Sari direct la conținut

Judecatoarea Gabriela Baltag cere sesizarea Inspectiei Judiciare pentru verificari in legatura cu prezenta Laurei Codruta Kovesi la dezbaterile GDS

HotNews.ro
Laura Codruta Kovesi, Foto: Privesc.eu
Laura Codruta Kovesi, Foto: Privesc.eu

Judecatoarea Gabriela Baltag a cerut marti, in plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a se verifica daca prezenta procurorului-sef al DNA si a altor magistrati la dezbaterile organizate de Grupul pentru Dialog Social, in care s-au discutat aspecte cu caracter politic, respecta obligatiile statutului, potrivit Agerpres.

Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a participat marti la o dezbatere pe legile Justitiei, organizata de Grupul pentru Dialog Social si Revista 22.

„Am vizualizat o intalnire la un grup de dialog social. Am vazut ca au participat si magistrati. Eu am vazut, marturisesc, partea de final. As dori sa pun in discutie efectuarea de catre Inspectia Judiciara de verificari cu privire la ce am putut vedea eu. Inteleg ca au vazut foarte multi magistrati care m-au intrebat cum putem sa toleram acest aspect, prezenta procurorului-sef al DNA, doamna Kovesi, si inteleg si a altor magistrati. Nu pot sa spun exact pentru ca nu stiu daca au fost sau nu. Sa verifice Inspectia Judiciara prezenta si participarea la discutii cu caracter politic, pentru ca discutarea unor aspecte de proteste si de iesit in strada, de unirea fortelor opozitiei si de cenzura nu stiu in ce masura respecta sau nu obligatiile si rigorile statutului de magistrat”, a afirmat Gabriela Baltag, in plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro