Sari direct la conținut

Spre deosebire de generația lui Hagi și Popescu, cea a lui Stanciu și Drăguș a luat-o de jos, pentru că nimeni nu a investit în ei, nu le-a făcut centrul Luceafărul. „Ei sunt căpșunarii de suflet” 

HotNews.ro
Spre deosebire de generația lui Hagi și Popescu, cea a lui Stanciu și Drăguș a luat-o de jos, pentru că nimeni nu a investit în ei, nu le-a făcut centrul Luceafărul. „Ei sunt căpșunarii de suflet” 
Ianis Hagi salută galeria după meciul dintre România și Ucraina, din cadrul UEFA EURO 2024. Foto: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Victoria „naționalei” de la Euro 2024 este prima care nu se bazează pe vechea investiție a României în sport, derulată în anii 60-80 și pe baza căreia au crescut generații succesive de sportivi campioni, crede politologul Adrian Urse. Dar pe ce se bazează?

„Îndârjirea sufletească și demnitatea căpșunarilor” a făcut diferența în România – Ucraina 3-0, spune politologul Adrian Urse, într-un articol de opinie pe care l-a publicat astăzi GOLAZO.ro, site-ul de sport al grupului HotNews.

„Niciunul băieții lui Edi Iordănescu nu a fost așteptat în fotbalul mare ca Popescu ori Hagi în Vest, deja relevanți, deja valoroși”, consideră autorul. Urse amintește că „sportul este o oglindă a societății și că, înțelegând asta, liderii unui număr important de regimuri politice închise, deci lipsite de transparență și capabile de acțiuni concertate de amploare, au depus eforturi de a asocia sportul unei persone ale regimului”. S-a întâmplat nu doar în România. 

Cât am trăit din Luceafărul

De-a lungul deceniilor, dictatori din toată lumea au vampirizat imaginea a mari echipe de club (Real Madrid) sau a mari campioni (Nadia Comăneci), până a aduce presiunea la nivelul la care marea gimnastă din România a fugit din țară.

Ca să obțină performanțe, regimurile au dezvoltat baza sportivă, atât cea de pregătire, selecție și antrenament. Urse scrie că nu e nimic devalorizant în performanțele obținute, dar că e de remarcat că ele au fost posibile pe baza unei uriașe cheltuieli de stat. 

Exemplul pe care-l aduce este cel al clubului Luceafărului, unde se strângeau unii dintre cei mai buni fotbaliști ai anilor 70-80.

„În 1978, la noi, s-a fondat centrul Luceafărul. Deși ar fi vag hazardat să afirmăm că este singurul responsabil pentru pentru performanțele din anii 80 și reziduurile lor din anii 90, Luceafărul i-a șlefuit totuși pe niște Hagi, Belodedici, Iovan, Balint, Lupu, Andone, Rednic, Mateuț și Gabor ori Săndoi. Chiar fără pretenția exclusivă asupra paternității «generației de aur», Luceafărul este un simbol al unei abordări concertate a guvernului comunist. Pe spinarea acestei încercări fotbalul românesc a trăit până la penalty-ul transformat de Ganea la Euro 2000”.

După aceea, doar Gică Hagi, prin Viitorul și stadionul său construit în plin câmp dobrogean a reușit o replică de succes a investiției, dar pe piața liberă. 

În libertate, spune autorul, totul s-a schimbat. Și a devenit mai greu pentru generațiile născute după 1989 să facă sport de performanță, fără investiții majore.

O țară coruptă n-a putut crea mai mult nici în sport

România coruptă și fără resurse, scrie autorul din GOLAZO.ro a fost condamnată la mediocritate sportivă. ”O societate săracă în comparație cu Vestul și dedată, în toate domeniile, unui tip de management tributar lăutăriei și îmbâcsit cu tot felul de gineri de generali și îmbogățiți din specule nu putea produce mai mult decât a produs fotbalul românesc în ultimii 20 de ani. Nu avea nici de ce, nici cu ce, nici cum”.

Asta până la meciul de la Munchen, consideră el. ”Victoria de luni e, într-un sens, mai valoroasă decât Cupa Campionilor de la Sevilla din 1986 și ”sfertul” din SUA 1994. De ce? Pentru că e dobândită pe o piață liberă și rezultată din capacitatea unora dintre ai noștri de a se adapta concurenței, iar nu din eforturi concertate și disperate de legitimare politică”. 

„Niciunul dintre băieții lui Edi Iordănescu nu a fost așteptat în fotbalul mare ca Popescu ori Hagi în Vest, deja relevanți, deja valoroși, vârfuri și excepții dintr-o lume dură și bolnavă”  

„Ci mai curând, generația lui Drăguș sau Man a fost primită în sport cum au fost primiți primii culegători de căpșuni, cu șansa egală, dar dură, oferită oricui altcuiva”.

Din demnitatea și lupta noilor generații de fotbaliști, susținuți la rândul lor de zecile de mii de compatrioți din tribună, ei înșiși generații de oameni care lucrează în altă lume, fie în țară, fie în străinătate, crede politologul, s-a născut rezultatul neașteptat de luni seara. 

INTERVIURILE HotNews.ro