Sari direct la conținut

Anchetă în Grecia, după distribuirea unor imagini cu polițiști lovind cu bastonul un tânăr culcat la pământ

HotNews.ro
Anchetă în Grecia, după distribuirea unor imagini cu polițiști lovind cu bastonul un tânăr culcat la pământ

Parchetul din Atena a ordonat luni o anchetă preliminară a doua zi după difuzarea de imagini pe reţelele de socializare care arătau o intervenţie în forţă a poliţiei într-o suburbie a capitalei elene, în timpul unui control pentru respectarea măsurilor de izolare, informează AFP, citată de Agerpres.

Obiectivul anchetei este „examinarea posibilelor fapte penale comise de poliţişti”, s-a aflat de la o sursă judiciară.

Duminică după-amiaza, imaginile în care un tânăr culcat la pământ era lovit cu bastonul de către un poliţist, în prezenţa a cel puţin alţi trei poliţişti, au devenit virale, provocând revoltă în ţară. Tânărul poate fi auzit strigând: „Mă doare”, în timp ce trecătorii sunt indignaţi de comportamentul poliţiştilor.

Poliţia a dispus o anchetă internă în acest caz. Potrivit unui comunicat al poliţiei, forţele de ordine efectuau un control în Piaţa Nea Smyrni din cauza „numeroaselor plângeri care denunţau nerespectarea restricţiilor în acest loc”.

Poliţiştii au fost atacaţi de 30 de persoane şi doi agenţi au fost răniţi. Unsprezece persoane au fost arestate, înainte ca o manifestaţie spontană să aibă loc duminică seara, cu participarea a sute de oameni, la Nea Smyrni, pentru a denunţa „deriva poliţiei”. Aceasta a fost dispersată de poliţiştii care au folosit gaze lacrimogene.

Incidentul a declanşat o controversă politică, guvernul conservator al lui Kyriakos Mitsotakis fiind acuzat de opoziţia de stânga că a abandonat măsurile de securitate după ce a fost ales în iulie 2019.

„Un atac al poliţiştilor împotriva familiilor şi a copiilor din piaţă, în absenţa provocărilor, este picătura care a umplut paharul”, a scris liderul opoziţiei Syriza şi fostul premier Alexis Tsipras pe contul său de Facebook.

Guvernul „încearcă (…) să scoată ţara din această criză de sănătate fără precedent, cu cele mai puţine pierderi posibile. Din păcate, opoziţia exploatează tensiunile şi inflamează climatul politic şi social”, a replicat purtătoarea de cuvânt a executivului Aristotelia Peloni.

Grecia a înregistrat 6.758 de decese cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei, dintre care mai mult de jumătate în ultimele trei luni. Ţara este supusă unei carantine stricte din 7 noiembrie, pentru a doua oară, după cea de şase săptămâni în primăvara anului 2020, scrie AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro