Sari direct la conținut

Ion Iliescu a împlinit 90 de ani: Nu e ca la 19 ani, dar deocamdată capul este întreg

HotNews.ro
Ion Iliescu (foto arhiva), Foto: Agerpres
Ion Iliescu (foto arhiva), Foto: Agerpres

​Fostul președinte Ion Iliescu, care astăzi a împlinit 90 de ani, spune că nu se mai simte ca la 19 ani, dar „deocamdată” capul îl are „întreg”.

Fostul preşedinte a declarat pentru Mediafax că îşi petrece ziua de naștere alături de soţie.

„Ca la 90 de ani, nu-i ca la 19, dar e…Se adună multe. Dar deocamdată, capul e întreg.(…) (Petrec – n.red.) cu soţia, nu facem nimic deosebit, dar răspund la telefoane. M-au sunat mulţi cunoscuţi, şi mai din tinereţe, şi mai din perioada de după Revoluţie”, a spus Ion Iliescu pentru Mediafax.

Ultima aparție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. De asemenea, Iliescu a fost trimis în judecată și în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, tot pentru infracţiuni contra umanităţii.

La alegerile din 2019 fostul președinte al PSD a votat cu urna mobilă.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori, ultima dată în iunie 2019. La începutul lunii aprilie, el a fost operat de „ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă”, la Institutul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Deși nu a mai avut apariții publice, Ion Iliescu a mai avut reacții în spațiul public, ultima dintre ele fiind în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacționat față de decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, condus de el. El declara pentru Mediafax că este ”o porcărie inadmisibilă” și că nu înțelege motivația demersului.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacționat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman și trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troița de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Din decembrie 1989, Ion Iliescu a condus FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate de preşedinte, între 1992-1996 şi 2000-2004.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro