„Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic; și sunt săptămâni în care se întâmplă decenii”

Despre Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut mai degrabă sub pseudonimul „Lenin”, se spune că a remarcat odată: „Există decenii în care nu se întâmplă nimic și există săptămâni în care se întâmplă decenii”. Aceasta pare cu siguranță o bună descriere a evenimentelor politice și militare din ultimele săptămâni, evenimente precedate de mai multe decenii de pace rece, relativ lipsite de importanța și anvergura războiului din Ucraina.

Deceniile pe care le consider drept o perioadă de pace rece au început în 1991, când Uniunea Sovietică, alias Imperiul Răului (Ronald Reagan), s-a prăbușit prin implozie, marcând sfârșitul unui Război Rece început în 1947. Euforia victoriei în acel război, care a durat peste 40 ani, dar fără să se fi tras un singur foc de armă, a fost imensă și s-a manifestat pe multiple planuri sociale, economice, geopolitice etc. Aș sublinia că doar după un an de la colapsul comunismului sovietic, lumea intelectuală, de la noi și de aiurea, devenea fascinată de o carte devenită virală: The End of History and the Last Man (autor, Francis Fukuyama). Ce putea fi mai euforic decât să jubilezi la ideea că „sfârșitul istoriei” va însemna un triumf indelebil pentru „logica științei moderne” și „lupta pentru recunoaștere”, triumf care ar însemna sfârșitul „evoluției ideologice a omenirii și universalizarea democrației liberale occidentale ca formă finală de guvernare umană.” Mi-amintesc însă că despre „ultimul om” al istoriei s-a perorat mult mai puțin, poate și pentru că acel „om” suferă de megalothimia (termen inventat de Fukuyama plecând de la Platon), fiind lipsit de posibilitățile de defulare a dorinței și luptei sale pentru supremație. Acel „ultim om” va fi condus de ambiții tiranice și impulsuri de a domina pe alții, devenind, în mod inevitabil, responsabil pentru revenirea haosului și a vărsărilor de sânge care au caracterizat istoria de-a lungul veacurilor.

Euforia a început să se mai fâsâie puțin când noul lider al Rusiei post-comuniste, Boris Elțîn, a avertizat în 1994 despre consecințele extinderii pactului NATO. Pe un ton caustic, amintind de Războiul Rece recent încheiat, președintele rus a avertizat că NATO încearcă să divizeze Europa prin planul său de a admite membri din fostul Pact de la Varșovia și că Statelor Unite nu ar trebui să li se permită să domine lumea. „De ce semănați neîncredere?” i-a întrebat Elțîn pe cei 16 membri NATO despre perspectiva de a-și mări numărul de membri. „Europa riscă să se scufunde într-o pace rece”.

Avertismentul liderului rus din 1994 a „dospit la rece” câteva decenii bune în care, aparent, „nu s-a întâmplat nimic” semnificativ. Dar, fără îndoială, se pare că săptămânile care au trecut de la invazia rusă din 24 februarie 2022 au focalizat zeci de ani de pace rece într-un „punct de inflexiune”, termen folosit de președintele Biden în discursul său în fața trupelor americane din Polonia pe 25 martie. Pentru mine, este clar că acel punct certifică existența unui război cald care, odată terminat, va face loc unui al doilea Război Rece.

Așadar, ce evenimente „decenale” s-au întâmplat în ultimele săptămâni?

Ultimele mele articole conțin deja mai multe exemple:

· Europa și gazele rusești – Updated (27 februarie) descrie, printre altele, scenariile, inimaginabile cu câteva decenii în urmă, prin care statele europene vor căuta să supraviețuiască energetic după renunțarea la gazele rusești. Astăzi, mai trebuie adăugați și cărbunii.

· Ce granițe își dorește Rusia? (9 martie) readuce în actualitate mai multe afirmații pe care le-am făcut în 2016. De exemplu:

o Eforturile Rusiei de re-ancorare au început în Crimeea în 2014. Dar nu se vor opri acolo.

o Sub orice aspect, o Ucraină total independentă ar fi o provocare pentru Rusia.

· 10 metode de reducere a consumului de petrol și salvare a planetei (21 martie) conține o listă de sfaturi practice pentru scăderea consumurilor de carburanți, listă care stătuse pe rafturile politicienilor încă din 1973, când a avut loc criza (embargoul) petrolului produs de OPEC ca urmare a războiului Yom Kippur.

De asemenea, am citat două poziții politice pe care nu le-aș fi anticipat niciodată din partea politicienilor democrați americani, angrenați cu tot „armamentul” în războiul climatic: președintele Biden a cerut companiilor petroliere americane să-și crească producția pentru a ține pasul cu cererea de pe piață, iar Jennifer Granholm, secretara Departamentului de Energie al SUA, a transmis personal un mesaj asemănător liderilor executivi din domeniul combustibililor fosili reuniți la Houston (CERAWeek, 9 martie 2022).

· Două „victime” colaterale ale războiului din Ucraina: criza climatică și Green Deal-ul (28 martie). Am detaliat modul în care mass media progresistă, alarmistă, catastrofistă, ultra-îndârjită împotriva combustibililor fosili, au făcut, la comandă politică, un stânga-mprejur, și au renunțat la imprecațiile uzuale conținute în limbajele anterioare când se vorbea/scria despre cărbuni, petrol sau gaze naturale. O dovadă mai clară de ipocrizie profesională nu se putea și cred că Pristanda ar fi gelos și ar mai putea învăța de la acei „(in)formatori” ai opiniei publice: …altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică…

Exemplul cel mai grăitor de corupere și uz de corupere al limbajului ziaristic îl reprezintă publicația The New York Times, bastionul mass-mediei progresiste/liberale/democrate din Statele Unite. Am documentat, folosind arhiva publicației, că folosirea termenului peiorativ fracking în locul termenului tehnico-industrial fracturare hidraulică a fost ordin de zi pentru atacurile împotriva administrației republicane Trump. Când actualul președinte democrat a cerut industriei de hidrocarburi americane să-și mărească producție de petrol și gaze, pentru uzul intern și pentru exporturi în Europa, publicația new-yorkeză a „uitat” ca prin farmec vocabula imprecatorie folosită la adresa președintelui Trump și a revenit la un limbaj neutru, strict informativ. Ceea ce nu s-a întâmplat în deceniul de la lansarea lui Gasland, s-a întâmplat în săptămânile de la invadarea Ucrainei…(Lenin a avut dreptate).

În săptămânile (două) de la publicarea ultimului articol s-au mai întâmplat evenimente „decenale”.

Pe 30 martie, Kremlinul a indicat că toate exporturile de energie și mărfuri ale Rusiei – petrol, produse rafinate din petrol, metale, lemn, grâu și îngrășăminte – ar putea fi evaluate în ruble. Asta după ce rubla se devalorizase dramatic pe 7 martie (150 ruble/dolar) și revenise brusc la nivelurile de dinaintea invaziei. Publicația americană ABC News s-a întrebat, pe bună dreptate, ce impact economic au avut sancțiunile dacă după circa o lună rubla a revenit la aproape întreaga sa valoare anterioară deciziilor Occidentului de a impune sancțiuni economice Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina.

„Bumerangul” sancțiunilor – Dispare dolarul american ca monedă de rezervă a lumii?

Rusia exportă anual în Europa gaze naturale în valoare de câteva sute de miliarde de dolari. Euro reprezintă 58% din exporturile Gazprom, 39% sunt în dolari americani și aproximativ 3% în lire sterline, potrivit companiei.

Exproprierea de către SUA și UE a rezervelor băncii centrale rusești a făcut ca dolarii și euro să nu mai aibă nicio valoare pentru Rusia. Asta înseamnă că, pe piețele globale de mărfuri, s-ar putea să vină o eră a monedelor regionale. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat pe 30 martie:

Lumea se trezește: încrederea în monedele de rezervă se topește ca o ceață de dimineață. Abandonarea dolarului și a euro ca principale rezerve ale lumii nu mai pare o fantezie.

„Bumerangul” sancțiunilor financiare aplicate Rusiei au declanșat contra-atacul economic al Kremlinului: N-ai ruble, n-ai gaz. Principală „victimă” vizată a fost Germania, care nu are deocamdată o soluție de rezervă (Plan B) pentru înlocuirea gazului rusesc. Din acest motiv, guvernul german a activat recent prima fază a unei legi de urgență pentru a pregăti consumatorii casnici și industriali pentru o posibilă raționalizare a gazelor.

India a încheiat recent un acord pentru achiziționarea a 3 milioane barili petrol la preț redus 20% din Rusia, cu livrare în luna mai. Despre acest contract, un analist petrolier local a declarat: Dacă Rusia oferă petrol la un preț mai mic, iar schimburile comerciale se fac între rupii și ruble, atunci, având în vedere interesul nostru național și lăsând deoparte aspectul geopolitic, India ar trebui să cumpere cu siguranță petrolul rusesc la preț redus.

Și Arabia Saudită consideră acum acceptarea yuanilor chinezești ca plată parțială a vânzărilor sale de petrol către China (așa numiții petro-yuani). Această decizie, alimentată de frustrările Riyadhului în raporturile sale cu Washingtonul, ar putea semnala o moarte anunțată a petrodolarului, unul din pilonii care susțin dolarul american ca monedă de rezervă a lumii.Citeste continuarea pe Contributors.ro