Sari direct la conținut

Acord istoric intre Fatah si Hamas pentru formarea guvernului

HotNews.ro

Liderii factiunilor palestiniene rivale Fatah si Hamas au semnat un acord joi, privind formarea unui Guvern de uniune nationala, a anuntat postul de televiziune Al Jazeera, citat de Reuters. Conducatorii celor doua organizatii s-au reunit la Mecca pentru a gasi o solutie in rezolvarea diferentelor care i-au adus pe sustinatorii celor doua formatiuni in pragul razboiului civil.

Presedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a desemnat pe actualul premier, Ismail Haniyeh, membru al Hamas, sa formeze Guvernul de uniune nationala, a anuntat joi seara consilierul acestuia cu ocazia ceremoniei de semnare a acordului.

Discutiile privind formarea unui guvern de uniune nationala au inceput acum cateva luni, insa au esuat in repetate randuri pe fondul violentelor dintre sustinatorii celor doua parti si al dezacordurilor privind politica unei eventuale noi administratii in privinta Israelului.

Violentele de saptamana trecuta au provocat moartea a peste 20 de peroane si ranirea altor doua sute, relateaza BBC News.

Palestinienii spera ca o administratie de coalitie va pune capat violentelor de strada, va adopta o atitudine unita in relatia cu Israelul si va incuraja marile puteri mondiale sa ridice sanctiunile financiare.

Temele delicate in discutiile dintre Hamas si Fatah sunt modul in care ar urma sa fie impartite functiile la varf si problema recunoasterii Israelului, relateaza BBC News.

Batalia pentru putere intre cele doua parti a inceput de cand organizatia Hamas a castigat alegerile anul trecut.

Hamas a refuzat sa recunoasca Israelul, sa renunte la violenta sau sa onoreze acordurile anterioare, stabilite cand la putere s-a aflat partidul Fatah, determinand Occidentul sa refuze orice relatie cu guvernul Hamas.

Conform Al Jazeera, dupa semnarea acordului, delegatia gruparii islamiste Hamas, care a castigat alegerile palestiniene, si cea a Fatah, partidul presedintelui Autoritatii Palestiniene, s-au intalnit cu regele Abdullah al Arabiei Saudite.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro