Sari direct la conținut

Exporturile de arme rusesti au atins un nou record in 2007

HotNews.ro

Suma totala a exporturilor de tehnica militara rusa peste hotare prin intemediarul de stat, compania Rosoboronoeksport, s-a cifrat, in 2007, la 6,1 miliarde de dolari,a anuntat directorul general al corporatiei de stat Rostehnolgia, Serghei Cemezov.

In 2006, totalul armamentului rusesc vandut peste granite a fost de 5,3 miliarde de dolari.

Dar volumul total al exporturilor de armament, a carui cifra va fi prezentata presedintelui la sedinta Comisiei de coalborare tehnico-militare, va depasi 7,5 miliarde de dolari, a declarat pentru Vedomosti o sursa guvernamentala. In urma cu doi ani, aceasta suma atingea 6,45 miliarde de dolari.

La sfarsitul anului trecut, mentioneaza cotidianul citat, prim-vicepremierul Serghei Ivanov a prezentat cifre mai putin optimiste. Oficialul a vorbit, la acea data, despre o suma record de 7 miliarde dolari.

Acest nivel a fost depasit gratie vanzarilor masive de avioane SU-30MK, spune expertul Konstantin Makienko. In total au fost livrate 52 de asemenea aparate, inclusiv 16 bombardiere si opt sisteme tehnologice pentru asamblare, pe baza de licenta, a SU-30MKI in India, a 6 SU-30MKA in Algeria, 10 SU-30MKM in Malayezia si 12 SU-30MK2V in Venezuela.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro