Justitie, fii dreapta!

Lipsa unei strategii in materia drepturilor omului. Adesea, autoritatile nationale au afirmat ca Romania nu prezinta probleme in domeniul respectarii si promovarii drepturilor omului. Cu toate acestea, practica a demonstrat contrariul.

Intelegerea gresita a conceptului de drept fundamental al omului a generat confuzii elementare atat in randul societatii civile, cat mai ales la nivelul administratiei nationale.

Lipsa de interes pentru acest domeniu a autoritatilor a costat Romania suma de aproximativ 50 milioane EURO pana in prezent, aceasta reprezentand despagubiri datorate in baza deciziilor CEDO datorita incalcarii de catre statul roman a prevederilor Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Desi Romania si-a asumat la nivel international responsabilitatea de a implementa un sistem eficient de educatie a drepturilor omului, lipsa de colaborare intre institutiile statului nu a permis indeplinirea obligatiilor asumate.

O importanta deosebita prezinta, din acest punct de vedere, Recomandarea (2004) 4E a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei care impune numeroase obligatii in sarcina statelor membre si, in special a ministerelor educatiei si justitiei, cu privire la pregatirea obligatorie si corespunzatoare a juristilor in domeniul Conventiei Europene si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Mai mult, la Varsovia, in urma cu numai un an, Romania si-a asumat responsabilitatea ca “la nivel national sa vegheze ca…o pregatire adecvata privind normele Conventiei sa fie integrata perfect in invatamantul universitar si cel profesional.

In consecinta, decidem (Comitetul de Ministri al Consiliului Europei) sa lansam un program European pentru educatia privind drepturile omului destinat celor cu profesii juridice si lansam un apel statelor membre pentru a contribui la punerea lui in aplicare”.

Cu toate acestea, nu ne sunt cunoscute strategii de educatie in baza instrumentelor internationale amintite elaborate la nivel national de Romania. Ar fi fost de sperat ca acestea sa fi fost implementate de autoritatile nationale, cu atat mai mult cu cat Romania a detinut presedintia Comitetului Ministrilor in perioada noiembrie 2005 – mai 2006.

Programele sectoriale, desfasurate cu sincope si cu finantare la intamplare sunt, in lipsa unei viziuni nationale globale si integratoare, lipsite de eficienta, reflectandu-se in gradul scazut de educatie juridica specializata si mai ales de practica curenta a judecatorilor, procurorilor, politistilor, avocatilor ori functionarilor din sistemul public.

Petitiile adresate Curtii de la Strasbourg. in prezent, Romania ocupa locul II din punct de vedere al numarului petittilor aflate pe rolul CEDO, fapt ce a reprezentat un semnal de alarma pentru autoritatile romane. Cu o populatie mult mai mica decat Rusia, care ne devanseaza in topul sus-mentionat, Romania este practic statul cu cele mai multe petitii CEDO pe cap de locuitor din Europa.

Aceasta situatie demonstreaza interesul scazut al statului roman pentru promovarea drepturilor omului, existenta unor dispozitii nationale contrare prevederilor Conventiei, lipsa de claritate si coerenta a actelor normative in vigoare, precum si slaba pregatire a magistratilor cu privire la respectarea acestor drepturi prin aplicarea normelor internationale, in principal a Conventiei Europene si a jurisprudentei CEDO.

Conform statisticilor CEDO, pe rolul instantei sunt inregistrate in prezent aproximativ 9500 de cereri impotriva Romaniei, din care peste 6000 de cauze au fost deja alocate unor formatiuni de judecata.

S-a constatat ca in ultimii 3 ani numarul cauzelor comunicate de CEDO este in continua crestere: 53 de cauze in 2003, 70 de cauze in 2004, 137 de cauze in 2005 si 162 de cauze pana in luna iulie 2006. Aceasta demonstreaza fie incalcarea unor drepturi garantate de Conventie, fie incompatibilitate legislativa sau aplicarea necorespunzatoare a legii.

Probleme

Toate statele europene au probleme din punct de vedere al respectarii anumitor drepturi ale omului, insa o specificitate a Romaniei este aceea ca se reclama incalcarea majoritatii articolelor prevazute in Conventie. Probleme de fond identificate de CEDO provin atat din legislatia nesatisfacatoare, cat si din modul de solutionare a dosarelor de catre organele judiciare romanesti.

Acestea sunt urmatoarele. Desfiintarea prin cai extraordinare de atac a unor hotarari definitive si irevocabile. Cel mai mare numar de hotarari pronuntate de CEDO impotriva Romaniei privesc incalcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6), precum si a dreptului la respectarea proprietatii (art.1 par.1) ca urmare a admiterii recursurilor in anulare promovate de procurorul general impotriva unor hotarari judecatoresti civile irevocabile (ex. cauza „Brumarescu” devenit, din pacate, caz „scoala” pentru ca o serie de alte cauze pe acelasi tipic au fost pierdute de autoritatile romane la CEDO).

Surprinzator este faptul ca, desi institutia recursului in anulare a fost abrogata prin modificarea Codului de Procedura Penala in 2003, CEDO a comunicat Agentului Guvernamental mai mult de 20 de astfel de cereri formulate si acceptate de instanta suprema in 2003-2004.

Mai mult, interpretarea data de instanta suprema cum ca recursurile in anulare pot fi judecate si dupa abrogarea recursului in anulare daca hotararea atacata a fost pronuntata sub legea care reglementa calea de atac, ni se pare surprinzatoare: daca aceste cai de atac vor fi admise ulterior abrogarii institutiei, Romania risca noi condamnari pe baza jurisprudentei Curtii deja existenta.

Imposibilitatea fostilor proprietari ale caror imobile nationalizate fara titlu au fost vandute chiriasilor in temeiul Legii 112/1995 de a obtine restituirea in natura a acestora sau o alta forma de despagubire.

Au fost formulate pana in prezent peste 150 de plangeri in legatura cu aplicarea Legii 112/1995 referitoare la incalcarea dreptului de proprietate prin respingerea actiunilor in constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre stat si fosti locatari.

Acestia au cumparat de la stat locuintele inchiriate care, fie anterior perfectarii contractelor, fie ulterior au fost restituite de catre instante fostilor proprietari (ex. cauza „Paduraru”), incalcarea dreptului de acces la un tribunal. S-a constatat incalcarea art.6. al.1 din Conventie in majoritatea cauzelor de tip „Brumarescu”, „Canciovici” si „Mosneanus” a fost declarata admisibila cererea introdusa de „Parohia greco-catolica Sambata Bihor” tot ca urmare a incalcarii acestui articol.

Durata excesiva a procedurilor judiciare: incalcarea art.6. al.1 cu privire la lipsa de judecata intr-un termen rezonabil a fost constatata atat in cauze penale („Pantea”, „Tudorache”, „Stoianova” si „Nedelcu”), cat si in cauze civile („Moldovan”, „Strain”).

Recent au fost comunicate Guvernului peste 20 de cauze care pun in discusie durata procedurilor, fie in materie penala, fie in materie civila, constatandu-se perioade lungi de totala inactivitate in faza de urmarire penala, precum si absenta unor masuri adecvate din partea instantelor de judecata in vederea diminuarii procedurilor civile.

Aplicarea unor tratamente inumane si degradante de catre reprezentanti ai unor institutii publice si absenta unei anchete eficiente referitoare la aceasta. incalcarea art.3 si art. 2 din Conventie se refera in principal la rele tratamente aplicate de catre ofiteri de politie si jandarmerie, precum si la neefectuarea unor anchete eficiente cu privire la aceste cauze.

Numarul condamnarilor privind incalcarea art.3 este relativ redus in prezent („Pantea”, „Anghelescu”, „Bursuc”, „Moldovan”), insa numarul comunicarilor (peste 20) in cauze similare este in crestere. SoJust isi exprima ingrijorarea fata de faptul ca o jurisprudenta Curtii in aceasta materie nu este studiata la Academia de Politie.

Violente asupra minoritatii Rroma. Numai in anul 2005, CEDO s-a pronuntat in patru cauze privind incalcarea art. 14 raportat la art.6 si art.8, din care a admis trei cauze („Gergely”, „Kalanyos”, „Tanase”) pentru care Agentul Guvernamental a initiat deja procedurile de negociere a unor intelegeri amiabile.

Noi cauze au fost comunicate de CEDO Guvernului pe parcursul anului 2006 ca fiind declarate admisibile („Baciu”, „Nita”, „Stoica”).

De altfel, SoJust constata ca in Romania minoritatile sexuale, religioase si cele etnice au de suferit datorita nu doar unor mentalitatii invechite ale cetatenilor, ci si datorita ineficientei unor strategii in domeniu, precum si a lipsei de pregatire adecvata a autoritatilor.

Condamnarea unor ziaristi cu incalcarea libertatii de exprimare. CEDO a condamnat Romania cu privire la incalcarea libertatii de exprimare garantata de art. 10 din Conventie („Dalban”, „Cumpana si Mazare”, „Sabou si Parcalab”). Recent au fost comunicate Guvernului alte 8 cauze privind incalcarea acestui drept.

Noile modificari aduse Codului Penal anul acesta abroga insulta si calomnia, insa SoJust are mari rezerve fata de abrogarea calomniei, infractiune existenta in majoritatea statelor.

Insa delictul de presa, necunoscand o reglementare distincta, va constitui de acum incolo obiectul proceselor civile, iar finalizarea lor cu obligarea jurnalistului la plata de despagubiri poate constitui o condamnare in intelesul jurisprudentei Curtii de la Strasbourg. Astfel ca judecatorii trebuie sa priveasca cu maxima atentie astfel de cauze.

In orice caz, SoJust remarca o exacerbare a dreptului la libera exprimare din partea jurnalistilor, care nu realizeaza ca insasi Conventia limiteaza acest drept in cazurile prevazute in art. 10 paragraf 2 si o frica a magistratilor de a mai solutiona cauze implicand jurnalisti.

Gresita aplicare a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 referitoare la aspecte civile ale rapirii internationale de copii. CEDO a constatat in cauza Monory incalcarea art. 8 ca urmare a gresitei aplicari de catre instanta de judecata romana a prevederilor Conventiei de la Haga. Au fost comunicate Guvernului inca 2 astfel de cauze.

SoJust nu este la curent cu practica magistratilor romani in aceasta materie sau in acea privind interactiunea dintre Conventia de la Haga si legislatia comunitara incidenta.

Motivarea insuficienta a hotararilor judecatoresti a fost argumentata de CEDO in cauza „Albina” drept incalcare a art.6. al.1s doua astfel de cauze au fost comunicate Guvernului ca fiind pe rolul Cursii in prezent.

De altfel, in general in Romania hotararile judecatoresti nu sunt motivate: redarea narativa a celor reclamate de parti si a celor efectuate de instanta, cu o reproducere searbada a textului legal aplicabil, fara o analiza suficienta a starii de fapt si mecanismelor incidente, precum si fara a explica elementele ce au dus magistratul la o anumita convingere cu privire la cele petrecute in realitate, sunt departe de o argumentare suficienta a hotararilor judecatoresti.

Respingerea unei cereri de inregistrare a unui partid politic a constituit o incalcare a dreptului la libertatea de asociere – art.11, motivata de Curte in hotararea privind „Partidul comunistilor nepeceristi.”

Neaudierea inculpatilor in fata instantelor de control. in cauza „Constantinescu” instanta a constatat ca neaudierea reclamantului de catre instanta de recurs, care era competenta sa analizeze atat situatia de fapt, cat si chestiunile de drept si sa studieze in ansamblu problema vinovatiei inculpatului, reprezinta o incalcare a prevederilor art.6. al.1.

In prezent, cinci cauze similare se gasesc pe rolul Curtii. in urma unei analize a jurisprudentei instantelor nationale a reiesit ca neaudierea inculpatilor de catre instantele de control judiciar este o practica veche, ceea ce ar putea determina o crestere semnificativa a cauzelor de acest fel.

Noile modificari aduse Codului de procedura penala prin Legea 356 din 2006 inlatura aceasta practica, dar nu si condamnarile pentru modul de instrumentare al cauzelor de pana acum.

Incalcarea drepturilor omului in unele cazuri concrete

Sojust a procedat la analizarea unor situatii de incalcare a drepturilor omului in Romania, in intentia de a atrage atentia institutiilor si autoritatilor implicate la un moment dat asupra modului de tratare astfel de cauze precum si asupra consecintei lor.

Prezumtia de nevinovatie

SoJust atrage cu tarie atentia asupra practicilor curente ale autoritatilor statului susceptibile sa incalce prezumptia de nevinovatie, drept fundamental prevazut de art 6 par. 2 din CEDO, potrivit cu care orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia ei va fi legal stabilita.

In Romania exista tendinta atat teoretica, cat mai ales practica, de a se transfera doar asupra instantelor judecatoresti responsabilitatile derivate din obligatia respectarii acestei prezumptii.

Judecatorilor nu le este permis sa porneasca de la ideea preconceputa ca persoana acuzata a comis infractiunea de care este acuzata, iar intreg comportamentul lor pe durata desfasurarii procesului trebuie sa fie conform acestei obligatii.

Cu toate acestea, in mod ferm Curtea Europeana a decis, in cauze care ar trebui sa constituie model de bune practici pentru autoritatile romane, ca atingerea adusa prezumptiei de nevinovatie poate sa provina atat de la judecator, cat si de la orice alta autoritate publica.

Persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni trebuie prezumata nevinovata nu numai in salile de judecata, ci in general in societate.

De aceea, statul trebuie sa instituie masuri formale pentru garantarea eficienta a prezumptiei, in primul rand prin reglementarea comportamentului autoritatilor publice fata de persoana banuita si prin instituirea autocontrolului asupra modului in care acestea ofera informatii in legatura cu prezumptiva fapta ilegala si a autorului lor.

Orice informare a publicului cu privire asupra anchetelor penale in curs trebuie sa se faca discret si mai ales cu toata rezerva impusa de respectarea prezumptiei de nevinovatie.

Obligatiile de rezerva incumba atat organelor de politie, cat si parchetului ori celorlalte organe speciale de ancheta, dar si autoritatilor in genere, fiind incluse aici ministerele, parlamentul, ori autoritatile publice locale. Conferintele de presa, comunicatele si informarile oferite de organele de ancheta din Romania abunda insa de trimiteri neechivoce la vinovatia persoanelor.

Declaratiile de vinovatie facute fara nici o nuanta de autoritati incita publicul, prejudiciaza aprecierea faptelor de catre judecatori, pot constitui o presiune nepermisa asupra acestora, dar mai ales reprezinta tot atatea posibile cazuri de condamnare a statului pentru nerespectarea acestui drept fundamental al omului.

SRI si interceptarile

Situatia premiza. Interceptarile si inregistrarile audio sau video constituie proceduri de obtinere a unor probe foarte importante, mai ales in cazuri precum traficul de droguri, traficul de persoane, coruptie, siguranta nationala.

Fara indoiala, interceptarile si inregistrarile audio sau video reprezinta o ingerinta in viata privata a individului, pe care Curtea de la Strasbourg nu o exclude in masura in care o asemenea de ingerinta raspunde exigent principiilor legalitatii, proportionalitatii si legitimitatii.

Reglementare legala. In Romania, prin Legea nr. 141/1996, inregistrarile audio sau video au fost introduse printre mijloacele de proba pentru prima data in Codul de procedura penala, Aceasta reglementare a fost modificata succesiv prin Legea nr. 281/2003, apoi prin Legea nr. 356/2006.

Alaturi de dreptul comun in materie cuprins in Codul de procedura penala, exista un corp de legi speciale instituind, in domeniile vizate, dispozitii asupra inregistrarilor si interceptarilor audio sau video, fie cu trimitere expresa la prevederile generale, fie cu un continut derogator.

Pe plan legislativ, desi perfectibile, actele adoptate dupa 2003, cu referire la inregistrarile si interceptarile audio sau video, denota preocuparea legiuitorului roman sa puna in acord prevederile interne cu dreptul fiecarui individ la respectarea vietii sale private si de familie (art.8 din Conventia europeana si explicat printr-o jurisprudenta evolutiva a Curtii Europene a Drepturilor Omului). Astfel, masurile se dispun numai in cazul unor fapte considerate grave, expres determinate, numai daca sunt necesare, numai de judecator si pe o perioada limita anume determinata in lege.

In acest fel, reglementarea pozitiva este adusa in consens cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, care pretinde instituirea unui control jurisdictional, exercitat de magistrati independenti si impartiali, in vederea supravegherii cu obiectivitate a modalitatilor concrete de utilizare a acestei metode de investigatie.

Or, stabilirea unei plenitudini de competenta a procurorului, in reglementarea initiala, fara nicio posibilitate de control din partea altei autoritaati din afara sistemului parchetelor, era generatoare de abuzuri.

SoJust evidentiaza in continuare o situatie ivita in primavara acestui an privind Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.), situatie care se dovedeste, cum sublinia, la acel moment, Fundatia Pentru o Societate Deschisa (FSD), „o amenintare si un urias regres al statului de drept, o inadmisibila desconsiderare a judecatorilor si a actului de justitie, cu consecinte grave pentru viitorul democratic al tarii”.

Astfel, printr-un comunicat facut public in 28 februarie 2006, S.R.I. isi exprima punctul de vedere dupa care regulile C.pr.pen, relative la necesitatea ca interceptarile si inregistrarile convorbirilor telefonice sa fie efectuate pe baza unei autorizatii emise de judecator, nu se aplica SRI in cazurile in care acesta actioneaza in considerarea art. 3 combinat cu art.13 din Legea sigurantei nationale nr. 51/1991, considerandu-se ca, in privinta activitatii de informatii, este suficient mandatul emis de procurorul anume desemnat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Nu se face nicio referire la art. 20 si 21 ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului.

De asemenea, nu se tine seama de art. 46 din Legea nr. 535/2004, potrivit caruia la data intrarii in vigoare a legii orice alte prevederi contrare acesteia se abrogas prin urmare textul art. 13 din Legea nr. 51/1991 este abrogat inca din 11 decembrie 2004. Asadar, la mai bine de un an si 2 luni de la intrarea in vigoare a Legii nr.535/2004, SRI se ghideaza dupa un text legal abrogat si ii sustine valabilitatea cu argumente care, chiar daca le raportam la perioada 1 ianuarie 2004-11 decembrie 2004, contrazic in mod flagrant principiile statului de drept si ridica intrebarile firesti „in Romania este protejat cetateanul contra abuzurilor?” si „de ce Serviciului Roman de Informatii ii este teama de judecator?”.

Concluzii

SoJust atrage atentia ca nici pana in prezent nu exista un document oficial din care sa rezulte numarul total de interceptari efectuate de S.R.I., numarul de mandate emise in acest scop si de catre cine (procurori, judecatori), respectiv numarul cauzelor in care s-a dispus inceperea urmaririi penale si au fost sesizate instantele de judecata ca urmare a materialului probator obtinut in acest mod.

Cum S.R.I. este institutia avand competente de a face astfel de interceptari in cauze privind siguranta nationala, este firesc ca o astfel de statistica sa existe in posesia sa, fiind singurul mod in care isi poate verifica eficienta si isi poate justifica activitatea.

Efectuarea de interceptari neurmate de trimiterea in judecata si eventual condamnarea suspectilor, ridica mari semne de intrebare cu privire la corectitudinea formala a sistemului procedural de emitere a autorizatiilor, dar si cu privire la eficacitatea activitatii specifice a S.R.I.

De principiu, interceptarile convorbirilor, patrunderea in locuinte sau alte spatii inseamna restrangerea exercitiului dreptului la viata privata.

Singura justificare legitima a intruziunii statului in dreptul la viata privata o constituie finalitatea acesteia, data de numarul urmaririlor penale declansate, al trimiterilor in judecata prin rechizitoriu si, mai ales, de numarul condamnarilor definitive aplicate de instante.

Este de subliniat si faptul ca legislatia romana nu prevede posibilitatea unei persoane a carei viata privata a facut obiectul unei monitorizari din partea S.R.I. de a actiona in justitie pentru a obtine despagubiri pentru prejudiciile care i-au fost aduse, pentru simplul fapt ca ea nu afla niciodata despre ingerinta in viata sa privata.

Din aceasta perspectiva accesul persoanei la justitie este imposibil de realizat, iar posibilitatea ei de a obtine un remediu pentru dreptul incalcat este nula.

Recomandari

Avand in vedere cele prezentate anterior, precum si faptul ca majoritatea cauzelor impotriva Romaniei pun in discutie solutiile pronuntate de catre instantele de judecata si modul in care au actionat procurorii, SoJust recomanda urmatoarele: implementarea in cel mai scurt timp a prevederilor Recomandarii (2004) 4E a Comitetului Ministrilor Consiliului Europeis acordarea unei importante deosebite educatiei in domeniul drepturilor omului si includerea cursului privind protectia europeana a drepturilor omului in curricula facultatilor de drept, politie, stiinte administrative si politice, stiinte sociale etc.s efectuarea de modificari legislative in vederea eliminarii contradictiilor, lipsei de claritate si coerenta a actelor normative in vigoares in acest sens ar trebui creat un departament special in cadrul Ministerului Justitiei sau Consiliului Legislativ care sa verifice compatibilitatea intregii legislatiis

Cunoasterea si insusirea mai buna a jurisprudentei CEDO de catre instantele interne si aplicarea directa a hotararilor CEDO de catre magistratii romani, chiar inaintea unor modificari legislatives precum si adoptarea la nivel national a unui plan clar de pregatire continua a magistratilor in privinta cunoasterii in profunzime a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, adoptarea unei strategii nationale privind responsabilizarea organelor administratiei publice care dispun vanzarea imobilelor catre chiriasi prin incalcarea hotararilor instantelor ce au dispus restituirea in natura catre proprietar, prin instituirea unor sanctiuni clare, adoptarea unei strategii nationale privind responsabilizarea corpului magistratilor in vederea interpretarii si aplicarii uniforme a legii, adoptarea unei legislatii care sa interzica explicit autoritatilor implicate in proceduri judiciare (politie, parchet, servicii speciale, instante) dar si celorlalte autoritati ale statului (guvern, ministere, parlament, autoritati judetene ori locale) sa se pronunte cu privire la vinovatia unei persoane inainte de existenta unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare.