Sari direct la conținut

Amendament cu dedicatie de la Funar

Buna ziua, Ardeal

Comisia juridica a Senatului a modificat ieri titlul ordonantei privind accesul la propriul dosar de Securitate, in sensul ca legea sa nu mai vizeze deconspirarea tuturor organelor ce au apartinut politiei politice comuniste, ci numai Securitatea. In consecinta, accesul legal al CNSAS la arhivele Militiei si Justitiei comuniste este blocat.

In urma amendamentului propus de peremistii Valentin Dinescu si Gheorghe Funar, senatorii din Comisia juridica au modificat titlul Ordonantei de Guvern privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, transformand-o in “Legea privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica comunista”.

Reactia presedintelui CNSAS, Claudiu Secasiu, prezent la dezbateri, nu a intarziat sa apara: “Nu pot fi de acord cu o limitare doar la Securitate”.

Acesta a tinut sa precizeze ca “filosofia care a stat la baza ordonantei era o mai buna cuprindere a institutiilor represive care au exercitat teroare asupra populatiei” si ca, desi Securitatea a fost in mod sigur cel mai important instrument represiv al politiei politice comuniste, nu trebuie uitate nici celelalte, respectiv Militia si Justitia.

Deputatul PD Daniel Buda considera ca modificarea Ordonantei de Guvern privind deconspirarea politiei politice comuniste este o mare greseala. “Daca privim politia politica in sensul larg, nu doar Securitatea intra in aceasta categorie. Dar, greseala va fi reparata in Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

Nu inteleg cum a reusit Funar sa impuna aceste modificari”, a declarat Daniel Buda.

Senatorul UDMR Peter Eckstein-Kovacs a apreciat modificarea titlului ordonantei ca “un impuls de moment” si a aratat ca a votat impotriva acestui amendament. “Ulterior, din discutarea celorlalte amendamente cred ca mai multi colegi din comisie si-au dat seama ca au gresit.

Ca atare, la discutarea celorlalte amendamente am pastrat atributele CNSAS de a avea acces si la celelalte arhive decat ale Securitatii. Exista o contradictie intre titlu si continutul proiectului de lege”, a aratat senatorul UDMR.

Eckstein-Kovacs a precizat faptul ca “PRM a avut o atitudine de nesprijinire a Legii lustratiei”, iar amendamentul adus de senatorii Gheorghe Funar si Valentin Dinescu este o consecinta a acestei pozitii.

Senatorul PSD Vasile Soporan sustine ca “cel mai important aspect este ca legea sa fie una a dreptatii, sa poata fi aplicata corect pentru toti cetatenii, sa nu se faca abuzuri”. Totodata, Soporan a subliniat faptul ca deosebit de important este continutul legii, iar procedurile sunt cele care reglementeaza actul normativ.

“Nu cred ca au fost motive personale in amendamentul propus de Funar. Legea trebuie sa fie dreapta, va pot spune ca am simtit pe pielea mea acest lucru”, a conchis Soporan.

Surse neoficiale au explicat amendamentul propus de peremistul Funar, fost edil al Clujului timp de trei mandate, din 1992 pana in anul 2000, prin trecutul care il leaga de o serie de magistrati si politisti din Cluj-Napoca, oameni ai legii care l-au scos basma curata din acuzatiile penale care i-au fost aduse lui si fiului sau, Sabin Funar.

Senatorul Gheorghe Funar a fost urmarit penal pentru ca in perioada in care era primar al Clujului a anulat procese verbale de punere in posesie emise in baza unor hotarari judecatoresti. Senatorul Gheorghe Funar sustine ca dosarul sau e fabricat la comanda politica. Fostul primar al Clujului mai are trei dosare la Parchetul General.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro