Sari direct la conținut

Astronomii cred că au descoperit cea mai îndepărtată galaxie din Univers

HotNews.ro
GN-z11, Foto: NASA
GN-z11, Foto: NASA

Astronomii au detectat ceea ce aceștia cred că este cea mai îndepărtată (și veche) galaxie observată vreodată, scrie Space.com.

Poate că galaxia GN-z11 nu are un nume spectaculos însă se pare că aceasta este una cu adevărat aparte.

Astronomii conduși de Nobunari Kashikawa, un profesor din cadrul departamentului de astronomie de la Universitatea Tokyo, și-au asumat misiunea de a descoperi cea mai îndepărtată galaxie observabilă din Univers pentru a descoperi când și cum s-a format.

„Din studiile anterioare, galaxia GN-z11 pare să fie cea mai îndepărtată galaxie detectabilă față de noi, la 13,4 miliarde de ani-lumină distanță sau 134 nonilioane de kilometri (asta înseamnă 134 urmat de 30 de zerouri”, a declarat Kashikawa într-un comunicat.

„Însă măsurarea și verificarea unei asemenea distanțe nu este o sarcină ușoară”, a precizat acesta.

Pentru a determina cât de departe este GN-z11 față de Pământ, echipa lui Kashikawa a studiat deplasarea spre roșu a galaxiei – cât de mult s-a întins lumina, sau, altfel spus, deplasat înspre capătul roșu al spectrului electromagnetic din cauza efectului Doppler.

În general, cu cât un obiect este mai departe de Pământ, cu atât mai mult lumina emisă de acesta se va fi deplasat înspre capătul roșu al spectrului.

În plus, echipa a analizat liniile de emisie ale GN-z11 – semnături chimice observabile în lumina provenită de la obiectele cosmice.

Prin studierea amănunțită a acestor semnături echipa a putut determina cât de mult trebuie să fi călătorit lumina de la GN-z11 înainte să ajungă la noi.

„Ne-am uitat în mod specific la lumina ultravioletă întrucât aceea este zona din spectrul electromagnetic unde ne așteptam să găsim semnăturile chimice deplasate înspre roșu”, a relatat Kashikawa, precizând că „telescopul spațial Hubble a detectat semnătura de mai multe ore în spectrul GN-z11”.

Acesta a adăugat însă că „nici măcar Hubble nu poate determina liniile de emisie la gradul de care aveam nevoie. Așa că am apelat la un spectograf mai modern de la sol, un instrument numit MOSFIRE de la telescopul Keck I din Hawaii pentru a măsura liniile de emisie”.

Folosind MOSFIRE, echipa a putut observa și studia în detaliu liniile de emisie venite de la galaxie. Dacă și alte observații vor confirma descoperirea lor, GN-z11 va deveni oficial cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată.

Noul studiu a fost publicat în 14 decembrie în revista Nature Astronomy.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro