Sari direct la conținut

Doi turiști, atacați de urs pe Vârful Rusca. Unul dintre ei, rănit grav, a fost preluat de un elicopter SMURD

HotNews.ro
Interventie elicopter SMURD, Foto: Salvamont
Interventie elicopter SMURD, Foto: Salvamont

Doi turiști care au sfidat închiderea traseelor de munte au fost atacați de un urs în zona vârfului Rusca din Călimani, la o altitudine de 1.850 de metri, unul dintre ei fiind grav și preluat cu un elicopter SMURD, informează Salvamont Mureș.

”Ieri în munții Călimani zona vf. Rusca la o altitudine de 1850 de metri doi turişti din Reghin au fost atacați de un urs! Unul dintre ei a suferit mai multe răni grave iar celălalt se afla în stare de şoc!

La fața locului a fost trimis elicopterul SMURD şi un echipaj din cadrul Salvamont Mureş! Persoana rănită de urs a fost preluată de un elicopter, iar coechipierul său a fost transportat de echipa salvamont pedestru!

Vă atragem încă o dată atenția că traseele turistice în județul Mureş pe toată durata stării de urgență sunt închise”, se scrie într-o postare pe Facebook a Salvamont Salvaspeo Mures.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro