Sari direct la conținut

UPDATE Cartierele Drumul Taberei şi Militari, fără apă caldă şi căldură. Sunt afectate 133 de imobile, printre care două şcoli

HotNews.ro
receptie reabilitare termica (s 6), Foto: Rompres
receptie reabilitare termica (s 6), Foto: Rompres

Locuitorii din mai multe zone din cartiere Drumul Taberei şi Militari nu au căldură şi apă caldă, fiind afectate 133 de imobile – blocuri și instituții publice, între care două școli. RADET spune că miercuri a avut loc o avarie, iar reparațiile vor fi încheiate astăzi, până la ora 16.00.

Potrivit RADET, miercuri a apărut o avarie la CET VEST, care aparţine ELCEN, iar reparaţia are loc până astăzi la ora 16.00.

RADET a anunţat că sunt afectate peste 133 de imobile, atât blocuri, cât şi instituţiile publice. Printre instituțiile rămase fără căldură se află şi Şcoala Principesa Margareta din Sectorul 5 şi Şcoala Generală nr 199 din Sectorul 5.

UPDATE: Într-un răspuns pentru HotNews.ro, RADET arată că avaria de la Şcoala Principesa Margareta a fost remediată.

În punctul termic fiind începute încă din cursul nopţii precedente, manevrele de alimentare a consumatorilor arondaţi (inclusiv a şcolii) cu agent termic pentru încălzire, în prezent, situaţia fiind în curs de normalizare. Vă facem precizarea că, deşi echipele RADET au remediat avaria, efectele întreruperii agentului termic sunt resimțite o perioadă de timp mai mare, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi intervalul în care acesta nu a fost alimentat cu agent termic”, se arată în răspunsul RADET.

VEZI AICI ZONELE AFECTATE de AVARIA RADET

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro