Război în Ucraina, ziua 931: Rușii spun că au început contraofensiva în Kursk / Ce au promis șefii diplomațiilor din SUA și UK la Kiev / Erdogan: Rusia trebuie să returneze Crimeea Ucrainei
- George Sîrbu
Forțele ruse au început o contraofensivă semnificativă împotriva trupelor ucrainene care au pătruns Kursk luna trecută și au recuperat o parte din teritoriu, au afirmat un comandant rus de rang înalt și bloggeri de război pro-Moscova. Generalul-maior Apti Alaudinov, care comandă forțele speciale cecene Ahmat care luptă în Kursk, a declarat că forțele ruse au preluat controlul asupra a aproximativ 10 așezări din Kursk, potrivit TASS. „Situația este bună pentru noi”, a afirmat Alaudinov, care este, de asemenea, șeful adjunct al departamentului militar-politic al Ministerului rus al Apărării, adăugând că forțele ruse au trecut la ofensivă.
Evenimentele de miercuri, ziua 931 a războiului din Ucraina, LIVE:
Washingtonul și Londra promit să răspundă „de urgenţă” la cererile militare ale Ucrainei
Șefii diplomațiilor din Statele Unite și Marea Britanie au promis miercuri, la Kiev, să răspundă „de urgenţă” solicitărilor Ucrainei, care cere în special să poată lovi în profunzime teritoriul Rusiei cu rachete occidentale.
„Lucrăm de urgenţă pentru a continua să ne asigurăm că Ucraina dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra eficient”, a declarat Antony Blinken în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, precizând că preşedintele american Joe Biden şi prim-ministrul britanic Keir Starmer vor discuta împreună vineri pe acest subiect.
Câte crime de război comise de Rusia au documentat până acum autoritățile ucrainene
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat miercuri la 137.000 numărul crimelor de război comise de Rusia în Ucraina de la începutul invaziei pe scară largă în februarie 2022 până în prezent şi a cerut judecarea şi pedepsirea tuturor celor responsabili de acestea.
Când spune Zelenski că îi va prezenta lui Biden „planul de victorie” al Kievului în războiul cu Rusia / Situația actuală pe front
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că luna aceasta îi va prezenta preşedintelui american Joe Biden un „plan de victorie” care ar „consolida semnificativ Ucraina” şi ar avea asupra Moscovei un efect „psihologic” ce va „constrânge Rusia să pună capăt războiului”.
Zaharova spune că Rusia și China şi-ar putea „uni” forţele
„De ce să nu ne unim potenţialul?” Zaharova spune că Rusia și China şi-ar putea uni forţele dacă s-ar confrunta cu o ameninţare
Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi „unească potenţialul” dacă s-ar confrunta cu o ameninţare din partea Statelor Unite.
Guvernul ucrainean a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) asupra celei de a cincea revizuiri a programului de ajutorare a Ucrainei aflate în război, deschizând uşa plăţii unei noi tranşe în valoare de 1,1 miliarde de dolari, relatează AFP.
Această nouă tranşă – care urmează să fie validată de către Consiliul de Administraţie al FMI – va creşte la 8,7 miliarde de dolari fondurile plătite Ucrainei, dintr-un total de 15,6 miliarde de dolari în cadrul acestui program.
Rusia trebuie să returneze Crimeea Ucrainei, afirmă Erdogan
Secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul britanic de externe David Lammy, aflați în vizită la Kiev, au susținut o conferință de presă comună, în cursul căreia au denunțat „imperialismul” Rusiei în Ucraina și au anunțat un sprijin suplimentar de aproape 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Rusia trebuie să returneze Ucrainei peninsula Crimeea, insistă Erdogan
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, ar trebui să fie „returnată” Ucrainei. „Anexarea Crimeii, împotriva căreia Turcia s-a pronunţat de la început şi pe care nu a recunoscut-o niciodată, a adâncit şi mai mult „durerea” populaţiei turcofone din peninsulă, tătarii din Crimeea”, a declarat el într-un mesaj video transmis în cadrul celui de-al patrulea congres al liderilor Platformei tătare din Crimeea, care are loc miercuri la Kiev.
„Sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei este de neclintit. Returnarea Crimeii Ucrainei este o obligaţie în temeiul dreptului internaţional”, a insistat Erdogan.
„Se pare că Washingtonul a decis deja”. Kremlinul ameninţă că va răspunde dacă Kievul va folosi rachete americane ATACMS
Kremlinul a ameninţat miercuri că Rusia va da „un răspuns adecvat” dacă Statele Unite permit Ucrainei să lovească adânc în interiorul Rusiei cu rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, o decizie despre care Moscova suspectează că a fost deja luată.
Drone doborâte în zona arctică a Rusiei, la peste 2.000 de km de frontiera ucraineană
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Moscova speră ca președintele Vladimir Putin să poată vizita Turcia pentru discuții cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, odată ce pregătirile vor fi încheiate.
Peskov a mai spus că Moscova speră ca Putin și Erdogan să poată purta discuții în marja unui viitor summit BRICS din orașul rus Kazan. (Reuters)
Trei drone au fost doborâte miercuri în regiunea Murmansk din zona arctică a Rusiei, la peste 2.000 km de frontiera cu Ucraina, a anunțat guvernatorul local.
„Regiunea noastră este atacată de drone inamice”, a spus guvernatorul Andrei Chibis pe Telegram, dând asigurări că «sunt luate toate măsurile pentru consolidarea securității».
„Cele trei drone” implicate în atac, care a perturbat aeroportul din Murmansk, «au fost doborâte», a anunțat el câteva ore mai târziu.
Rusia raportează aproape zilnic că interceptează drone ucrainene lansate împotriva teritoriului său, dar este un eveniment rar ca acestea să ajungă atât de departe pe teritoriul rus. (AFP)
Kremlinul a afirmat miercuri că atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere ruse au avut un impact minim datorită activității unităților de apărare aeriană ale Rusiei și a altor măsuri defensive.
Ucraina a intensificat de la începutul anului atacurile cu drone asupra rafinăriilor și depozitelor de petrol rusești. Moscova califică atacurile drept „acte teroriste”. Ucraina spune că acestea sunt represalii.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost luate măsuri pentru a se asigura că astfel de atacuri nu afectează aprovizionarea cu energie a poporului și economiei ruse.
„Datorită măsurilor de protecție și eficacității apărării aeriene, eficacitatea acestor atacuri masive este minimă”, a spus Peskov în cadrul unei teleconferințe cu presa.
Iranul afirmă că nu a livrat nicio rachetă balistică Rusiei
Ministrul iranian de Externe a declarat miercuri că Teheranul nu a livrat nicio rachetă balistică Rusiei, iar sancțiunile impuse Iranului de către Statele Unite și cele trei mari puteri europene nu vor rezolva nimic.
„Încă o dată, SUA și E3 acționează pe baza unor informații greșite și a unei logici greșite. Iranul NU a livrat rachete balistice Rusiei. Punct… Sancțiunile nu sunt o soluție, ci o parte a problemei”, a declarat ministrul Abbas Araqchi într-o postare pe X. E3 este format din Marea Britanie, Germania și Franța.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marți că Rusia a primit rachete balistice de la Iran și este probabil să le folosească în Ucraina în câteva săptămâni. (Reuters)
Rusia va distruge orice nouă livrare de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune a Statelor Unite către Ucraina, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus Serghei Ryabkov, potrivit TASS.
Ryabkov a afirmat că o posibilă decizie a SUA de a permite Kievului să lovească adânc în interiorul Rusiei cu astfel de rachete crește „pericolele și riscurile”.
Șefii diplomației americane și britanice au sosit miercuri în Ucraina pentru a discuta despre relaxarea regulilor privind utilizarea armelor occidentale împotriva Rusiei, acuzată că a cumpărat rachete balistice din Iran.
Secretarul de stat american Antony Blinken a făcut lunga călătorie cu trenul din Polonia la Kiev în compania colegului său britanic David Lammy, al cărui guvern laburist s-a angajat să rămână unul dintre principalii susținători ai Ucrainei.
Vizita lor are loc într-un moment în care Volodimir Zelenski cere insistent Occidentului arme cu putere de foc mai mare și mai puține restricții. (AFP)
Kremlinului nu i-a plăcut un aspect al dezbaterii Trump-Harris
Pagubele economice provocate de atacul Ucrainei asupra regiunii Kursk din Rusia, preponderent agricolă, sunt estimate la aproape 1 miliard de dolari, iar peste 150.000 de persoane au fost evacuate de la începutul incursiunii, a declarat miercuri guvernatorul regional.
Kursk este un important producător de cereale în Rusia, contribuind cu 4% la recolta totală de cereale de anul trecut. Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume.
„Introducerea unui regim federal de urgență și a unui regim de operațiuni antiteroriste în regiune au avut un impact semnificativ asupra economiei regiunii”, a declarat guvernatorul Alexei Smirnov în cadrul unei reuniuni cu înalți funcționari din cadrul Ministerului Agriculturii din Rusia. (Reuters)
Kremlinului chiar nu i-a plăcut modul în care numele lui Vladimir Putin a fost menționat în dezbaterea dintre vicepreședintele american Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump, a spus purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
Peskov a declarat jurnaliștilor că numele lui Putin a fost folosit ca parte a luptei politice interne din SUA și „Chiar nu ne place, deloc, acest lucru”.
El a spus că Statele Unite sunt ostile și negative față de Rusia, iar Kremlinul speră ca acești candidați să renunțe la astfel de referiri la Putin.
Reacția vine după ce, săptămâna trecută, Casa Albă a transmis că Putin ar trebui să nu mai comenteze alegerile din SUA, după ce acesta spus, într-o declarația aparent ironică, că o preferă pe Harris în detrimentul lui Trump și că râsul ei „contagios” este unul dintre motivele pentru acest lucru. (Reuters)
Rusia va considera Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor ca fiind participanţi în războiul din Ucraina şi Moscova va folosi arme mai puternice în cazul în care Occidentul va permite Kievului să folosească arme cu rază lungă de acţiune pentru atacuri în profunzimea teritoriului rus, a declarat miercuri un important legislator rus, transmite Reuters.
SUA, Germania, Franţa şi Marea Britanie „devin părţi în războiul din Ucraina”, a transmis pe reţeaua Telegram Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de stat, camera inferioară a parlamentului rus.
„Toate acestea vor duce la faptul că ţara noastră va fi nevoită să răspundă prin utilizarea de arme mai puternice şi distructive pentru a-şi proteja cetăţenii”, a adăugat politicianul rus. (Agerpres)
General rus: Forțele noastre au recucerit 10 așezări din Kursk
Marea Britanie a sancționat 10 nave din „flota fantomă” a Rusiei, despre care spune că apelează la practici ilicite pentru a evita embargourile occidentale asupra petrolului rusesc.
„Sancțiunile de astăzi subminează și mai mult capacitatea Rusiei de a face comerț cu petrol prin intermediul flotei sale fantomă”, a declarat miercuri ministrul britanic de externe David Lammy, potrivit unui comunicat oficial
„Împreună cu partenerii noștri, vom continua să trimitem Rusiei un mesaj dur că cei din comunitatea internațională sunt alături de Ucraina și că nu vom tolera această flotă ilicită”, a adăugat el
Rusia a recucerit aproximativ 10 așezări de la forțele ucrainene din regiunea Kursk, a declarat un comandant rus de rang înalt, generalul-maior Apti Alaudinov, citat de agenția de presă TASS.
„Situația este bună pentru noi”, a declarat Alaudinov, care este și director adjunct al departamentului militar-politic al Ministerului rus al Apărării, adăugând că forțele ruse au trecut la ofensivă.
Forțele ruse au atacat infrastructura energetică din patru regiuni în ultimele 24 de ore, a transmis miercuri Ministerul Energiei din Ucraina.
Într-un comunicat postat pe Telegram, ministerul a precizat că atacurile au întrerupt temporar liniile de înaltă tensiune din regiunea Poltava și substațiile electrice din regiunea Harkov.
Marea Britanie instruiește atât de mulți militari ucraineni că are probleme cu antrenarea propriilor trupe
Un tren de marfă a deraiat marți seara în regiunea rusă Belgorod, aflată pe granița cu UCraina, în urma intervenției unor „persoane neautorizate”, a anunțat miercuri filiala locală a companiei feroviare ruse.
„Unsprezece vagoane goale și o locomotivă dintr-un tren de marfă au deraiat marți la ora 20:17 GMT pe o porțiune de cale ferată care leagă satul Volokonovka de orașul Novyi Oskol, a anunțat aceasta într-un comunicat.
Accidentul, care nu a provocat răniți, s-a produs „în urma intervenției unor persoane neautorizate”, se spune în comunicat, fără alte detalii.
Circulația a fost suspendată pe tronsonul afectat, iar lucrările de reparații erau în curs de desfășurare miercuri dimineață, potrivit aceleiași surse. (AFP)
Instruirea soldaţilor ucraineni ”limitează” capacitatea Regatului Unit de a-şi antrena propriile trupe, a atenţionat Oficiul naţional de audit britanic, consemnează dpa şi PA Media.
O anchetă a NAO (autoritate parlamentară independentă care monitorizează cheltuielile publice din Regatul Unit) asupra sprijinului armatei britanice pentru Ucraina a constatat că un sfert din terenurile de antrenament ale armatei sunt alocate Operaţiunii Interflex, programul britanic de pregătire de bază pentru infanterie consacrat recruţilor ucraineni.
Utilizarea facilităţilor pentru Operaţiunea Interflex a făcut ca solicitările unităţilor armatei britanice pentru timp în spaţiile de antrenament să fie respinse de opt ori mai frecvent în 2023 decât în 2019, a constatat NAO.
Un alt program de instruire pentru forţele navale ucrainene, Operaţiunea Interforge, a trebuit să fie mutat în Olanda la începutul acestui an deoarece „folosirea facilităţilor de antrenament din Marea Britanie ameninţa să compromită propriile necesităţi de instruire ale Marinei regale”, a mai menţionat NAO. (Agerpres)
Rușii spun că au început contraofensiva în Kursk
Trupele Moscovei au început o contraofensivă în Kursk, afirmă bloggerii ruși / Institutul pentru Studiul Războiului spune altceva.
Forțele ruse au început o contraofensivă semnificativă împotriva trupelor ucrainene care au pătruns în vestul Rusiei luna trecută și au recuperat o parte din teritoriu, au spus mai mulți bloggeri de război pro-Moscova, potrivit Reuters.
Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 2 tancuri, 13 alte blindate de luptă, 56 de tunuri, 2 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 58 diferite vehicule și 6 echipamente speciale.
Comisia de apărare a Senatului ține o ședință cu reprezentanți MApN / S-ar putea discuta o nouă lege care să permită anihilarea dronelor rusești care intră în spațiul nostru aerian.
Comisia de apărare a Senatului se va reuni, miercuri, de la ora 12:00, într-o şedinţă cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres, printre temele întâlnirii se află analiza modificării legislaţiei prin care s-ar permite militarilor anihilarea dronelor care intră pe teritoriul României.
Antony Blinken merge astăzi la Kiev să discute cu Zelenski
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, urmează să ajungă miercuri în Ucraina, unde se va întâlni cu înalți oficiali guvernamentali într-un moment pe care l-a declarat critic pentru sprijinirea țării în lupta sa împotriva invaziei Rusiei.
Înaltul diplomat american, care călătorește în Ucraina alături de ministrul britanic de externe David Lammy, a spus că va profita de vizita sa pentru a afla direct de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de la alții care sunt obiectivele actuale ale Kievului în război și ce poate face Washingtonul pentru a ajuta la atingerea acestora.
„Cred că este un moment decisiv pentru Ucraina, în mijlocul unui sezon intens de lupte de toamnă, în care Rusia continuă să își intensifice agresiunea”, a declarat Blinken la Londra, în cadrul unei conferințe de presă cu Lammy. (Reuters)
Războiul din Ucraina a fost unul dintre subiectele principale ale dezbaterii Donald Trump și Kamala Harris de azi-noapte.
Întrebat în mod repetat dacă dorește ca Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei, Trump a spus doar: „Vreau ca războiul să înceteze”. El a făcut referire la necesitatea de a salva viețile oamenilor, dar a refuzat să susțină Ucraina. De asemenea, nu a explicat cum anume va pune capăt războiului.
„Cred că motivul pentru care Donald Trump spune că acest război s-ar termina în 24 de ore este pentru că s-ar preda pur și simplu”, a spus Harris. Ea a continuat: „Dacă Donald Trump ar fi fost președinte, Putin ar fi stat chiar acum la Kiev și înțelegeți ce ar însemna acest lucru, deoarece agenda lui Putin nu se referă doar la Ucraina”.
Anunțul îndelung așteptat de Ucraina se apropie. Biden: SUA „lucrează” pentru a autoriza Kievul să atace Rusia cu rachete cu rază lungă.
Joe Biden a spus marți că Statele Unite „lucrează” pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei, relatează AFP. „Lucrăm la asta”, a spus președintele american, întrebat de solicitarea insistentă a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care armata rusă își lansează atacurile.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Rusia a primit rachete balistice din partea Iranului și probabil le va utiliza în Ucraina în câteva săptămâni, a declarat marți șeful diplomației americane, Antony Blinken.
- Transferul rachetelor balistice iraniene către Rusia reprezintă o nouă escaladare militară și va fi întâmpinat cu un „răspuns puternic” din partea Uniunii Europene, a declarat marți purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri externe, Peter Stano.
- Kievul a declarat marți că ar putea întrerupe relațiile cu Teheranul dacă Rusia ar folosi rachete balistice furnizate de Iran pentru a ataca Ucraina și a denunțat orice astfel de livrare a armelor ca fiind „inacceptabilă”.
- Un oficial ucrainean, reprezentant al administrației prezidențiale, a declarat marți că Occidentul ar trebui să răspundă livrării de rachete Iranului către Moscova permițând Kievului să efectueze atacuri mai adânc pe teritoriul rus.
- Armata rusă a afirmat marţi că a cucerit încă patru localităţi în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, menţinând presiunea asupra forţelor ucrainene, ale căror efective sunt incomplete şi nu au suficiente muniţii.
- Ministerul rus al dezvoltării digitale intenționează să aloce aproape 60 de miliarde de ruble (660 de milioane de dolari) în următorii cinci ani pentru a îmbunătăți sistemul utilizat pentru a cenzura internetul.
- Guvernul de la Budapesta a salutat marţi „soluţia” găsită de compania petrolieră naţională MOL pentru a continua să primească ţiţei transportat prin Ucraina de către gigantul rus Lukoil.
- Vladimir Putin a declarat că manevrele navale „Okean-2024” care au început marţi cu participarea Chinei sunt cele mai ample de după căderea Uniunii Sovietice, transmiţând un avertisment totodată SUA să nu încerce să devanseze Rusia în plan militar în Asia.
- Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a transmis Avocatului Poporului solicitarea de a ataca la Curtea Constituţională legea privind donarea sistemului Patriot către Ucraina.
- Moscova nu va purta tratative de pace cu Kievul atât timp cât trupele ucrainene vor continua să dețină controlul asupra unor părți ale regiunii ruse sud-vestice Kursk, a declarat marți fostul ministru al apărării al Rusiei și actualul șef al Consiliului de Securitate, Serghei Șoigu.
- Statele Unite reacționează în urma celui mai recent incident de încălcare a spaţiului aerian a două ţări NATO – România şi Letonia – de către drone din Rusia.
- Ucraina testează în prezent propria bombă glisantă, care pare să aibă un propulsor de rachetă și aripi care se deschid, un kit ce îi oferă o rază de acțiune de până la 65 de kilometri.
–––
Evenimentele de marți, ziua 930 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro