Sari direct la conținut

Nicolae Vacaroiu a promulgat Legea ANI

HotNews.ro

Presedintele interimar Nicolae Vacaroiu a promulgat, joi, Legea privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, se arata intr-un comunicat, postat pe site-ul Presedintiei. Legea ANI a fost adoptata, in urma cu o saptamana, de Senat, cu unanimitate de voturi.

Controversata lege de infiintarea a Agentiei Nationale de Integritate a fost propusa, anul trecut, de catre ministrul de atunci al justitiei, Monica Macovei. Textul a fost ciuntit de catre Camera Deputatilor, facand din Agentiei doar o alta institutie care putea sesiza comisiile deja existente, privind controlul averilor demnitarilor.

In varianta deputatilor, sustinuta de PSD-PRM-PC-UDMR, dar si cu concursul unor membri PNL, Agentiei ii erau taiate toate atributiile de control al averilor si al incompatibilitatilor.

In data de 9 mai, senatorii au adoptat doua amendamente noi la legea Agentiei de Integritate. Primul prevede ca presedintii, vicepresedintii, secretarii si trezorierii sindicatelor sunt obligat sa-si declare averile, iar acestea pot fi verificate de catre inspectorii de integritate.

Al doilea amendament prevede ca declaratia de avere de la finalul mandatului unui demnitar sa fie verificata daca exista o diferenta vadita ce depaseste echivalentul sumei de 10.000 de euro sau un procent de 10% intre averea existenta si veniturile realizate.

Daca in textul initial al legii Agentia de Integriate era un organism independent, fara subordonare politica, in varianta finala ea intra sub controlul parlamentar, mai exact al camerei superioare – Senatul.

O alta prevedere pe care o contine legea ANI este propunerea actualului ministru al Justitiei Tudor Chiuariu, care a preluat o propunere mai veche a PC si care introduce obligatia ca averile dobandite illicit sa fie confiscate.

O alta modificare facuta de senatori este ca inspectorii Agentiei pot solicita, in timpul verificarilor, tuturor institutilor si autoritatilor publice implicate, precum si persoanelor juridice de drept public sau privat, documentele necesare intocmirii actului de constatare.

De asemenea inspectorii trebuie sa specifice motivele care stau la baza solicitarii, iar sefii institutiilor sunt obligate ca, in termen de 10 zile lucratoare, sa ofere datele.

Totusi in lege nu se regaseste capitolul de incompatibilitati unde parlamentarii care detineau functii de avocat, jurist sau notar. Prevederea pe care o cuprindea legea in varianta Macovei a fost eliminata inca de la dezbaterile din Camera Deputatilor, iar senatorii nu s-au sinchisit sa o mai discute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro