mantuitoare. In cateva notatii mult timp secrete, Stalin si-a definit tabla de valori, a identificat ceea ce el privea drept viciu (ori, daca vreti, pacat) si ceea ce-i aparea drept virtute.

In romanul lui Arthur Koestler, “Intuneric la amizaza” (Darkness at Noon), personajul principal, vechiul bolsevic Nikolai Rubaşov, afirma ca “Numarul 1″ (adica Stalin) tinea drept carte de capatai “Principele” lui Machiavelli. Este vorba de un machiavelism sui generis, nu de recunoasterea si cultivarea dimensiunii umaniste a operei florentinului. Biograful lui Lenin, Stalin si Trotki, Robert Service (Fellow al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony’s de la Oxford), a avut acces la biblioteca personala a acestuia si a putut consulta volumul lui Lenin, “Materialism si empriocriticism”, editia din 1939, cu adnotarile lui Stalin. La acel ceas istoric (il faisait minuit dans le siècle,scria Victor Serge), secretarul general nu mai avea niciun rival notabil, Marea Teroare isi atinsese scopurile genocidare, peste un an disparea, ucis la Coyoacan, in Mexic, de agentul NKVD Ramon Mercader, ultimul sau concurent ramas in viata, Nemesis-ul impardonabil, Lev Trotki.

Pe pagina alba finala a cartii lui Lenin (celebrare a unui materialism filosofic pe cat de naiv, pe atat de agresiv), fara vreo legatura cu polemica dintre fondatorul bolsevismului si Mach ori Avenarius, Stalin scria: “NB! Daca o persoana este: 1. puternica (spiritual), 2) activa, 3) inteligenta (ori capabila), atunci este o persoana buna indiferent de orice alte ‘vicii’” Dupa care urmeaza enumerarea a ceea ce “corifeul stiintei” considera drept vicii: “1) slabiciunea, 2) lenevia, 3) stupiditatea”. Acestea sunt singurele lucruri, scria Stalin, care pot fi considerate vicii. Deci nu trufia, nu orgoliul, nu avaritia, nu fatarnicia, nu ipocrizia, nu cruzimea, nu miselia, nu cupiditatea, nu rapacitatea, nu egoismul, nu invidia, nu gelozia turbata, nu pacatele carnale. Sa ne miram ca putin ii pasa lui Stalin de orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist? Este frapant ca in aceste randuri catusi de putin menite sa ajunga vreodata publice, Stalin recurge la limbajul etic traditional, vorbeste de virtuti si de vicii. Dar nu este nicidecum vorba de o recuperare, fie si ca marturisire intima, a traditiei crestine pe care o studiase candva la Seminarul Teologic din Tbilisi, ci dimpotriva.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro