Sari direct la conținut

Mii de angajați ai Ministerului Tineretului şi Sportului intră vineri în grevă de avertisment

HotNews.ro
Mii de angajați ai Ministerului Tineretului şi Sportului intră vineri în grevă de avertisment

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), organizează vineri o grevă de avertisment de două ore, între orele 10:00-12:00, când va fi oprită întreaga activitate, ei spunând că vor să atragă atenţia reprezentaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului şi celor din Ministerul Muncii asupra salarizării din sistem, potrivit Agerpres,

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. Astăzi, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS şi sunt hotărâţi să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

De altfel, ei sunt decişi să organizeze mai multe acţiuni de protest care se vor încheia cu greva generală a angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) programată pentru 8 august.

Acţiunile de protest ale SNST vor începe vineri, 27 iulie, cu o grevă de avertisment, respectiv încetarea activităţii între orele 10:00-12:00 în Sport şi Tineret, iar salariaţii vor protesta în faţa propriilor instituţii, fiind oprită întreaga activitate.

De asemenea, în data 2 august, sindicaliştii vor înceta activitatea în acelaşi înterval orar şi vor organiza şi un miting de protest la MTS, unde vor participa 400 de persoane din Bucureşti şi din ţară. Protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern. O parte dintre protestatari vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările, în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţa propriilor instituţii.

Protestele vor culmina cu o grevă generală, respectiv încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor, în data de 8 august.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro