„Ne este profund rușine că vă provocăm astfel de neplăceri, dar nu dorim să furnizăm servicii de slabă calitate clienților din cauza deficitului de personal”, spune într-un mesaj președintele Sogo & Seibu, Hiroto Taguchi, ai căror angajați vor intra joi în prima grevă din ultimii 60 de ani.
Un sindicat care reprezintă angajații magazinelor Sogo & Seibu a decis să intre joi în grevă în semn de protest pentru vânzarea mall-ului către un investitor american.
Sindicatele rareori intră în grevă în Japonia, de teamă să nu provoace neplăceri societății, neplăceri care s-ar putea întoarce împotriva firmei, generând critici publice și afectându-i reputația, scrie Japan Times.
De când a anunțat vânzarea Sogo & Seibu în noiembrie anul trecut către Fortress Investment Group pentru circa 200 de miliarde de yeni (1,37 miliarde de dolari), angajații stau cu teama că își vor pierde locurile de muncă.
Aproximativ 900 de lucrători vor participa la prima grevă la un mare magazin în ultimii 60 de ani. În prezent, sindicatul intenționează să facă grevă doar joi, ceea ce a determinat Sogo & Seibu să anunțe că magazinul va fi închis în acea zi.