​VIDEO Cronica de film: „Intr-o lume mai buna”, acest film n-ar fi luat atatea premii

In filmul danezei Susanne Bier, notiunile de bine si rau sunt foarte confuze. Recompensat in 2011 si cu Oscar, si cu Globul de Aur (ambele la categoria Cel mai bun film strain), filmul mixeaza conformism si vanitate burgheza sub forma unei povesti morale crestine despre cat de necesar e sa intorci si celalalt obraz, mai ales cand vrei sa le dai o lectie copiilor despre nocivitatea violentei si a dorinţei de razbunare.

Daneza Susanne Bier a inceput colaborarea cu scenaristul Anders Thomas Jensen mai demult, dar rezultatul muncii lor s-a tot inmuiat, ajungand acum la aceasta confuza si lacramoasa poveste contemporana, pe cat de lipsita de logica pe atat de falsa.

Faptul ca le-a rupt inimile mosuletilor de la AMPAS, precum si pe cele ale presei straine de la Hollywood, e cel mai bun indiciu pentru orizontul de asteptare al acestora (asta daca nu ne-am revenit dupa faptul ca „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” n-a ajuns nici macar pe lista scurta a nominalizarilor la Oscar).

Dar ce „zugraveste” Susanne Bier in filmul sau? Pai zugraveste o poveste despre un medic danez din zilele noastre, Anton, care se imparte intre misionariatul dintr-o zona de conflict din Africa (unde munceste „ca un sfant”, au spus la misto unii critici americani, reparand mai ales ce strica un psihopat care nenoroceste femei), si familia de acasa, nereusind sa fie prezent nici in viata celor doi copii si nici sa-si rezolve problemele cu sotia care vrea sa-l lase pentru ca a inselat-o.

Baiatul cel mare al cuplului, Elias, se imprieteneste la scoala cu un coleg nou, Christian – nume, vezi Doamne, si el predestinat pentru ce va urma – deoarece Christian, proaspat orfan de mama si cu multa furie in el, il apara violent pe Elias in fata unui coleg abuziv. (Titlul original al filmului, “Haevnen”, inseamna in daneza “Razbunare.”).

Agresivitatea lui Christian si convingerea ca razbunarea e ruptă din rai il cuceresc pe linistitul Elias (care are si aparat dentar ca sa para mai bleg.). Miezul filmului e ideea de razbunare. Cand Anton ia pe nedrept doua palme de la un bou isteric, in fata lui Elias, Christian si a fiului mai mic, nu reactioneaza absolut deloc.

Le inghite pe nemestecate, ducandu-se sa inoate ca sa se spele de rusine. Din felul cum concepe povestea, ai crede ca scenaristul n-are copii sau ca a trait sub un capac de sticla toata viata. Lipsa de reactie a personajului in fata copiilor nu e justificata nici cultural, nici crestineste, pentru ca Anton nu se duce nici la politie si nici nu le da tancilor o explicatie valida pentru lasitatea sa.

Ni se va dovedi mai departe ca am avut dreptate sa-i punem sub semnul intrebarii comportamentul cand, in Africa, il salveaza pe nemernicul psihopat, pentru a-l arunca in bratele victimelor razbunatoare cand acesta, ca un diavol (ca sa vezi) isi da arama pe fata.

Daca nici acest lucru nu i-a aprins medicului vreun beculet in afara furiei spontane, gestul extrem al fiului nu-i va provoca alta reactie decat urgenta cu care vine la capataiul sau si faptul ca se reapropie de sotie, amandoi asigurandu-se, igienic, ca „va fi bine”(fara macar sa incerce sa inteleagă ce a fost in mintea odraslei.).

De fapt, numai copiii au reactii normale in acest film (si cei doi mici actori sunt foarte buni), pe cand adultii sunt mai preocupati de propria imagine si nu stiu cum sa se inteleaga cu ei (in cazul ca incearca, totusi, o apropiere). Cat de mult te poate duce mintea, ca matur, sa-l minti pe prietenul fiului tau pe culoarul spitalului, chiar si la nervi, acuzandu-l ca ti-a ucis copilul, iar acest amănunt să fie trecut cu vederea cand copilul e salvat in extremis de la sinucidere? Inseamna ca scenaristul si regizorul n-au vazut nimic reprobabil in asta. (E doar un exemplu pentru lipsa de consecventa si de consistenta a filmului.).

„Intr-o lume mai buna” inainteaza derutandu-si spectatorul si oferindu-i un story care nu se sustine nici logic, nici emotional. Apologia nonviolentei, oricat de bine intentionata a fost initial, da in extrema opusa.

Imaginea copiilor negri fugind dupa masina medicului te poate bantui dupa ce ai vazut filmul. E un cliseu, o chintesenta a vanitatii de colonialist a occidentului fata de o lume pe care o considera in continuare inferioara. Pe langa astfel de filme pretins evlavioase, „blasfemiile” compatriotului Lars von Trier par opere caritabile.

„Intr-o lume mai buna”/”Haevnen”/”In a Better World” – regia Susanne Bier, cu: Mikael Persbrandt, William Jøhnk Nielsen, Markus Rygaard, Trine Dyrholm. Premiera romaneasca – 14 octombrie 2011