Sari direct la conținut

Ucraina mai are de muncit pentru aderarea la UE. Ce condiții trebuie să bifeze

HotNews.ro
Ucraina se apropie de Uniunea Europeană, Foto: DreamsTime
Ucraina se apropie de Uniunea Europeană, Foto: DreamsTime

Ucraina a îndeplinit două din cele șapte condiții pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, arată un raport care va fi publicat săptămâna aceasta, potrivit surselor Reuters.

UE a acordat Ucrainei statutul oficial de candidat la aderare în urmă cu un an, la patru luni după ce Rusia, stăpânul din epoca sovietică al Kievului, a atacat țara pe fondul eforturilor acesteia de a urmări integrarea cu Occidentul.

Însă UE a stabilit șapte condiții, inclusiv în ceea ce privește reforma judiciară și reducerea corupției endemice, pentru a lansa negocierile de aderare. Ucraina a cerut ca discuțiile să înceapă în acest an.

„Există progrese”

Raportul Comisiei Europene reprezintă o etapă importantă în acest proces, care, speră susținătorii Ucrainei, va culmina cu o decizie a celor 27 de țări ale blocului comunitar în decembrie de a începe negocierile cu Kievul.

Doi înalți oficiali UE cu acces la acest raport, care nu a fost făcut public, au declarat că Ucraina a îndeplinit până acum două dintre criterii.

Unul dintre oficiali a spus că acestea se referă la reforma judiciară și la legea privind mass-media și a adăugat că raportul se concentrează pe aspectele pozitive.

„Există progrese. Raportul va fi moderat pozitiv”, a declarat oficialul UE, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

„Nu este vorba despre înfrumusețarea realității, ci despre recunoașterea progreselor, au existat cazuri proeminente de anticorupție care sunt amintite, de exemplu.”

Paharul pe jumătare plin

În ultimele luni, Ucraina a urmărit mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, inclusiv reținerea șefului Curții sale Supreme pentru o presupusă mită de 2,7 milioane de dolari.

Dincolo de eforturile mai puternice de combatere a corupției, alte criterii includ reforme ale Curții Constituționale a Ucrainei și ale organelor de aplicare a legii, măsuri împotriva spălării banilor, precum și legi pentru a ține în frâu oligarhii și pentru a proteja drepturile minorităților naționale.

O a treia sursă, de asemenea un oficial UE familiarizat cu recomandările blocului către Ucraina privind statul de drept, a adăugat: „În ceea ce privește reformele, ar fi jumătatea plină a paharului, nu am adopta niciodată un ton negativ față de Ucraina în acest moment. Reformele sistemului judiciar au înregistrat unele progrese, deși mai sunt încă unele esențiale de realizat. Nu totul este satisfăcător.”

Oficialul a subliniat că Ucraina a numit noi șefi ai Parchetului specializat anticorupție și ai Biroului național anticorupție, așa cum era necesar, deși legea sa antioligarhie din 2022 a fost considerată insuficientă, printre altele.

Raportul, prezentat ca o analiză intermediară înainte de o evaluare mai formală în luna octombrie, va ajunge miercuri la ambasadorii celor 27 de state membre ale UE, la Bruxelles, și apoi la o reuniune a miniștrilor afacerilor europene care va avea loc joi la Stockholm.

Țările membre ale UE au ultimul cuvânt

Cele 27 de țări membre au ultimul cuvânt de spus dacă și când să deschidă discuțiile de aderare cu Kievul.

Pentru a îndeplini condițiile necesare, Ucraina ar trebui să își alinieze legislația la numeroase standarde europene, de la climă la muncă. În practică, procesul de aderare a Ucrainei va dura ani de zile și puțini sunt cei care cred că această țară poate adera la UE în timp ce se află în război cu Rusia.

Vecinii Ucrainei de pe flancul estic al UE, Polonia și statele baltice, susțin, în general, o cale rapidă pentru Kiev, în timp ce statele membre mai vechi din vest, printre care Franța, Germania și Olanda, sunt mai reticente la această idee.

Aderare la NATO a Ucrainei

O altă veste neplăcută pentru Kiev a venit luni de la secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a confimat că Ucraina nu va fi invitată să se alăture alianței nord-atlantice, la summitul care va avea loc în luna iulie la Vilnius.

Majoritatea țărilor conveniseră de mai mult timp că Ucraina nu poate deveni membru NATO în mijlocul unui război, dar Kievul, susținut de statele baltice și de Polonia, a cerut un calendar pentru a putea adera odată ce conflictul se încheie, scrie The Guardian.

„La summitul de la Vilnius și în pregătirile pentru summit, nu discutăm să transmitem o invitație oficială”, le-a spus Stoltenberg jurnaliștilor, luni, după ce s-a întâlnit la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că liderii statelor NATO vor vorbi despre cum „să apropie Ucraina” de alianța nord-atlantică.

În același timp, Stoltenberg a avertizat că nu trebuie acceptat un conflict îngheţat în Ucraina în schimbul încheierii războiului: „Ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie, însă o pace justă nu poate să însemne îngheţarea conflictului şi acceptarea unei înţelegeri dictate de Rusia”. (sursă foto DreamsTime)

Urmărește ultimele evoluții din a 482-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro