Diplomania – mai tare ca meseria (de Marius Nitu)

Transpirati de emotie si caldura, 190.000 de absolventi de liceu dau, in aceste zile, bacul. „Hai, mama, inca putin, e pentru tine!”, au zis destui parinti, convinsi definitiv de adevarul vorbei „Ai carte, ai parte”.

Dupa aceea parintii, mandri de felul in care Ionel, Costel sau Maria au vorbit despre realul sau fantasticul din „La tiganci” de Mircea Eliade, pregatesc „cartea” urmatoare – facultatea. Statistic vorbind, din cei 190.000 de liceeni, cel putin 120.000 vor intra in invatamantul superior.

Urmeaza 3, 4, 5 ani de studii la stat sau la particular si vor primi simbolul cartii la purtator – diploma de licenta. Dupa aceea, mii de tineri constata cu surprindere ca, desi au in mod oficial carte, n-au parte nici de slujbe bine platite, nici de perspectiva unor cariere promitatoare si nici macar de posibilitatea de a-si gasi de lucru.

Diplomele respective, obtinute cu eforturi mari, inclusiv financiare, sunt bune sa dai cu ele mustele afara din Cismigiu.

Acest fenomen e aparent surprinzator intr-o tara in care rata oficiala a somajului e 5,8%, adica mai mica decat in tari precum Franta, Spania sau Italia. In Bucuresti, somajul e de 2,6%, dar exista localitati de pe langa Timisoara, cum ar fi Sannicolau Mare, unde rata somajului e negativa, adica exista mai multi angajati decat adulti in asezarea respectiva.

Dar fenomenul diplomelor maculate de muste are o explicatie foarte simpla. In Romania, Ministerul Educatiei si Ministerul Economiei sunt doua entitati care au in comun doar stema cu vulturul a Guvernului. Mai precis, de 16 ani de zile, nu exista nici un studiu al pietei muncii care sa incerce sa coreleze nevoile economiei cu cifrele de scolarizare, pe discipline, din universitati.

Asa se face ca multe facultati, „inghetate” in schema de pe vremea lui Nea Nicu, au „produs” absolventi fara sa se uite ce se intampla in jur. Un caz clasic este cel al Facultatilor de Actorie si Regie, meserii cu mare prestigiu in anii ’90. Din pacate, acum suntem in 2006, an in care exista in Romania peste 5.000 de actori.

Cativa, foarte buni, au avut noroc cu telenovelele autohtone, bagate in productie de televiziuni. Dar cei care nu joaca in productii tip „Lacrimi de iubire” varsa lacrimi de frustrare in timp ce conduc taxiuri recitand, in ambuteiaje, monologuri din Shakespeare.

Contraexemplul cel mai evident e criza de statisticieni si de traducatori, in special de rusa, cu care se confrunta institutiile publice. De asemenea, mai sunt facultati care nici nu pot sa-si acopere numarul de locuri, cum ar fi cea de Fizica. Lucrul e absolut firesc, daca tinem seama ca institutele de cercetare de toate tipurile sunt ruda saraca a bugetului de stat.

Multe sunt deja condamnate pentru simplul motiv ca au sediile in zone centrale unde metrul patrat de teren atinge preturi fabuloase. La fel, in Politehnica exista o facultate de „Aerospatiale”, desi au trecut 20 de ani de cand Dumitru Prunariu a primit cadou de la rusi un voiaj in Cosmos. In rest, reglajele le-a facut piata.

Tinerii nu mai vor sa fie doctori sau ingineri, cu exceptia unor specializari de varf cum ar fi Electronica sau Automatica. Lumea se inghesuie la Academia de Politie, ca e slujba sigura la stat, in administratie si afaceri (unde au fost 29 de candidati pe loc), la Business si in PR (Stiintele comunicarii).

Deja inflatia de economisti clasici e asa de mare, incat masteratul a ajuns un element vital in CV-ul unui tanar absolvent. Pe piata muncii, multinationalele incep sa caute persoane cu „competente multifunctionale”. Deschiderea pietei Uniunii Europene pentru romani a produs deja efecte neasteptate.

Astfel, acum cateva zile, niste soferi de autobuz cu profesionala la baza, care rupeau cateva cuvinte in spaniola, au prins un contract in Saragosa. Salariul oferit de spanioli – 1.750 de euro pe luna, adica dincolo de cele mai frumoase vise ale unui profesor universitar, cu doctoratul dat in Cervantes. La fel, constructorii care vorbesc engleza chiar si dand mult din maini sunt aur curat.

Din cauza „exportului” masiv, in Romania deja e o criza de electricieni sau instalatori bine calificati. Dar scolile profesionale raman in continuare un fel de refugiu pentru cei care au ratat admiterea la liceu. Pentru multi, inclusiv pentru Ministerul Educatiei, diploma ramane mai pretioasa decat meseria.