Omul atât de bogat încât atunci când s-a mutat dintr-un stat în altul a lăsat mai sărac bugetul cu aproape 1 miliard de dolari
Legislatorii din statul Washington se așteptau ca o nouă taxă pe câștigurile de capital să schimbe modul în care ultra-bogații contribuie la finanțarea educației publice. În realitate, unul dintre cei mai înstăriți oameni ai planetei a schimbat ecuația mult mai simplu: pur și simplu a plecat.
Când fondatorul Amazon, Jeff Bezos, s-a mutat din Seattle în Florida, decizia a șters aproape un miliard de dolari din veniturile fiscale estimate ale statului Washington și a transformat o mutare personală într-un eveniment bugetar, notează Luxury Launches.
Potrivit Wall Street Journal, în noiembrie 2023, Bezos a anunțat că părăsește Seattle după aproape 30 de ani și se mută la Miami. Oficial, a invocat motive de familie și logistice: părinții săi reveniseră în Florida, iar operațiunile companiei sale spațiale, Blue Origin, erau tot mai concentrate acolo.

Neoficial însă, momentul a coincis perfect cu finalizarea bătăliei juridice din Washington privind o nouă și controversată taxă de 7% pe câștigurile de capital. Legea a fost contestată, însă în martie 2023 Curtea Supremă a statului a validat-o. Bezos a plecat câteva luni mai târziu, iar consecințele financiare s-au văzut aproape imediat.
Taxa pe câștigurile de capital din Washington este atipică pentru SUA. Statul nu impozitează veniturile din salarii, dar din 2022 aplică o taxă de 7% pentru câștigurile de capital pe termen lung care depășesc aproximativ 262.000 de dolari, obținute din active precum acțiuni și obligațiuni.
Banii din noua taxă, folosiți în educație
Tranzacțiile imobiliare sunt exceptate, la fel și conturile de pensii. Legea a fost concepută explicit pentru a viza un număr foarte mic de rezidenți extrem de bogați, nu populația obișnuită.
Și destinația banilor este strict definită. Primele 500 de milioane de dolari colectate anual finanțează învățământul preuniversitar, educația timpurie, îngrijirea copiilor și extinderea accesului la învățământul superior.
Sumele care depășesc acest prag sunt direcționate pentru construcția și modernizarea majoră a școlilor.
În primul an, taxa a funcționat aparent exact conform planului. Încasările au fost între 786 și 890 de milioane de dolari, peste estimări. Mai puțin de 4.000 de contribuabili au plătit-o.
Peste jumătate din venituri au provenit de la doar zece persoane, majoritatea din zona Seattle. Anul următor, încasările au scăzut la aproximativ 430 de milioane de dolari, pe măsură ce contribuabilii bogați s-au adaptat.
Unele câștiguri au fost amânate, altele restructurate, iar unii pur și simplu și-au schimbat domiciliul fiscal. Cel din urmă scenariu a fost și în cazul lui Bezos.
Ce a făcut Bezos înainte de noua taxă
După ce a pus aproape complet pe pauză vânzările de acțiuni Amazon în 2022 și începutul lui 2023, Bezos a acționat rapid după finalizarea mutării. În februarie 2024, a început să vândă aproximativ 50 de milioane de acțiuni Amazon, prima lichidare majoră din aproape doi ani.
Analiștii estimează că, vânzând aceste acțiuni ca rezident al Floridei, a economisit peste 600 de milioane de dolari doar din taxa pe câștiguri de capital din Washington.
Dacă se adaugă o vânzare ulterioară de încă 25 de milioane de acțiuni, economiile totale se apropie deja de un miliard de dolari.
Pentru comparație, dacă Bezos ar fi rămas în Washington și ar fi realizat câștiguri de circa 13,5 miliarde de dolari, nota sa de plată ar fi fost comparabilă sau chiar mai mare decât veniturile statului într-un an „bun” de colectare a acestei taxe.
Pierdere estimată de un miliard de dolari
Veniturile totale ale fondului general al statului Washington pentru 2023–2025 sunt estimate la aproximativ 66,5 miliarde de dolari.
O pierdere punctuală de 600 de milioane până la 1 miliard de dolari înseamnă circa 0,9-1,5% din total, vizibil, dar nu catastrofal.
Impactul devine însă mult mai mare când este raportat strict la taxa pe câștiguri de capital, care depinde de un număr extrem de mic de tranzacții uriașe.
Cronologia sugerează că rezultatul nu a fost întâmplător. Taxa a fost adoptată în 2021. Bezos a încetinit vânzările de acțiuni pe durata disputelor juridice. În martie 2023, Curtea Supremă a statului a validat legea. În vara acelui an, Bezos a cumpărat discret două proprietăți într-o zonă exclusivistă din Miami, pentru un preț cumulat de peste 140 de milioane de dolari.
În noiembrie, a anunțat public mutarea. Câteva luni mai târziu, au început vânzările masive de acțiuni, mult timp amânate.
Sursă foto: Dreamstime.com
