Sari direct la conținut

Cardinalul sambelan va fi Papa "interimar". Papa Benedict al XVI-lea a tinut ultima slujba de duminica

HotNews.ro
Credinciosi stransi in Piata Sf. Petru la ultima slujba a Papei, Foto: Agerpres/AP
Credinciosi stransi in Piata Sf. Petru la ultima slujba a Papei, Foto: Agerpres/AP

Cardinalul sambelan, italian Tarcisio Bretone, va deveni, dupa demisia Papei Benedict al XVI-lea, un „papa interimar”, insarcinat cu „gestionarea” Bisericii pana la alegerea unui nou suvern pontif, avand insa puteri diminuate, relateaza AFP.

Toti responsabilii importanti din conducerea Bisericii trebuie sa renunte la functiile lor la moartea papei, potrivit Constitutiei apostolice promulgate in 1996 de Papa Paul al II-lea. Regula este valabila si in cazul demisiei. Singurul care isi pastreaza functia este cardinalul sambelan, care ramane pentru a administra afacerile Bisericii.

Cuvantul „sambelan” („camerlengo” – italiana) este derivatul cuvantul „camera”. Este o functie pur administrativa. Cu ajutorul cardinalilor prezenti, reuniti in Congregatia Generala, el stabileste data funeraliilor, in cazul decesului unui papa, si pe cea a convocarii Conclavului.

Insa sambelanul si cardinalii nu pot lua nicio decizie a carei validitate sa depaseasca durata perioadei de vacanta a tronului Sfantului Petru sau care sa afecteze prerogativele exclusive ale Papei, ca de exemplu numirea de cardinali.

Sambelanul este cel insarcinat sa constate si sa anunte decesul Papei. Pana la Pius al XII-lea, mort in 1958, smabelanul constata decesul sefului Bisericii, lovindu-l peste frunte cu o mica manta de argint, pentru a se asigura ca Suveranul Pontif este mort.

Monseniorul Bertone urmeaza sa preia in mod simbolic posesia asupra proprietatilor papale, si anume Palatul Apostolic al Vaticanului, Palatul Latran, sediul diocezei Romei unde Papa este prin traditie episcop, si castelul Gandolfo, resedinta de vara a papilor, dar acesta din urma va fi locuit, la vremea respectiva, de catre Joseph Ratzinger, o situatie inedita in istoria recenta a Bisericii.

Numarul doi al Vaticanului, Bertone, in varsta de 78 de ani, a fost numit sambelan in aprilie 2007.

Originar de la Romano Canavese, o mica localitate din Piemont, salezianul Tarcisio Bertone a colaborat timp de sapte ani (1995-2002) cu Joseph Ratzinger in perioada in care acesta a fost prefect al Congregatiei Credintei, dupa care a fost numit, in 2006, secretar de Stat al Vaticanului, un fel de „sef al Guvernului” Sfantului Scaun.

Circa 117 cardinali vor fi chemati sa aleaga, la mijlocul lunii martie, un nou Suveran Pontif.

Benedict al XVI-lea se va deplasa la 28 februarie la resedinta apostolica din Castel Gandolfo, unde va ramane doua luni, pana ce se vor termina lucrarile de renovare la manastirea din Cetatea Vaticanului, unde se va retrage.

Duminica, Benedict al XVI-lea va tine ultima slujba de duminica in Piata Sf. Petru, spunand multimii ca decizia sa de a demisiona nu inseamna abandonarea bisericii, potrivit BBC.

„Domnul ma cheama sa urc muntele – rugaciunea nu este o izolare de lume. Nu abandonez Biserica si voi continua sa o slujesc intr-o maniera mai adaptata varstei si puterii mele”, a spus suvernaul pontif, 85 de ani, de la balconul sau din Piata Sf. Petru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro