Sari direct la conținut

Vremea de Crăciun: ninsori în București și în mai multe zone din țară, aflate sub alertă meteo. Ce arată prognoza zilei și cum se circulă acum

HotNews.ro
Vremea de Crăciun: ninsori în București și în mai multe zone din țară, aflate sub alertă meteo. Ce arată prognoza zilei și cum se circulă acum

Crăciunul a adus zăpadă și polei în jumătatea de sud a țării, aflată sub cod galben de ninsori, până astăzi, la ora 20.00. Nu sunt însă drumuri închise din cauza viscolului, în timp ce se intervine pentru curățarea lor, anunță Centrul Infotrafic.

Codul galben de ninsori, intensificări ale vântului și polei afectează Dobrogea, Muntenia și sudul Banatului. Avertizarea meteo este valabilă până la ora 20.00. În aceste zone, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, anunță ANM.

Strat de zăpadă de peste 25 cm în anumite zone

Totodată, astăzi, 25 decembrie, în prima parte a zilei „în Muntenia, sudul Olteniei și în nordul Dobrogei vântul va viscoli ninsoarea, iar vizibilitatea va scădea temporar sub 100 m”.

Zonele aflate sub cod galben de „intensificări ale vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă, polei”, pe 25 decembrie, până la ora 20.00

În Oltenia va continua să ningă viscolit până seara. Meteorologii au anunțat și că, în anumite zone, se va depune un strat de zăpadă care poate ajunge chiar la 25 de cm.

Mai exact, „în vestul Carpaților Meridionali și în Oltenia se va depune strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 10 și 20 cm și izolat de peste 25”.

Ce temperaturi erau în principalele orașe din țară, joi, 25 decembrie, la ora 7.00

Vremea în București, pe 25 decembrie: start de zăpadă de până la 8 cm

Și București se află sub avertizare meteo cod galben. Meteorologii au anunțat și că vremea va fi mult mai rece decât în mod normal pentru acesată dată.

„Ziua, cerul va fi noros, iar în primele ore va ninge slab și se vor mai depune 1-2 cm, astfel încât grosimea stratului de zăpadă va fi de 5-8 cm”, scrie în prognoza ANM specială pentru București.

Meteorologii au mai anunțat și că, în primele ore ale dimineții, vântul va mai avea intensificări cu viteze la rafală de 45-55 km/h, ceea ce va amplifica senzația de frig.

Din orele serii, cerul se va degaja treptat, iar vântul va diminua considerabil în intensitate, urmând a sufla moderat (rafale de până la 20-30 km/h).

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -7, -5 grade.

Cum se circulă prin țară

La ora 6.30, niciun drum național și nicio autostradă nu era închisă din cauza condițiilor meteorologice, a anunțat Centrul Infotrafic.

„În jumătatea de sud a țării (în județele aflate sub atenționare Cod Galben), sunt în general precipitații sub formă de ninsoare ușoară, cu intensificări ale vântului, traficul desfășurându-se preponderent pe un carosabil umed”, scrie în comunicatul despre situația traficului.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, sunt precipitații ușoare sub forma de ninsoare, vânt lateral, cu depuneri slabe pe carosabil, valorile de trafic fiind reduse. Se acționează cu uilaje și material antiderapant.

INTERVIURILE HotNews.ro