Sari direct la conținut

Primaria „Codau S.R.L.”

Informatia de Vest

Primarul comunei Osorhei este, probabil, cel mai contestat prim-gospodar din judetul Bihor

In ultimii ani, la Parchet, Prefectura si Consiliul Judetean, au fost depuse zeci de plangeri penale, reclamatii si sesizari impotriva sa

Cetatenii din comuna sunt pe punctul de a initia un referendum pentru schimbarea lui Ioan Codau

Interesul poarta fesul… primarului

Cetatenii care ne-au contactat, rugandu-ne sa publicam abuzurile primarului, sustin ca acesta a incheiat un contract cu Romsilva pentru administrarea padurii de langa satul Cheriu (pe care nu vrea sa il arate nimanui), fara aprobarea Consiliului Local, strict necesara conform legii.

Nefiind prevazute cheltuieli in buget pentru administrarea padurii, nu s-a putut face plata serviciilor catre Directia Silvica. Institutie care, cu aprobarea primarului, s-a „servit” cu 576 mc de lemn pentru a acoperi, cica, contravaloarea serviciilor prestate comunei.

Valoarea masei lemnoase taiata de Directia Silvica a fost de circa 200 de milioane. Insa, suma nu figureaza in actele Primariei. De cate ori consilierii comunali au cerut sa vada actele, primarul a refuzat sa le arate.

Un alt aspect care a starnit profunde nemultumiri este cel legat de exploatarea balastierelor din zona.

In raza satului Fughiu exista mai multe balastiere, din care, diverse firme particulare ai caror patroni sunt amici cu primarul, extrag piatra si nisip aproape pe gratis, doar una avand contract de inchiriere, si acesta doar pentru o parte mica a suprafetei exploatate.

In timp ce piatra si nisipul din balastierele de la Fughiu se vand pe bani frumosi, primarul Codau se plange ca nu are bani pentru investitii.

In timp ce se tanguieste de lipsa banilor, Ioan Codau reuseste, totusi, sa scuteasca firmele protejatilor sai de la plata impozitelor catre bugetul comunei.

Conform satenilor din Osoerhei, lucrurile se petrec cam asa: se incheie o intelegere intre Primarie si firma amicului conform careia sumele datorate catre bugetul local se compenseaza cu lucrari efectuate pentru comuna. Aceste lucrari insa nu se regasesc in actele Primariei.

Un exemplu edificator este cel al firmei PalGy SRL, care, pentru a nu plati impozitele datorate bugetului local, s-a angajat sa pietruiasca drumurile din comuna. Lucrarea a fost receptionata „pe nevazute” din dispozitia primarului. Insa, piatra lipseste de pe drumurile comunei, care arata ca dupa razboi.

O alta afacere matrasita de primar este asfaltarea partiala a unui drum comunal, efectuata de societatea „Drumuri Bihor S.A.” Factura a aparut dupa circa doi ani, cand s-a constatat ca Primaria mai are de platit pentru lucrare 560 de milioane de lei.

In loc sa plateasca suma, primarul incheie un alt contract cu un SRL anonim, Durpex Construct din satul Sabolciu, de 1,2 miliarde lei. In uma controlului efectuat de Curtea de Conturi, valoarea contractului a fost diminuata cu circa 300 de milioane.

Pentru o lucrare de peste 1 miliard de lei, firma angajata de primar nu a facut decat sa se astupe niste gropi cu putin asfalt de proasta calitate.

„Scutul” lui Codau

Dar asta nu e tot! In timp ce el insusi recunoaste ca nu sunt bani pentru repararea scolii, a drumurilor, a caminelor culturale, sau pentru construirea unor dispensare medicale in comuna, Ioan Codau s-a gandit sa ridice un monument in memoria eroilor din Osorhei.

Fostul consilier comunal Dumitru Biris s-a numarat printre putinii care au indraznit sa-l infrunte pe primar si sa se opuna initiativelor scandaloase ale acestuia.

„Nefiind de acord cu anumite facilitati pe care mi le cerea primarul Ioan Codau, chestiuni care depaseau limitele bunului simt, a inceput presiunile si santajul impotriva mea” – ne-a declarat Biris. Totul porneste de la o autorizatie de constructie, eliberata chiar de Codau lui Dumitru Biris.

Hartiile erau in regula: certificat, autorizatii, etc., toate eliberate de Primarie. Ceea ce nu l-a scutit insa pe fostul consilier de un lung sir de sicane din partea primarului. „Nefiind de acord cu pretentiile lui, a inceput sa imi faca procese civile, in care mi-a cerut intre 10 si 80 milioane de lei.

La intervale de o luna-doua, imi trimitea acasa cate o amenda, sub pretextul ca nu as avea autorizatie de constructie. Acestea erau facute mai mult pentru intimidare, sa ma aduca la tacere sau sa votez ce dorea dansul. Dar eu nu am facut asa ceva.

Oricum, am castigat toate procesele in instanta, pentru ca aveam autorizatie de constructie si am prezentat actele emise de primarie. Am facut plangere pentru abuz in serviciu impotriva lui Ioan Codau, dar Politia a «uitat» sa il ancheteze pe primar si, de anul trecut, tot astept un raspuns.

Ma intreb cum e posibil sa faci plangere penala si sa nu primesti un raspuns. Dupa ce primarul a vazut ca nu ma poate santaja, s-a inteles cu seful de post din comuna, Florian Negrea, care mi-a inscenat un proces. L-am contestat si am castigat procesul in instanta.

Am facut o plangere la comandantul Inspectoratului Judetean de Politie, Popa Liviu, caruia i-am povestit ce fel de militieni sunt la postul din Osorhei. Dansul si-a facut datoria si mi-a trimis o adresa, cum ca o sa primesc din partea Parchetului raspunsul. Am primit o adresa si m-am prezentat la parchet.

Procurorul care se ocupa de caz s-a dat insa foarte ocupat si mi-a spus sa stau linistit, ca o sa ma anunte el sa ma prezint alta data, sa ma audieze in legatura cu plangerea impotriva lui Codau.

Am fost invitat si a doua oara, dar procurorul m-a sunat si m-a informat ca el a fost avansat in functie si imi va prelua cazul altcineva. Nu s-a intamplat, de atunci, nimic.

Intr-o astfel de increngatura (primar – sef de post – procurori) cine poate sa isi mai gaseasca dreptatea in comuna Osorhei?” – se intreaba Dumitru Biris, care isi explica protectia de care se bucura primarul Codau.

Barbatul ne-a pus la dispozitie documentele din care rezulta ca toate amenzile date de Ioan Codau au fost anulate in instanta si, deci, nu isi avusesera rostul, constituind, in fapt, un abuz in serviciu al primarului.

In ciuda plangerilor penale si a dovezilor ca Codau dadea amenzi pentru a se razbuna pe fostul consilier, procurorii l-au gasit de fiecare data nevinovat. Dumitru Biris crede ca a gasit si explicatia pentru care primarul, in ciuda avalansei de plangeri depuse impotriva sa, este scos de fiecare data „basama curata”.

„Domnul primar se lauda ca e prieten cu ministrul Administratiei si Internelor, domnul Vasile Blaga. Imi da de gandit ca nu i se intampla nimic domnului primar” – spune fostul consilier.

Care ne-a declarat ca, intr-una din sedintele Consiliului Local de anul trecut, primarul Codau a propus sa se dea in concesiune o pasune unui amic de-al sau, avocat din Oradea. Insa pasunea nu se poate da in concesiune, conform legii, astfel ca propunerea a fost respinsa.

Conform spuselor sale, avocatul pe care Codau voia sa-l cadoriseasca cu cele 3 hectare din domeniul public este Traian Buda.

„Tatal” pamanturilor

„Primarul Codau se lauda ca are 150 de hectare de teren, pe care l-a mostenit de la sotie, dar avem motive serioase sa credem ca nu este asa. De zece ani, de cand este primar, el nu a facut aproape nimic pentru comuna Osorhei, dar are o vila, o masina Mercedes, un Jeep, combina, tractor si bani gramada.

Acestea sunt realizarile primarului nostru!” – sustine Dumitru Biris, care ne-a relatat si despre o baza sportiva, pe care primarul si cu directoarea scolii din Osorhei, o anume profesoara Corbu, au distrus-o. „In Osorhei, la 7000 de oameni, nu avem un camin cultural! Consiliul Local nu are nici o putere.

Primarul lucreaza ilegal si ignora pur si simplu deciziile Consiliului. Iar deciziile anchetatorilor la plangerile penale depuse impotriva sa vor fi solutionate, probabil, dupa referendumul pentru alegerea unui nou primar, care este o chestiune inevitabila in Osorhei” – spune Dumitru Biris.

Fratii Szatmari Erno si Alexandru, din satul Fughiu, comuna Osorhei, au mostenit de la parinti un teren in urma decesului tatalui lor.

Prin niste „inginerii” la care primarul si comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar au inchis ochii, o ruda de-a acestora a reusit sa obtina pe respectivul teren doua titluri de proprietate false, ultimul fiind eliberat pe baza unui proces verbal fals de punere in posesie, semnat de primarul Ioan Codau.

Un al treilea titlu este emis in 1997, pentru aceeasi suprafata de teren. La emiterea ultimelor doua titluri false (ultimele, in ordine cronologica) nu s-a tinut cont de existenta primului titlu, care atesta dreptul de proprietate al lui Szatmari Ernő si Szatmari Alexandru. Tatal celor doi cumparase terenul in litigiu (nr. topo 1044/1) in 1993, iar in 1994 cei doi frati au primit titlul de proprietate. Doi ani mai tarziu, Szabo Gizela, o verisoara dinspre tata a fratilor Szatmari, a incercat sa puna mana pe pamant, desi nu avea nici un drept legal si fara sa stie de existenta contractului de vanzare-cumparare din 1993.

Dupa ce, in ciuda evidentelor, Szabo Gizela, ca mostenitoare a lui Szatmari Iuliu, fratele tatalui lui Szatmari Erno si Alexandru, a obtinut eliberarea primului titlu de proprietate fals cu concursul primarului Codau, cei doi au depus o plangere penala impotriva celor care au contribuit la falsificarea documentelor.

Ca urmare, Judecatoria Oradea i-a condamnat pe Szabo Gizela si ingimerul topograf Sandu Zaharia la inchisoare pentru cumul de infractiuni legate de incalcarea dispozitiilor Legii 18. Insa, in urma recursului, Tribunalul Bihor, in mod curios, i-a exonerat pe cei doi de pedeapsa.

In urma recursului parchetului, dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului, insa si a doua sentinta i-a scapat de inchisoare pe inculpati.

Cu toate ca pentru prespectivul teren mai exista pe rol inca o cauza penala, primarul Ioan Codau mai semneaza un proces-verbal de punere in posesie in favoarea lui Szabo Gisela, document care a stat la eliberarea unui alt titlu de proprietate fals, cu nr. 1347/1977, care include si parcela disputata, cu nr. topo 1044/1, in suprafata de 58 de ari. Cei doi frati se lupta si acum pentru anularea titlului.

Insa acestea nu reprezinta decat o infima parte din „operele” primarului Codau, pornit sa puna mana pe pamantul familiei Szatmari. „In anul 1993, in nenumarate randuri, din gradina casei noastre a fost luat teren pentru lucrarile hidroenergetice care se efectueaza pe Crisul Repede, pentru alimentarea cu apa a orasului Oradea.

Printr-un acord incheiat cu Primaria Osorhei, prin care ni se solicita o suprafata de teren necesara acestor lucrari, s-a ajuns la o intelegere cu Prefectura Bihor, in sensul de a anula titlul nostru de proprietate, nr. 74, iar noi sa primim in schimb alt teren” – ne-au declarat fratii Szatmari.

Insa, dupa ce s-a stabilit terenul ce urma sa fie primit in schimb de cei doi mostenitori, acestia s-au trezit dati in judecata de… Primaria Osorhei. Dupa cum rezulta si din cererea adresata Judecatoriei Oradea (dosar nr. 463/2000), cei reclamati s-au opus, aratand ca „intreaga actiune are in spate interese personale ale persoanelor din Primarie, in primul rand ale primarului, care intentioneaza sa primeasca el acele terenuri acordate noua pe baza acordului cu primaria, mai ales ca tocmai Primaria ne-a oferit aceste terenuri” – precizeaza cei doi.

Un primar „extraterestru”

Daca cei de mai sus se lupta de ani de zile pentru pamantul care a apartinut familiei lor, primarul Ioan Codau, care la inceputul activitatii in aceasta functie nu era un ins foarte instarit, acum etaleaza o avere impresionanta.

Potrivit declaratiei sale de avere, Codau are doua hectare de padure, 16.8 hectare de teren extravilan, 7 hectare in intravilanul comunei Osorhei, o vila impresionanta, cu suprafata locuibila de 360 mp, un autoturism Mercedes, achizitionat in 2001, 45.000 de euro rezultati din vanzarea unui teren forestier, 45 de milioane lei din pensia primita pe 2005 (Ioan Codau este pensionar – n.n.), 109 milioane lei din salariul de primar, primiti in aceeasi perioada.

Interpelat de reporterii nostri in legatura cu cele de mai sus, primarul comunei Osorhei a oferit niste raspunsuri pe care nici el nu le crede. „Eu nu l-am cunoscut pe Biris Dumitru decat atunci cand am candidat pentru primar, in 1996. El era consilier.

Eu am venit aici sa fac ceva pentru comuna, nu am venit sa ma imbogatesc, eu am fost bogat. Cele 100 hectare de teren le am mostenire de la parintii socrilor mei, care au venit aici in 1900 din Ungaria si au cumparat 115 hectare de teren. Am vandut cateva hectare si am inceput sa-mi construiesc casa.

Am modificat-o, nu am facut-o din temelii. Eu muncesc de 65 de ani, nu imi bat joc de munca mea (Deci, omul munceste de cand s-a nascut – n.n.). L-am amendat pe Biris pentru ca nu a fost in regula, a construit fara autorizatie. M-am judecat cu Marginica Szatmari, Biris Dumitru si cu doamna Croitoru.

Reclamatiile curg, dar nu este vina mea, nu sunt eu implicat (o fi vreun extraterestru care conduce Primaria – n.n.). Eu respect toate hotararile Consiliului Local, dar sunt cazuri cand nu le poti respecta imediat (?!!). Cand e vorba de bani, nu se poate respecta imediat. Cu firma Simbac am pornit din anul 1984, de cand au lucrat ei.

Firma Simbac a lucrat pe Crisuri – este vorba de investitia cu hidrocentralele care se fac pe Cris. Ei prelucreaza, sorteaza balastru, au statie de betoane, asta fac ei. Din ’82, tot ei lucreaza acolo. Ce pot sa fac eu? Terenul nu este al meu, este al statului.

La ora actuala, Primaria Osorhei nu mai are teren nici sa dea pentru un loc de casa. Firma Simbac imi plateste numai chirie (nu am inteles daca primarului sau Primariei – n.n.), in jur de 1000 de euro/an pentru teren, pentru circa trei hectare de teren.

Ce licitatie sa organizez eu, cand acesti oameni care lucreaza acolo din ’82?! (ce argumente solide! – n.n.). In anul 1993, s-a facut o licitatie la care a participat ginerele meu si a cumparat un grajd. A fost o licitatie publica, nu a participat numai el.

Am vrut sa ne intabulam pe acel grajd, dar nu am putut sa ne intabulam, nu numai eu, nici unul, pentru ca disparuse coala.

Nu eu i-am dat in judecata pe fratii Szatmari, ci a cerut fostul primar. Eu nu am luat un leu de la nimeni, nu am luat un metru de teren de la nimeni, eu pot sa merg cu fruntea sus”, etc., s.a.m.d., bla, bla, bla.

In ciuda declaratiilor sforaitoare ale primarului, zecile de plangeri penale, memorii si sesizari la toate autoritatile locale si centrale stau marturie ca Ioan Codau a devenit un primar al intereselor.

Majoritatea cetatenilor din satele comunei Osorhei sunt nemultumiti de activitatea sa si exista deja un grup de initiativa care strange semnaturi in vederea organizarii unui referendum in vederea destituirii lui Ioan Codau. Vom reveni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro