Sari direct la conținut

Basescu pentru Wiener Zeitung: Nu am un conflict cu Ponta; acordul de coabitare functioneaza perfect

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a declarat, intr-un interviu pentru cotidianul austriac Wiener Zeitung, ca intre el si premierul Victor Ponta nu este niciun conflict, acordul de coabitare functionand perfect, iar revizuirea Constitutiei si referendumul tin de dezbaterea pe care o are cu Parlamentul, scrie Mediafax.

„Avem un acord de coabitare cu Guvernul si acesta functioneaza perfect”, afirma presedintele in interviul publicat vineri in pagina electronica a publicatiei austriece, fiind intrebat despre escaladarea in ultima perioada a tensiunilor cu premierul Victor Ponta.

El subliniaza ca nu sunt bine informati investitorii care nu au incredere in climatul de afaceri romanesc din cauza unui conflict al sau cu premierul.

„O spun cat se poate de serios, nu exista niciun conflict intre mine si premier”, spune Basescu.

Seful statului a adaugat ca dezbaterea privind revizuirea constitutionala o are cu Parlamentul si va fi rezolvata prin referendumul pe care il va convoca si prin care cetatenii vor putea alege intre propunerile sale si cele ale Legislativului.

Intrebat despre relatia sa personala cu premierul Ponta, Basescu mai raspunde ca are „o relatie institutionala” cu acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro