Sari direct la conținut

In apararea relatiei transatlantice: I am an American! Der Spiegel face o eroare esentiala

Contributors.ro
Valentin Naumescu, Foto: Arhiva personala
Valentin Naumescu, Foto: Arhiva personala

Vizita preşedintelui Statelor Unite la Berlin este primită cu răceală, dacă nu chiar cu o ostilitate făţişă, catalizată minuţios de presa influentă din Germania. Folosind ca pretext scandalul interceptărilor făcute de serviciile secrete americane (vai, ce surpiză pentru Der Spiegel, CIA interceptează convorbiri şi scanează e-mailuri în interesul de securitate al Americii, cine ar fi crezut una ca asta? In lumea inocentă a Europei aşa ceva este inimaginabil…), comentatorul german atacă în fapt, virulent, America şi relaţia transatlantică, atitudine pe care o dezvoltă explicit spre finalul analizei sale.

Au trecut exact cincizeci de ani de la vizita istorică a lui J. F. Kennedy la Berlin, la doar doi ani după ce se ridicase Zidul ruşinos al fracturii europene, iar preşedintele Statelor Unite nu mai este astăzi bine primit, nu poate şi nu mai vrea să fie un berlinez, semn că ordinea occidentală postbelică, la care noi cei din Est am aspirat o jumătate de secol, trece printr-o majoră reconfigurare.

Într-un articol tendenţios, bazat pe o abordare simplistă, de o suficienţă alarmantă pentru prestigiul internaţional al publicaţiei, Jakob Augstein vorbeşte despre totalitarismul soft al Americii[1] (care „este, la urma urmei, tot un totalitarism”, spune autorul, deci cam acelaşi lucru cu ce au făcut Europei Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, asta vreţi să înţelegem, domnule Augstein?), despre cum „trebuie să se protejeze Europa de America” (şi, eventual, să se abandoneze în braţele tot mai puternice ale tandemului economic şi strategic Germania-Rusia, nu?), despre „imperialismul american” căruia trebuie să i se răspundă cu ideea de Europă unită (abia acum ne spuneţi de ce militează Germania „pentru mai multă Europă”, ca să se opună „imperialismului american”?, Mein Gott! răspunsul nostru la o asemenea ofertă ar trebui să fie unul singur: No, thanks!) şi, desigur, întrebându-se, retoric şi tendenţios, cu privire la Barack Obama: Is he a friend?

Nu, domnule Augstein, Obama şi America nu pot fi prietenii unei asemenea Europe. Şi-ar pierde timpul şi banii în relaţia cu o lume mică, îmbătrânită, complexată şi vulnerabilă, aflată în dezacord cu ea însăşi, lipsită de creativitate şi de competitivitate (mai nou, şi de joburi), dominată de mărunte obsesii, fobii şi orgolii naţionale, de un anti-americanism care nu poate fi înţeles decât ca insuportabila povară a recunoştinţei. De trei ori în secolul XX America a trebuit să salveze Europa din fantasmele şi ghearele propriilor deliruri ideologice şi, culmea, domnule Augstein, de fiecare dată a fost vorba de unul din cei doi membri ai actualului tandem Germania-Rusia!

Europa „neguvernabilă” de care ne vorbea recent comisarul „european” Oettinger nu trebuie să devină guvernabilă pentru a se opune imperialismului american de care ne protejaţi acum cu multă grijă, ci tocmai pentru a putea face faţă relaţiei transatlantice de care are atâta nevoie, cu performanţe economice şi politice mai bune. Riscul nu e relaţia cu America, ci lipsa ei. Europa a pierdut între timp şi locul al doilea pe plan global şi, dacă mai stă mult să evalueze utilitatea parteneriatului peste Atlantic, riscă să rămânâ izolată între doi poli gigantici de putere politico-militară, de competitivitate şi creştere economică, respectiv America de Nord şi Asia-Pacific.

Probabil, într-un vis ascuns, sunt unii în zona Berlinului care văd acum cea mai puternică ţară de pe continent drept „America Europei” şi se simt deranjaţi de puterea suprapusă a adevăratei Americi. Dar înlocuirea hegemonismului american cu cel german (alimentat de materiile prime, de piaţa generoasă şi de gazul Rusiei, care a atras chiar şi un fost cancelar al Germaniei în consiliul de administraţie al unei companii ruseşti de profil) nu este de dorit pentru naţiunile şi cetăţenii Europei. Dacă altfel nu se poate, îl preferăm pe cel de departe celui de aproape, ştim noi (şi polonezii, şi alţi europeni) de ce.

Mari şi mici, guvernabili şi neguvernabili, centrali şi periferici, ar trebui să stopăm urgent anti-americanismul care lucrează mai mult sau mai puţin insidios în Europa, de la încheierea Războiului Rece, cam de când unii au început să reevaluze puterea de la Răsărit. Acestei înfloriri suspecte şi bolnăvicioase a discursului pseudo-intelectual despre imperialismul american ar trebui să-i contrapunem mesajul simplu şi onest al compatibilităţii sistemului de valori şi interese ale Europei şi Americii, al miezului tare al virtuţilor comune, al lucrurilor bune făcute împreună, al punctelor de convergenţă mai mult decât al celor de divergenţă, al perspectivei unei „pieţe comune atlantice”, cel mai ambiţios proiect economic şi strategic al celor doi parteneri tradiţionali după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro