Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 952: Soldații ucraineni s-au retras din fortăreața strategică Vuhledar / Ucraina acuză Rusia că a executat 16 prizonieri de război / Zelenski mulțumește din nou României

LIVE Război în Ucraina, ziua 952: Soldații ucraineni s-au retras din fortăreața strategică Vuhledar / Ucraina acuză Rusia că a executat 16 prizonieri de război / Zelenski mulțumește din nou României
Clădire distrusă în Pokrovsk Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia

Autoritățile din Ucraina au demarat o anchetă cu privire la ceea ce au descris a fi execuția sumară de către trupele ruse a 16 soldați ucraineni care s-au predat pe linia frontului de est, în apropiere de Pokrovsk. Procurorul General al Ucrainei a declarat că verifică videoclipuri publicate online și investighează circumstanțele cazului.

SINTEZA ZILEI:

  • Avertisment sumbru al generalului Ben Hodges: NATO nu poate face față unui război pe scară largă cu Rusia. „Imaginați-vă o săptămână ca în Ucraina”.
  • Rusia se declară pregătită pentru o confruntare lungă cu SUA, „adversarul nostru”, afirmă adjunctul lui Lavrov. „Trimitem toate semnalele de avertizare”.
  • Armata ucraineană s-a retras din fortăreața Vuhledar.
  • Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, după o serie de atacuri hibride.
  • Dronele rusești care au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa din Ucraina au avariat, printre altele, clădiri de la un punct de trecere a frontierei cu România.
  • Ucraina plănuiește să crească de anul viitor producția de drone, rachete balistice și cu rază lungă, a anunțat ministrul apărării, Rumen Umerov.
  • Antiaeriana a distrus 11 din cele 32 de drone cu care Rusia a atacat teritoriul ucrainean în cursul nopții, au transmis forțele aeriene ucrainene.
  • Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
  • Autoritățile din Ucraina au demarat o anchetă cu privire la ceea ce au descris a fi execuția sumară de către trupele ruse a 16 soldați ucraineni care s-au predat pe linia frontului de est, în apropiere de Pokrovsk.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit încă o dată României pentru sistemul Patriot furnizat şi, luând ca argument atacul din cursul nopţii care a lovit punctul de trecere de la Orlivka (Isaccea), liderul de la Kiev a cerut ca în zonele din vecinătatea ţărilor NATO apărarea antiaeriană să fie asigurată în comun, iar aceste ţări să contribuie la doborârea dronelor şi rachetelor ruseşti, relatează News.ro.

Alianța Nord-Atlantică (NATO) nu dispune în prezent de apărare antiaeriană adecvată, mobilitate militară, muniție și mentalitate pentru a fi pe deplin pregătită pentru un război convențional pe scară largă, a afirmat miercuri generalul-locotenent în rezervă Ben Hodges, fost comandant al forțelor americane din Europa, potrivit The Kyiv Independent.

Rusia trebuie să se pregătească pentru o lungă confruntare cu Statele Unite și a trimis avertismente repetate Washingtonului cu privire la criza care afectează relațiile dintre cele două țări, a declarat marți ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, potrivit Reuters.

Armata ucraineană confirmă că s-a retras din Vuhledar

Armata ucraineană a confirmat miercuri retragerea sa din oraşul Vuhledar, ocupat de trupele ruse după doi ani şi jumătate de lupte grele în apropierea acestei localităţi cu o importanţă deopotrivă simbolică şi strategică, oraşul fiind situat pe o poziţie înaltă şi la joncţiunea fronturilor din estul şi sudul Ucrainei, scriu agenţiile AFP şi DPA.

„Comandamentul superior a autorizat manevra de retragere din Vuhledar pentru a permite salvarea soldaţilor şi a echipamentelor militare şi pentru a lua noi poziţii în vederea continuării operaţiunilor”, a menţionat pe Telegram gruparea de forţe Hortiţia, însărcinată cu operaţiunile în zonă.

Armata rusă a încercat încă din primele săptămâni ale invaziei lansate în Ucraina în februarie 2022 să cucerească oraşul Vuhledar în provincia Doneţk, lupte deosebit de sângeroase având loc acolo la începutul anului trecut. Asalturi ruseşti cu tancuri şi infanterie asupra acestei redute fortificate au fost atunci zădărnicite de armata ucraineană ce a provocat mari pierderi inamicului rus, ale cărui trupe au reuşit însă în ultimele zile să treacă de fortificaţiile pe care le-a lovit intens cu artileria şi cu bombele glisante şi au ameninţat trupele ucrainene cu încercuirea.

Pierderea Vuhledarului destabilizează acel sector de front pentru armata ucraineană şi ilustrează dificultăţile cu care aceasta se confruntă în faţa trupelor ruse mai numeroase şi mai bine echipate, care-şi continuă înaintarea pe frontul din estul Ucrainei şi se apropie tot mai mult de asemenea de Pokrovsk, un oraş-cheie pentru logistica armatei ucrainene, notează Agerpres.

Armata rusă anunţă aproape zilnic ocuparea unor noi localităţi pe acest front, în pofida ofensivei lansate de armata ucraineană pe 6 august în provincia rusă Kursk, operaţiune prin care Kievul a sperat ca Rusia să-şi mute suficient de multe trupe de pe frontul ucrainean pentru a-i opri înaintarea.

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva politicianului de opoziție Lev Șlosberg, din cauza presupusei nerespectări a restricțiilor privind „agenții străini”, informează miercuri publicația rusă independentă The Moscow Times.

UE pregăteşte al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după o serie de atacuri hibride

Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei după o serie de atacuri hibride care au avut loc în ultimele luni în UE, printre care incendii şi tentative de asasinat, scrie miercuri AFP, citând surse diplomatice.

UE şi NATO acuză Moscova că se află în spatele unei serii de incidente menite să destabilizeze într-un moment în care Rusia caută să slăbească sprijinul occidental pentru Ucraina.

Mai multe ţări europene, printre care Germania, Polonia, Letonia şi Estonia au fost victime ale acestor atacuri hibride.

Servicii de informaţii internaţionale, printre care cele ale Germaniei, au formulat atenţionări la începutul lui septembrie în privinţa riscurilor de atacuri cibernetice împotriva unor ţări ale NATO comise de un grup apropiat GRU, agenţia de informaţii militare externe a armatei ruse.

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra cadrului juridic care le va permite să îi sancţioneze pe cei pe care ea îi consideră responsabili de aceste atacuri, impunând o îngheţare a activelor lor în UE şi o interdicţie privind deplasările pe teritoriul european, notează Agerpres.

Odată ce textul oficial va fi adoptat, blocul comunitar va publica numele persoanelor sau entităţilor vizate, au explicat aceleaşi surse.

UE a adoptat deja 14 „pachete” de sancţiuni de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.

Dronele rusești care au atacat azi-noapte infrastructura portuară din regiunea Odesa din Ucraina au avariat, printre altele, clădiri de la un punct de trecere a frontierei cu România, relatează Reuters, în contextul în care dimineață un mesaj RO-Alert a fost marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

O companie din Rusia intenționează să facă troc cu năut și linte în schimbul tangerinelor, orezului și cartofilor pe care vrea să îi primească din Pakistan, o situație despre care Business Insider scrie că ilustrează dificultățile provocate companiilor rusești de sancțiunile occidentale.

Ucraina plănuiește să crească de anul viitor producția de drone, rachete balistice și cu rază lungă, a declarat ministrul apărării Rumen Umerov, potrivit Kyiv Independent.

Ucraina a început să dezolte activ programul de rachete după începutul războiului. În iulie, președintele Volodimir Zelenski spune că programul „evoluează bine”.

Fortăreața strategică ucraineană Vuhledar a rezistat timp de 31 de luni. Acum, Rusia a preluat controlul total. Cât de importantă e însă capturarea orașului estic

Uniunea Europeană a lansat deja 14 „pachete” de sancţiuni împotriva Rusiei de la invazia acesteia în Ucraina în 2022, dar aceste măsuri destinate să slăbească „maşina de război” a Kremlinului nu au dat rezultatele scontate, întrucât Moscova le ocoleşte recurgând la un întreg arsenal de tertipuri, consemnează miercuri France Presse într-o analiză pe această temă, potrivit Agerpres.

Forțele ucrainene au distrus 11 din cele 32 de drone cu care Rusia a atacat teritoriul ucrainean în cursul nopții, au transmit miercuri forțele aeriene ucrainene.

Alte patru drone au părăsit spațiul aerian ucrainean în direcția Rusiei și 10 drone au fost pierdute în regiunile din nordul și centrul Ucrainei ca urmare a contramăsurilor de război electronic, potrivit armatei ucrainene.

Dronele rusești au atacat districtul ucrainean Izmail de lângă fluviul Dunărea în sudul regiunii Odesa, a declarat guvernatorul local Oleh Kiper pe mesagerul Telegram.

„Rușii au vizat portul și infrastructura de frontieră”, a declarat Kiper, adăugând că doi șoferi de camioane, inclusiv un cetățean turc, au fost răniți.

Trupele ruse controlează complet orașul Vuhledar din estul regiunii Donețk din Ucraina, au declarat miercuri canalul Telegram SHOT și bloggerii de război pro-ruși. Ministerul rus al Apărării nu a confirmat încă capturarea orașului.

Marți, un oficial regional ucrainean a declarat că trupele ruse au ajuns în centrul orașului, un bastion pe un teren strategic înalt care a rezistat atacurilor rusești timp de mai bine de doi ani.

Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.

Autoritățile din Ucraina au demarat o anchetă cu privire la ceea ce au descris a fi execuția sumară de către trupele ruse a 16 soldați ucraineni care s-au predat pe linia frontului de est, în apropiere de Pokrovsk, relatează The Guardian.

„Acesta este cel mai mare caz raportat de executare a prizonierilor de război ucraineni pe linia frontului și încă un indiciu că uciderea și torturarea prizonierilor de război nu sunt incidente izolate”, a declarat procurorul general al Ucrainei, Andriy Kostin, pe X. „Aceasta este o politică deliberată a conducerii militare și politice ruse“.

Sinteza celor mai recente evenimente:

–––

Evenimentele de marți, ziua 951 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro