VIDEO Clădire a Salvamont Gorj, spulberată de viscolul de pe vârful Păpușa
Salvamont Gorj a anunțat că viscolul a distrus cabinetul medical pe care îl amenajase, într-un container metalic, în zona pârtiei de schi de pe vârful Păpușa.
„Puterea naturii… Cabinetul medical al Serviciului Public Salvamont Gorj, amenajat într-un container metalic și amplasat în partea superioară a pârtiei de schi de pe vârful Păpușa a fost spulberat de viscol. Chiar daca a fost amplasat corespunzător, pe platformă de beton și ancorat cu cabluri bine fixate în beton, natura dezlănțuită s-a dovedit mai puternică”, a transmis Salvamont România, într-o postare pe Facebook.
„În perioada următoare salvamontiștii vor analiza care sunt posibilitățile de a compensa această pierdere astfel încât calitatea serviciilor de prim ajutor medical asigurate sî se mențină la un nivel cât mai bun”, se mai spune în postare
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme extremă pentru zone din 11 județe, valabilă începând de astăzi, de la ora 10.00, până pe 29 decembrie, ora 10.00. Totodată, prognoza meteo a fost actualizată, aproape întreaga țară fiind vizată de alerte meteo.
Codul roșul de ninsori viscolite vizează zonele montane din Carpații Meridionali și de Curbură.
La altitudini „de peste 1700 m, vor fi ninsori însoțite de vânt foarte puternic, cu viteze la rafală de peste 120 km/h și care va determina scăderea vizibilității aproape de zero”, anunță ANM în prognoza meteo.
Avertizarea de viscol foarte puternic în zonele înalte a fost transmisă și printr-un mesaj RO-Alert. „Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție”, se spune în mesajul transmis pentru turiștii aflați la munte.
