Sari direct la conținut

Iranul este într-un „război total cu Statele Unite, Israel și Europa”, spune președintele Pezeshkian: „Este mai rău decât cel lansat de Irak”

HotNews.ro
Iranul este într-un „război total cu Statele Unite, Israel și Europa”, spune președintele Pezeshkian: „Este mai rău decât cel lansat de Irak”
Președintele Iranului, Masud Pezeshkian. Sursă foto: Iranian Presidency/ZUMA Press Wi / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a acuzat Statele Unite, Israelul și Europa că poartă un „război total” împotriva țării sale, într-un interviu publicat sâmbătă, potrivit AFP.

„În opinia mea, suntem în război total cu Statele Unite, Israel și Europa. Vor să ne pună țara în genunchi”, a declarat Pezeshkian pentru site-ul oficial al liderului iranian suprem, ayatollahul Ali Khamenei, la șase luni după atacurile israeliene și americane care au vizat Iranul.

Franța, Marea Britanie și Germania s-au aflat în spatele demersurilor de reintroducere a sancțiunilor ONU împotriva Iranului în septembrie, din cauza activităților de proliferare nucleară a Iranului.

„Acest război este mai rău decât cel lansat împotriva noastră de Irak. La o privire mai atentă, este mult mai complex și mai dificil”, a adăugat el, referindu-se la conflictul care a avut loc în perioada 1980-1988 între cele două țări vecine și care a curmat sute de mii de vieți.

SUA și aliații săi acuză Iranul că încearcă să obțină arme nucleare, o acuzație pe care Teheranul o neagă.

Război de 12 zile între Israel și Iran

În iunie a avut loc un război de 12 zile între Israel și Iran, conflict declanșat de atacuri israeliene fără precedent asupra unor locații militare și nucleare din Iran, precum și asupra unor zone civile.

Atacurile s-au soldat cu peste 1.000 de victime, potrivit autorităților iraniene. Operațiunii israeliene s-au alăturat ulterior și Statele Unite, care au bombardat trei situri nucleare din Iran.

Implicarea Washingtonului în conflict a dus la suspendarea negocierilor care începuseră în aprilie pe tema programului nuclear al Teheranului.

După ce a revenit la Casa Albă, președintele american Donald Trump și-a reluat politica de „presiune maximă” împotriva Iranului, pe care o inițiase în primul mandat. Demersurile au presupus inclusiv sancțiuni suplimentare, menite să paralizeze economia iraniană și să îi reducă veniturile din vânzările de petrol de pe piața globală.

INTERVIURILE HotNews.ro