luni 28 octombrie
Economia Rusiei merge spre un „punct de ardere”, iar Vladimir Putin va fi nevoit să ia decizii majore, arată o analiză ISW
Economia și efortul de război al Rusiei sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari, ceea ce va pune din ce în ce mai mult la încercare capacitatea președintelui Vladimir Putin de a…Cum pot plățile digitale, fintech-urile și AI-ul să ajute, pe bune, la salvarea planetei
Tehnologia nu e doar un buzzword, ci un catalizator real pentru schimbare. Mastercard, partener strategic al Climate Change Summit 2024, își propune să schimbe jocul când vine vorba de economie verde. De la plăți biometrice…Motociclist de 30 de ani, mort într-un accident la Galați, după ce a fost acroșat de o șoferiță şi proiectat în stâlp
Un motociclist a murit duminică seară, după ce a fost acroşat de o şoferiţă care a trecut de pe o bandă pe alta, pe bulevardul George Coşbuc din municipiul Galați, anunță IPJ Galați. Bărbatul a…Europenii sunt nevoiți să facă economie la mâncare pentru a-şi plăti ratele
Potrivit New Housing Trend Report 2024, realizat de agenția imobiliară Re/Max Europe, mai mult de unu din zece europeni a fost nevoit să facă economie la mâncare în ultimul an pentru a-și plăti ratele la…Război în Ucraina, ziua 978: NATO confirmă prezența trupelor nord-coreene în Kursk / Anunțul Pentagonului: „Fără restricții pentru Ucraina” / Rușii au avansat în ultima lună aproape cât în tot anul 2023
Drone ucrainene au atacat fabrici de etanol din regiunea Voronej din sudul Rusiei, au anunțat canale rusești de Telegram, iar guvernatorul regional a spus că două persoane au fost rănite, a fost un provocat un…”Suntem tot în peșteri” » Reacție dură după FCSB – Rapid 0-0. Ce s-a întâmplat
Disputat duminică seară, FCSB – Rapid, derby-ul etapei cu numărul 14, s-a terminat 0-0 după un meci tensionat, dar fără mari realizări. În schimb, au apărut incidente care au făcut un comentator să spună că…Reforma salarizării în sectorul public și cea a pensiilor: limitarea sporurilor, o nouă formulă de calcul a pensiei și prelungirea vieții active
Ministerul Finanţelor a pus în transparenţă Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu – 2025-2031, care prevede asigurarea unei traiectorii de ajustare a deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani având ca punct de pornire…Poliția a băgat la arest o fată când a aruncat pe jos o imprimantă, „bunul statului”. Ce face poliția când un șef al său se folosește personal de „bunul statului”?
Poliția a băgat la arest o fată când a aruncat pe jos o imprimantă, „bunul statului”. Ce face poliția când un șef al său se folosește personal de „bunul statului”? O tânără de 22 de…SUA a adunat în ultimii 5 ani mai multe premii Nobel pentru știință decât toate celelalte țări luate la un loc. Dar un nor negru e la orizont, se tem americanii
Dintotdeauna SUA s-a bazat pe atragerea celor mai bune ”creiere și voințe” din lume când a fost vorba de știință. Creșterea clasei medii la nivel global transformă unele țări, China și India sunt exemple, în…Cine l-a spălat pe Simion?
Vrem un președinte care să aibă interzis pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei? Ar fi, mai degrabă, firesc să lămurim semnele de întrebare în legătură cu liderul AUR, care pare cea mai recentă ”feblețe”…ROMÂNIA NEEDUCATĂ. Un elev din Iași a luat nota 1, dar a câștigat în instanță anularea notei. Judecătorii au susținut că profesorii nu pot penaliza lipsa cunoștințelor predate în alt an. Cum motivează ei
O motivare judecătorească recent publicată, pe 18 octombrie, ne deschide o perspectivă asupra nivelului învățământului nostru și a felului în care acesta este modelat de forțele sociale sau de instituțiile statului. O instanță a decis…Europenii așteaptă mașinile electrice de 25.000 de euro, dar prețul pe care sunt dispuși să-l plătească este mai mic
Un studiu realizat de organizația Transport & Environment având ca subiect piața de automobile electrice din Europa arată că europenii nu au întors spatele mașinilor cu baterii, dar așteaptă prețuri mult mai mici decât cele…Soldații nord-coreeni sunt trimiși acum în prima linie din Kursk pentru contraofensiva rusă, susține spionajul militar ucrainean
Rusia transportă în prezent soldați nord-coreeni către linia frontului cu ajutorul unor camioane cu numere de înmatriculare civile, a anunțat duminică agenția ucraineană de informații militare (HUR), potrivit The Kyiv Independent. Anunțul spionajului militar ucrainean…VIDEO Un parlamentar filmat în timp ce ia la pumni un bărbat pe stradă stârnește un scandal de proporții în Marea Britanie. Partidul aflat la putere l-a suspendat
Parlamentarul britanic Mike Amesbury a fost suspendat de Partidul Laburist, aflat la guvernare, după ce o serie de imagini surprinse de camerele de supraveghere îl arată lovind un bărbat în stradă, informează Sky News. „Parlamentarul…Elena Lasconi, gafă la TV. „Nu le știu pe toate”
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii la alegerile prezidenţiale din acest an, nu a ştiut duminică seară să spună ce ţări fac parte din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU). În plus, aceasta…duminică 27 octombrie