Sari direct la conținut

„Minkgate”: Premierul Mette Frederiksen supraviețuiește scandalului nurcilor, dar obține o victorie dificilă la alegeri

HotNews.ro
Mette Frederiksen, Foto: Mads Claus Rasmussen / AFP / Profimedia
Mette Frederiksen, Foto: Mads Claus Rasmussen / AFP / Profimedia

Blocul de stânga al premierului social-democrat Mette Frederiksen a obţinut o majoritate de un singur mandat la alegerile parlamentare anticipate de marţi din Danemarca după ce și-a dat demisia din cauza scandalului „Minkgate”, relatează AFP și News.ro.

În urma unei lungi nopţi electorale, nedecisă până la numărarea ultimului vot, coaliţia de stânga de cinci partide a obţinut 87 de mandate, plus două mandate în Groenlanda şi unul din Insulele Feroe, formând o majoritate de 90 de mandate.

Social-democraţii rămân primul partid danez în opțiunile alegătorilor dar, spre deosebire de ultimii trei ani, nu doresc să mai formeze un guvern minoritar şi şi-au intensificat apelurile atât în cadrul blocului lor, cât şi către centru şi dreapta.

Ei au obţinut 50 dintre cele 179 de amndate în parlament şi un scor cu 1,6 puncte procentuale mai mare decât în 2019, cu 27,5% dintre voturile exprimate marţi.

„Am realizat cele mai bune alegeri de peste 20 de ani”, şi-a exprimat satisfacţia Frederiksen în faţa susţinătorilor, bucuroşi de această victorie.

Rezultatele alegerilor din Danemarca

Coaliţia din care fac parte dreapta şi extrema dreaptă a obţinut 72 de mandate şi unul în Insulele Feroe.

„Rezultatele alegerilor arată că există din nou o majoritate roşie în Parlament”, a constatat liderul Partidului Liberal Jakob Ellemann-Jensen, a cărui formaţiune a pierdut zece puncte procentuale marţi.

Extrema dreaptă, împărţită în trei partide, a cumulat 14,4% dintre voturile exprimate.

Mult timp influentul Partid al Poporului Danez (DF), care se afla la peste 20% în urmă cu câţiva ani, s-a prăbuşit marţi la 2,6% – cel mai slab rezultat de când a intrat în Parlament în 1998.

Un nou partid, înfiinţat de către fostul ministru al Imigraţiei Inger Støjberg, Partidul Democraţii din Danemarca, a obţinut un scor de 8% şi 14 mandate. Partidul Moderaţilor (centru) al fostului premier Lars Løkke Rasmussen, care spera să joace un rol decisiv de arbitru, a obţinut 18 mandate şi şi-a făcut intrarea în Parlament.

Lars Løkke Rasmussen s-a declarat pregătit să discute o participare în Guvern. Liderul liberal Jakob Ellemann-Jensen, care şi-a ratat obiectivul de a deveni premier, s-a declarat la rândul său pregătit să colaboreze, dar şi-a exprimat scepticismnul.

Mette Frederiksen are nevoie de o nouă majoritate în parlament

O fază de negocieri îndelungată urmează aă aibă loc. Mette Frederiksen a anunţat că îşi prezintă miercuri demisia reginei, care urmează apoi să-i ceară să formeze un nou Guvern.

„Alegerile au arătat că nu mai există o majoritate în spatele Guvernului în forma actuală”, a declarat ea. Social-democraţii formau, până în prezent, singuri Guvernul.

De la începutul campaniei electorale, Mette Frederiksen şi-a multiplicat apelurile către centru şi dreapta, în vederea construirii unui guvern dincolo de clivajele tradiţionale.

Scrutinul anticipat de marţi a fost provocat de „minkgate”, scandalul declanșat de sacrificarea a milioane de nurci în timpul pandemiei de COVID-19.

Guvernul danez și-a dat demisia din cauza „minkgate”

Un partid care susţinea guvernul minoritar a ameninţat să doboare executivul de la putere dacă nu convoacă alegeri pentru a se asigura de încrederea alegătorilor, în urma deciziei – ulterior declarată ilegală – de a ucide întreaga populație de nurci din Danemarca ca parte a măsurilor luate pentru a combate răspândirea coronavirusului.

Inflaţia care se află la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani, preţurile mari ale energiei şi sănătatea au dominat campania electorală.

Într-o ţară cunoscută pentru deschiderea sa față de migranți și refugiați de peste 20 de ani problema migraţiei a fost evocată în mică măsură, chiar și de către Partidul Social Democrat.

Guvernul lui Frederiksen, al cărui obiectiv este să oprească solicitările de azil, lucrează la înfiinţarea în Rwanda a unui centru de gestionarea solicitanţilor de azil, după modelul britanic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro