Banoasa si indecenta Rosia Montana

Un regizor american a gasit raspunsul la intrebarea „Ce-ai face pentru un milion de dolari?”. Raspuns care s-a concretizat intr-un film (Propunere indecenta), care a scandalizat Lumea Noua: deliberat, imi trimit sotia, pe care chiar o iubesc, sa ma insele.

Romania are de raspuns la o intrebare similara: ce ar face pentru doua miliarde de dolari? Raspunsul a scandalizat o parte din spatiul gindirii mioritice: ii lasam pe canadienii de la Gabriel Resources sa scoata cele 300 de tone de aur ingropate sub rocile de la Rosia Montana.

Comparatia este relevanta pentru ca raspunsurile arunca pe geam o serie de principii: in cazul productiei hollywoodiene – sfinta taina (nemercantila) a dragostei si casatoriei, iar in cazul exploatatiei aurifere din Apuseni – istoria natiei si sanatatea oamenilor.

S-a spus despre mina de aur ca nenoroceste siturile arheologice, ca darima bisericile si ca otraveste populatia din cauza cianurii utilizate in procesul de extragere a aurului. Nimeni nu a spus nimic despre faptul ca exploatatia aurifera va aduce bugetului (si, in final, noua, tuturor, daca statul se va dovedi mai putin hot decit pina acum) circa doua miliarde de dolari.

Nu vreau sa ma erijez in avocat al canadienilor. Spun doar ca, atunci cind vine vorba de un proiect atit de banos, opiniile pro si contra ar trebui cintarite cu atentie. Si, ca un prim pas, ar trebui sa fie ascultate. Toate! S-au facut auzite, in general, cele contra. Fie ca au venit de la academicieni, ONG-uri, ecologisti si istorici.

Argumentele canadienilor – ca asa se scoate aurul in tari mai grijulii decit a noastra, ca exploziile nu produc vibratii, ca siturile arheologice gasite au fost protejate prin mutarea minei, ca cianura nu ajunge in apa – s-au auzit mai putin. Fireste, din extractia aurului canadienii fac o afacere. Daca exploatarea nu va fi permisa, nu e cazul sa le plinga nimeni de mila.

Daca va fi permisa, cele doua miliarde vor fi partea Romaniei prin efectul legii. Daca nu va fi permisa, ele vor ramine in pamint.

Doua miliarde sint bani multi – de doua ori mai multi decit a bagat cota unica a lui Tariceanu in buzunarele noastre. Daca, intr-adevar, pretul lor inseamna otravirea oamenilor si abandonarea istoriei, nu merita.

Dar daca opozitia fata de mina de aur e generata mai mult de proverbiala rezistenta a romanilor – „n-am mai vazut asa ceva, deci nu se poate” – decit de grija pentru conservarea vestigiilor istorice sau pentru sanatatea oamenilor?

Trebuie discutat si cintarit. Pentru ca, daca raspunsul la ultima intrebare e pozitiv, ii rog pe cei care cred ca se poate face doar ce stiu ei ca se poate face sa ne faca si noua cadou doua miliarde de dolari.