Batrane condamnate sa traiasca intr-o ruina napadita de ape

Seara apa, noaptea apa, dimineata apa iarasi. Asta e „pacostea” care s-a abatut asupra a doua femei din Itcani, care, de mai bine de doua saptamani, sunt nevoite sa stea prin casa doar cu cizmele de cauciuc in picioare, sa isi duca lucrurile prin vecini ori sa le tina cocotate pe scaune si mese, dar si sa aiba grija ca apa sa nu le scoata cu totul in strada.

8 Martie printre ape

Pentru Leontina Ulias, luna martie ar trebui sa fie una din cele mai frumoase luni ale anului, atat pentru ca ieri a fost Ziua Femeilor, cit si pentru ca in doua saptamani va implini 55 de ani.

Dar e greu sa zambesti si mai ales sa sarbatoresti ceva, cand ei, 8 Martie nu i-a adus decat mai multa apa. Are apa in curte, in gradina, dar mai ales in casa.

Dincolo de usa ce sta sa se pravaleasca incepe parca alta lume. Imaginea holului ingust, cu peretii scorojiti, cu tencuiala umflata si innegrita, dar mai ales stratul gros de apa tulbure, ce valureste sub pasii femeii, par desprinse dintr-un documentar despre victimele inundatiilor de vara trecuta.

Dar totul se petrece chiar in municipiul Suceava, in cartierul Itcani, la cateva sute de metri de Gara de Nord, in casa a doua batrane, mama si fiica, care locuiesc, singure, intr-o cocioaba veche de aproape 100 de ani.

Cand apa a inceput sa le patrunda in casa, dinspre gradina, s-au chinuit sa o scoata, cu forasul si cu galetile, dar curand au trebuit sa se dea batute.

Pe masura ce zapada se topea afara, nivelul apei din casa crestea tot mai mult, pana au fost nevoite sa se retraga intr-o camaruta in care apa nu e decat pana la glezne, nu ca in restul camerelor, unde trece si de 30 de cm.

Balta fara peste

Ca sa intri in casa Stefaniei si Leontinei iti trebuie cizme de cauciuc, ca ale pescarilor ce merg la balta. Nici nu e mare diferenta intre casa lor si o balta, doar lipsa pestelui si a stufului.

Ca sa poata intra in casa, Leontina trage de zor de usa de la camera, umflata de apa, pentru a ma putea tine de ea pe cand calcam pe marginea verandei si de acolo, pe pragul usii, care nu e acoperit inca de ape, fiind mai inaltat.

Camera in care s-au refugiat din calea apelor e si mai infioratoare. Pardoseala de lemn e acoperita de apa, umflata si contorsionata, iar apa tasneste de dedesubt la fiecare pas.

Intr-un colt troneaza un dulap vechi de haine, in celalalt, e patul cu picioare lungi, de fier, iar in mijloc, o masa si doua scaune.

Pe jos mai sunt inca o parte din carpele cu care s-au chinuit sa scoata apa din casa, acum inutile, asezate pe pardoseala de lemn acoperita de apa, ca un fel de covorase cu care incearca sa isi acopere gaurile din podea.

Restul camerelor nu mai sunt utilizabile, pentru ca apa e mult mai adanca si soba care le incalzea s-a stricat de la umezeala. In toate camerele apa a sapat gauri adanci in pereti, i-a „ros” fara mila si i-a umplut de igrasie.

Banul la ban si necazurile la saracie

La cei 89 de ani ai ei, mama Leontinei nu a mai rezistat sa traiasca zi de zi cu picioarele cufundate in apa rece, in umezeala si frigul care ii zgandareau si mai tare bolile batranetii. S-a refugiat in casa altei fete de a ei, pana cand apele se vor retrage din casa.

In casuta paraginita, cazuta prada apelor provenite din topirea zapezilor, dar si de la iazul din apropiere, a caror conducte de scurgere au inghetat, incat apa se scurge pe alaturi, in gradina celor doua femei, nu a mai ramas decat Leontina.

„Stau toata ziua cu cizmele in picioare, ma mai plimb pe afara, mai merg pe la vecine ori tai lemne, numai sa nu mai stau cu picioarele in apa aia rece, care ma infioara”, a spus Leontina, care mai „sperie” frigul punand lemne pe foc, intr-o sobita ce mocneste molcom langa peretele umed.

Singurul lucru care ii mai alunga uratul e un aparat de radio micut, din Bazar, alimentat de la singura priza care mai este folosibila.

Dupa cum banul la ban trage, asa si necazurile trag la cei saraci. Cele doua femei trebuie sa traiasca din pensia de 900.000 de lei a Stefaniei Ulias si din cei 400.000 de lei ce le vin ca pensie de urmas de la sotul ei, veteran de razboi.

Acum, nu doar ca traiesc din mila celor care au strans mana de la mana sa le cumpere niste lemne de foc, ci mai trebuie sa stea si cu frica ca, intr-o zi, casa lor, macinata de ape, s-ar putea surpa din senin, chiar si in timp ce ele dorm inauntru.