V​IDEO INTERVIU Flaviu Răducanu, Agenția Spațială Română (ROSA): S-ar putea să avem surpriza să ajungem pe Marte mai repede decât ne așteptăm / De ce s-a amânat misiunea ESA pe Marte

Rover-ul Perseverence al NASA a reușit să ajungă cu bine pe Marte, trecând prin cele 7 minute de groază de care ne temeam cu toții. Misiunea a costat peste 2,7 miliarde de dolari, iar acest rover este un mic laborator de știință. Despre acest eveniment, dar și despre misiunea chineză și arabă spre Marte am stat de vorbă cu domnul Flaviu Răducanu, director Știință și Tehnologie la Agenția Spațială Română (ROSA) și Vice Președinte al ESA Board of Human Spaceflight and Robotic Space Exploration.

Imagine: Adi Iacob

Montaj: Ovidiu Popica

Ionuț Baiaș. Am mai avut rovere pe Marte, știm multe lucruri de acolo. De ce această nouă misiune? De ce este ea atât de importantă?

Flaviu Răducanu: E adevărat că am mai avut rovere pe Marte, ceea ce este mai puțin adevărat este că știm foarte multe. Din nefericire știm puține, chiar dacă știm mai multe despre Marte decât despre alte planete, știm totuși foarte puțin. V-aș aminti povestea cu cei cinci orbi care sunt duși să cunoască elefantul și unul atinge colții și spune că sunt ascuțiți, altul urechile și spune că sunt ca niște frunze, altul coada și spune că este că o liană și așa mai departe, în final nici unul neștiind exact cum este elefantul. Iar Marte e un elefant foarte important pentru noi. Am explorat bucățele foarte mici din suprafață și doar parțial, cu ce instrumente existau acolo.

De ce e Marte important? Este vecinul nostru, și din ceea ce știm până acum este planeta din sistemul solar cea mai asemănătoare cu a noastră. Este o posibilă destinație pentru viitorul omenirii, dar este și un loc unde ne putem extinde civilizația umană pentru multe alte scopuri. Pe lângă partea științifică și curiozitate (suntem o specie curioasă), Marte este o destinație foarte importantă, cu un potențial foarte mare pentru noi, la fel cum este și Luna, vecinul nostru imediat apropiat.

Dacă îmi permiteți, nu aș începe cu noutățile, paradoxal, ci cu lucrurile care se repetă. Asistăm în ultimii ani la o modificare a felului în care facem explorarea spațiului. Ați pomenit despre cât de scumpă este misiunea, aproape 3 miliarde de dolari, dar ea este mult mai ieftină decât predecesoarea ei, cu roverul Curiosity, care, dacă ne uităm atent, vedem că este teribil de asemănător cu aceasta. Cu rover-ul Perseverence construim peste ceea ce exista înainte, iar asta este un lucru extraordinar de important în a asigura o sustenabilitate a explorării spațiale. Cele șapte minute de teroare sunt foarte „catchy” de spus, dar pentru cei care am urmărit în direct tot ce se întâmplă acolo, chiar am văzut, că spre deosebire de multe alte misiuni, partea de teroare a fost foarte scurtă, în sensul că a fost aproape permanentă legătură radio cu solul, și am văzut în timp real ce se întâmplă acolo, noi, și tot centrul de control al misiunii. Coborârea, ce s-a întâmplat aseară, e foarte complicată. Ați văzut, se desprinde din partea care a transportat-o pană pe orbita lui Marte, o bucată începe să cadă, are scut termic, este lansată parașuta, apoi coboară cu opt motoare rachetă. Când ajunge în apropiere de sol, e pornită o macara și cu cabluri este coborât roverul. Tot baletul ăsta complicat care s-a întâmplat complet automatizat nu este prima oară când se întâmplă. Este la fel cum s-a întâmplat acum 9 ani cu rover-ul Curiosity. La fel, vehiculul ca atare, roțile, sursa de energie și așa mai departe sunt la fel. Toate astea arată că prin eforturile succesive făcute încep să se cristalizeze tehnologii care sunt viabile, de încredere și fiabile. Refolosindu-le, putem reduce costul unor astfel de misiuni. Ne așteptăm ca urmașii acestei misiuni să fie și mai ieftini pe partea de infrastructură și astfel să putem să ajungem să facem lucruri mai multe, cu mai puțini bani.

Drona-elicopter va deschide orizontul pentru o cu totul și cu totul altă anvelopa de misiuni de cercetare științifică dar și de explorare. Explorare în cel mai pur sens pe care îl cunoaștem de la Columb încoace.

I.B. O altă premieră pe care o aduce această misiune este faptul că avem o dronă-elicopter acolo pe Marte. Pe lângă ineditul faptului că va fi primul zbor pe o altă planetă, ce va schimba acest zbor și ce sperăm să ne aducă ca informație suplimentară?

Flaviu Răducanu: Făcând din nou o mică paralelă cu Curiosity, și ajungând și la drone, Curiosity a avut aproape în totalitate instrumente pentru cercetarea științifică. De data asta, în misiunea Perseverence, avem aproape la egalitate totalitate instrumente pentru cercetarea științifică cu experimente tehnologice, iar drona Ingenuity este un astfel de experiment tehnologic. Este o dronă de 1,8 kilograme, din multe puncte de vedere nu este foarte diferită de ceea ce putem cumpăra de la magazin, are doar o cameră, care nu are alt scop decât să transmită niște imagini, un motor și o baterie solară. Tot ceea ce diferă este că totul este adaptat la atmosfera lui Marte, la temperaturile de acolo și la gravitația planetei Marte. Autonomia pe care o are este mult mai mare decât la dronele cunoscute.

Scopul pentru care ea a fost trimisă acolo a fost să încercăm să vedem dacă nu reușim să asigurăm mobilitatea pentru explorare și altfel decât cu mașinuțe cu roți, pentru că terenul este accidentat, sunt o mulțime de locuri inaccesibile, și o astfel de platformă pentru cercetare științifică, pentru observare ar aduce foarte multe avantaje. Prin urmare, scopul pentru care a fost trimisă, și le ținem pumnii să funcționeze, este să verifice că poate zbura și să învețe cum să o piloteze de la distanță. Dacă totul merge bine, drona va face un număr de patru zboruri. Primul va fi o simplă ridicare și aterizare, pe urmă zborul de translație, la fel cum ar face cineva care își cumpără o drona nouă. Deși toate acestea sună simplu, banal, a le face de la distanțe de sute de milioane de kilometri, la zece minute lumina distanță și cu o autonomie totală într-un spațiu complet necunoscut, este un salt uriaș. Să sperăm că va funcționa, pentru că va deschide orizontul pentru o cu totul și cu totul altă anvelopa de misiuni de cercetare științifică dar și explorare. Explorare în cel mai pur sens pe care îl cunoaștem de la Columb încoace.

I.B. Tot în această perioada am avut alte două misiuni spre Marte , una chineză și sonda Hope a E.A.U. Care este rostul acestor misiuni, în condițiile în care avem un rover pe Marte și urma și misiunea NASA? Ce aduc ele pentru aceste țări?

Flaviu Răducanu: Aduc foarte mult, și Marte, din fericire, are o caracteristică: putem merge acolo la doi ani o dată. La 26 de luni, orbita planetei o aduce în apropiere de Pământ și atunci putem face zborurile acestea de circa șase luni. Și atunci, cam la doi ani, vedem campanii în care sunt mai multe sonde, mai multe misiuni. Ce pot face? Să le luăm pe rând. Misiunea mai complicată, cea chineză, e o mare platformă de experimentare. Pentru că e greu să ajungi pe o altă planetă. Puține țări știu și pot face lucrul acesta. Am explicat de ce Marte este o destinație pentru orice țară de pe planetă, în ultimă instanța. Interesele nu sunt doar de prestigiu, dar sunt poate chiar mai mult de natură științifică și economică.

Prin urmare, misiunea chineză, care la rândul ei, are un satelit care va rămâne pe orbită și un mic rover, are ca principal scop să rafineze, de fapt să încerce pentru prima oară, din punctul de vedere al Chinei, metodele de aterizare. Este simplu de ajuns pe Marte, greu este de aterizat.

Misiunea Hope, a E.A.U., o țară cunoscută ca destinație turistică și o țară din Golf îmbogățită din petrol, arată că o țară mică se poate gândi la viitor, dincolo de resursele pe care le poate folosi imediat ca să-și construiască o economie a viitorului. Misiunea Hope, din punct de vedere al agenției spațiale din E.A.U. este o misiune inspirațională pentru toți locuitorii de acolo. Să ne imaginăm că România ar trimite o sondă pe Marte. Cred că nu ar fi foarte mulți oameni care să nu fie mândri de chestia aceasta. Foarte important, dovedește că poți să faci lucruri importante, chiar dacă nu le-ai făcut până atunci. Pentru că sonda a fost dezvoltată ca program de agenția spațială din E.A.U., instrumentele sunt făcute de două universități din America și a fost lansată de japonezi. Ca în mai toate misiunile spațiale importante, asta înseamnă cooperare internațională, iar în spațiu acest lucru este regula, nu excepția. Iată cum o țară mică reușește să facă lucruri pe care ni le puteam imagina că doar țările mari le pot face. În același timp, țările mari nu își mai propun să facă singure tot ce se întâmplă acolo.

La Perseverance, da, misiunea este a NASA, dar, releul prin care noi vedem imaginile și primim datele de acolo este misiunea ESA care are instrumente, face fotografii de pe orbită, dar este în același timp și un foarte bun releu radio și, de pe Marte pe Pământ, comunicația se face prin intermediul misiunii TGO. Pe Perseverance, din șapte instrumente, două sunt făcute în țări europene, mai exact Norvegia și Spania. La un alt instrument este o cooperare între Franța și SUA. Cooperarea contează foarte mult, pentru că nimeni nu mai este capabil să facă tot. Tehnologia a devenit foarte complicată, dar în același timp a devenit mult mai accesibilă și mai ieftină, poate suna paradoxal. Lucrurile sunt mai ieftine, mai performate, dar cer cooperare între foarte mulți, iar în comunitatea spațială ea este deschisă. Vorbeam de misiunea TGO care asigură releul. Ea este o misiune ESA, dar a fost făcută și lansată în cooperare cu Rusia. În comunitatea științifică tehnologică spațială există o deschidere uriașă de cooperare. Ceea ce se întâmplă în zona publică, sau politică este mai puțin important.

Să sperăm că Europa va avea peste doi ani primul rover pe Marte și vom fi mândri de ceea ce am reușit să facem. Ar fi pentru prima oară când Europa reușeste să pună pe solul planetei Marte ceva.

I.B. Știu că și Agenția Spațială Europeană (ESA) își propusese o asemenea misiune, în parteneriat cu Rusia, dar s-a amânat. Ce s-a întâmplat?

Flaviu Răducanu: Da, în vară au plecat în fereastra de lansare cele trei misiuni de lansare despre care am vorbit până acum și a patra trebuia să fie ExoMars a ESA, din păcate, așa cum ați spus foarte bine, este făcută în cooperare cu Rusia, cam ca la TGO, și lansarea trebuia să fie făcută din Rusia. Din păcate, pandemia a lovit în momentele critice în care trebuiau să se întâmple pașii finali de integrare cu lansatorul, de integrare cu platforma de coborâre, transportul în Rusia, participarea de acolo, dar tot ce însemna activitate transfrontalieră a fost practic blocată. Atunci am fost nevoiți să mai așteptăm, să alegem varianta de a mai aștepta încă doi ani, deși totul e gata. Va fi lansată în următoarea fereastră de zbor către Marte. Exista o șansă să lansăm, dar riscurile de a ne grăbi și a face o greșeală pe care să o descoperim abia când ajungeam pe Marte erau prea mari și atunci alegerea a fost de a aștepta încă doi ani. Să sperăm că peste doi ani vom avea primul rover european pe Marte și vom fi mândri de ceea ce am reușit să facem. Ar fi pentru prima oară când Europa reușeste să pună pe solul planetei Marte ceva.

S-ar putea să avem surpriza să ajungem pe Marte mai repede decât ne așteptăm

I.B. Avem veșnica întrebare, pe buzele tuturor. E posibil să ajungă un om pe Marte, în timpul vieții noastre?

Flaviu Răducanu: Acum depinde cât de mult trăim 🙂 Așa cum se vede în globul de cristal de acum, putem spera ca prin 2035, așa, ca orizont, să avem primele misiuni cu echipaj uman pe Marte. Dar e un orizont de timp lung și viața ne produce mereu surprize. Acum 50 de ani nu cred că-și imagina cineva că pe Lună n-o să mai calce nimeni, pentru că la începutul anilor ’70, în euforia misiunilor Apollo, toate lumea visa baze pe Lună, prezențe permanente. Luna era o destinație turistică. Dar lucrurile nu au mers așa. Misiunile sunt teribil de scumpe. Depind de o decizie politică, care adesea depinde de un nivel de interes din partea opiniei publice. Anecdotic, dar real, președintele SUA de la vremea aceea a decis oprirea programului Apollo în momentul în care cotele de audiență au arătat că la Superbowl s-a uitat mai multă lume decât la aselenizare. Pe de altă parte, acum avem alți actori și alt interes. Așa cum am spus și mai devreme, nu mai este doar o chestie de prestigiu.

Aspectul național e important, mândria națională e importantă, dar avem o mulțime de motivații de a ne duce acolo și de a reveni, și asta într-un mod sustenabil. Industria spațială își mută rapid centrul de greutate dinspre programele guvernamentale către business, și aici avem exemplul lui Elon Musk, sau Jeff Bezos, cu Blue Origin. S-ar putea să avem surpriza să ajungem pe Marte mai repede decât ne așteptăm. Există două direcții principale, pe de-o parte agențiile guvernamentale, care au un orizont conturat spre anul 2035, și direcția de business, care ar putea fi mai rapidă. Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul.

Filmele despre MARTE, de la ”Marțianul” sau serialul documentar SF ”MARS”. Ce ne inspiră? Ce va deveni realitate în viitorul apropiat

Flaviu Răducanu: Cel mai fascinant aspect, și e comun în ambele ca temă, deși nu e centrală, nu e faptul că s-au dus oamenii acolo, ci faptul că au dus VIAȚĂ acolo și au create ecosisteme, unele mai primitive ca în ”Marțianul”, altele mai complexe ca în ”Mars”. Ne gândim foarte mult la partea tehnologică, la AI, dar realitatea e că, dacă mergem pe altă planetă, noi nu putem sta singuri acolo, trebuie să ducem viața cu noi… iar asta se va dovedi cel mai complicat lucru de făcut în timp, de a crea ecosisteme, de a face ca viața să supraviețuiască acolo, fără de care noi nu putem rezista…

Imagine: Adi Iacob Montaj: Ovidiu Popica