Sari direct la conținut

DOCUMENT Evaluare Națională 2021. A fost publicat ghidul pentru elevii de clasa a opta și părinții lor – informații despre condițiile și regulile examenului

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

​Ministerul Educației a publicat un ghid informativ de 13 pagini despre examenul de evaluare națională 2021, dedicat elevilor dar și părinților, cu informații atât despre condițiile organizatorice și sanitare, cât și despre desfășurarea probelor scrise din datele de 22, 24 și 25 iunie și ulterior, din sesiunea specială.

„Publicăm un ghid informativ destinat candidaților care vor susține evaluarea națională la finalul clasei a VIII-a (EN VIII) în acest an școlar (2020 – 2021) și, în egală măsură, părinților acestora. Ghidul conține informații utile despre condițiile de examen (informații de natură organizatorică & sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise. De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe”, precizează ministerul pe pagina oficială.

Potrivit ghidului, probele scrise la limba română, matematică și limba maternă încep la ora 9, iar elevii au două ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor, care sunt sub forma unor broșuri.

Citește și:

FRAGMENTE DIN GHIDUL INFORMATIV DESPRE EVALUAREA NAȚIONALĂ

De știut:

  • Elevii de clasa a opta care sunt internați sau carantinați din cauza Covid-19 atunci când are loc examenul au șansa unei a doua sesiuni a examenului, între 5 și 7 iulie. (vezi calendarul complet la finalul articolului)
  • Generația care susține în 2021 evaluarea națională a fost generația premierelor. Elevii care termină vineri clasa a opta sunt primii care au mers la școală în clasa pregătitoare, în 2012.
  • Pentru aceștia, o premieră este și formatul testului la examenul de evaluare națională 2021 – este vorba pentru prima dată de subiecte inspirate de testele PISA care constau, și la limba română și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo.

  • Programa pentru acest examen inspirat de testele internaționale la limba și literatura română a fost modificată de două ori – mai întâi în martie 2020, apoi, ca adaptare la pandemie și școala online, în februarie 2021, și la română și la matematică.
  • Programele adaptate la limba română și matematică poate fi consultată aici
  • În februarie au început să fie publicate și testele de antrenament, ultima serie fiind publicată pe 17 mai.

Reguli noi la examen – timp suplimentar pentru completarea datelor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că a transmis mai multe recomandări Inspectoratelor şcolare în privinţa organizării Evaluării Naţionale, menţionând, printre acestea, eliminarea triajului epidemiologicelevilor nu li se mai ia temperatura – şi a obligativităţii panourilor de plexiglas.

„Am făcut o serie de recomandări Inspectoratelor. În cursul zilei de luni, o să le facem publice. Începem cu recomandările specifice Evaluării Naţionale şi continuăm cu recomandările specifice examenului de Bacalaureat. Printre acestea sunt: eliminarea triajului, eliminarea obligativităţii panourilor de plexiglas, posibilitatea de a crea construcţii pe foaie pentru examenul de Matematică – geometrie, posibilitatea de a sublinia texte pentru examenul de Limba şi literatura română, 15 minute în plus pentru completarea datelor în casete şi am încercat să venim cu toate acele măsuri care să păstreze relevanţa examenelor naţionale, dar să elimine rigiditatea excesivă”, a explicat Cîmpeanu, la Iaşi, întrebat despre organizarea Evaluării Naţionale.

La începutul lunii, ministerul Educației a făcut și câteva modificări față de ce se știa despre regulile la examen până acum, precum faptul că elevii vor avea 15 minute să își completeze datele și abia apoi începe să curgă cronometrul pentru cele 120 de minute, sau faptul că elevii pot sublinia cuvinte sau desena figuri geometrice.

Redăm mai jos indicațiile transmise de minister inspectoratelor școlare pe 4 iunie:

  • 1. La probele scrise ale evaluării naționale elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora ȋn săli, ȋn trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga, prin capsare în alte două locuri, situate ȋntre cele trei locuri iniţiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea 5 capse; broşura se predă la finalul probei şi, ȋntrucât conţine subiecte, aceasta nu rămâne ȋn posesia candidaţilor;
  • 2. Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z.
  • 3. Se aplică ștampila “Evaluare Națională 2021-C.E.”, atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta) pentru a prinde fiecare dintre paginile broșurii, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba.
  • 4. Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare, conform prevederilor art.17 alin (10) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale.
  • 5. Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete
  • 6. În caseta de identificare, centrul de examen se completează numai în cazul în care școala de proveniență a elevului este arondată altei unități de învățământ.
  • 7. Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru răspuns pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua redactarea răspunsului.
  • 8. La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • 9. La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă ȋn marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
  • 10. La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.
  • 11. La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
  • 12. La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • 13. La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”

Rezultate „remarcabile” la simularea examenului de evaluare națională 2021

Elevii de clasa a opta au susținut și simularea examenului de evaluare națională. Rezultatele acestora, publicate pe 16 aprilie, au arătat o promovabilitate de peste 65%, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani (în 2020 nu au fost organizate).

Mai mult, 980 de elevi au luat 10 la matematică la simulare.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat atunci că rezultatele au fost „absolut remarcabile”, fiind surprinzătoare chiar şi pentru Ministerul Educaţiei. Potrivit acestuia, în marea majoritate a judeţelor rata de promovare a fost de peste 50%, excepţie făcând Vaslui şi Timiş.

Calendarul admiterii la liceu, modificat

La începutul lunii mai, calendarul admiterii la liceu pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost modificat printr-un ordin de ministru din 23 aprilie, iar potrivit acestor modificări, repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a opta va avea loc pe 24 iulie.

Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, iar părinții trebuie să îsi anunțe intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă, pentru a fi realizată o planificare.

Despre calendarul admiterii la liceu, aici

Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2021

  • 07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
  • 22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
  • 4 iulie – Afişarea rezultatelor finale

Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021

  • 28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
  • 5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 6 iulie – Matematica – probă scrisă
  • 7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
  • 12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro