Sari direct la conținut

Turcia îşi avertizează cetăţenii cu privire la intoleranța religioasă din UE și rasismul din SUA

HotNews.ro
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP
Turcia lui Erdogan, Foto: Agerpres/AP

Turcia îşi avertizează cetăţenii care vor să călătorească în străinătate cu privire la intoleranța religioasă din Uniunea Europeană şi rasismul din Statele Unite, la o zi după ce ţări din Occident şi-au avertizat cetăţenii cu privire la riscul unor atentate pe teritoriul turc.

Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia au făcut apel la evitarea mulţimilor în Turcia şi a locurilor turistice după arderea unui exemplar al Coranului în Suedia şi Danemarca, la manifestaţii anti-Islam.

În weekend, Ministerul de Externe de la Ankara i-a avertizat, în sfaturi de călătorie, pe cetăţenii turci că există „niveluri periculoase de intoleranţă religioasă şi de ură în Europa”.

Diplomaţia turcă a dat totodată asigurări, în alt comunicat, că „recent au avut loc atacuri verbale şi fizice asupra unor străini şi acte rasiste în Statele Unite”.

NATO, în centrul tensiunilor

Aceste tensiuni se intensifică, începând din mai, în contextul blocării de către Turcia a extinderii NATO în Suedia şi Finlanda. Ankara cere Stockholmului să extrădeze refugiaţi kurzi, pe care-i consideră terorişti.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat în parlamentele lor aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a Suediei şi Finlandei.

Ungaria urmează să finalizeze ratificarea în februarie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care vrea să-şi revigoreze susţinerea în rândul bazei sale electorale, în perspectiva alegerilor prezidenţiale prevăzute la jumătatea lunii mai în Turcia, a avertizat Suedia să nu mai conteze pe „susţinerea” sa în vederea aderării la NATO.

Negocierile Ankarei cu cele două ţări nordice au fost suspendate în mod oficial. (Sursa: News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro